Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 22 septembrie 2026, 19:34 / Actualizat marti, 22 septembrie 2026 19:37
Cristi Chivu (45 de ani) și Gian Piero Gasperini (68) au rămas în relații bune după ce au colaborat o scurtă perioadă la Inter în debutul sezonului 2011-2012. Stă mărturie și dialogul purtat sâmbătă, înaintea derby-ului AS Roma - Inter 2-2 din etapa a 5-a în Serie A.
Gian Piero Gasperini și Cristi Chivu au avut ocazia să se salute și să facă schimb de complimente pe „Olimpico”, dovedind că nu doar că se respectă mult reciproc, dar și că apreciază modul în care își conduc echipe, care împart șefia campionatului cu 13 puncte, la egalitate cu Lazio.
Italienii de la DAZN, ce trasmite Serie A, au publicat înregristrările făcute de BordoCam, camera montată la marginea terenului. „Foarte bine jucați. Ești grozav, Mister. Echipa e extraordinară”, i-a zis Chivu. Iar tehnicianul giallorossilor i-a răspuns lui Cristian în același registru: „Faci lucruri fantastice!”.
În trei luni la Inter, Gasperini l-a folosit în două meciuri pe Chivu, la 1-3 cu Novara în Serie A și 1-2 în Supercupa Italiei
În cele aproape trei luni cât a rezistat la Inter, între 1 iulie și 21 septembrie 2011 (5 meciuri), Gian Piero Gasperini l-a folosit în două ocazii pe Chivu, la 1-3 cu Novara în campionat și 1-2 în Supercupa Italiei. Fostul fundaș român a fost unul dintre jucătorii nerazzurri care l-au susținut mereu pe rivalul său din ultimele două ediții ale Seriei A.

În repriza secundă, prin atitudine, determinare, calitate și personalitate, am făcut un meci mare. Am înfruntat o echipă excelentă și a fost o partidă frumoasă. Am arătat ceva în plus față de începutul sezonului. Voi porni de la acest aspect și vom lucra pentru a corecta anumite lucruri care rămân între noi. Este un punct bun, obținut pe un teren dificil
- Cristi Chivu, antrenor Inter
După egalul cu campioana Italiei, Gasperini a declarat: „Meciul cu Inter ar trebui să ne ofere satisfacție și încredere în condiția și calitatea pe care o demonstrăm, trebuie să continuăm pe această cale.
În prima repriză, am avut spații semnificative și, de fiecare dată când am contraatacat, am reușit să reprezentăm o amenințare. Din punct de vedere fizic, suntem la un nivel înalt, trebuie să lucrăm la continuitate pe parcursul meciurilor și să folosim întregul lot după pauza internațională”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.