Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 25 septembrie 2026, 12:56 / Actualizat vineri, 25 septembrie 2026 13:23
Karen Khachanov (30 de ani, locul 26 mondial) a disputat a treia semifinală de Grand Slam a carierei la US Open 2026, apoi a vorbit pentru ATP despre cum a evoluat cariera sa, cine a fost idolul său și care îi sunt obiectivele. Rusul va fi prezent pe 12 decembrie la București, la gala demonstrativă dedicată lui Stan Wawrinka (41 de ani).
Într-un an șters până în lunile august-septembrie, Karen Khachanov a atins un nivel de formă și consistență remarcabil chiar la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. A ajuns în semifinale pentru a doua oară, după 2022, și pentru a treia oară în turnee majore, incluzând Australian Open 2022.
Rusul în vârstă de 30 de ani încă nu a participat în vreunul dintre turneele din Asia, pregătindu-se pentru cele de categorie mai mare. Până atunci, însă, a dezvăluit câteva lucruri interesante din cariera sa pentru site-ul ATP.
În 2019, Khachanov a intrat în premieră în Top 10, atingându-și cea mai bună clasare, locul 8, pe 15 iulie. Se simte acum, cu mai multă experiență în spate, dar poziționat mai jos în ierarhie, un jucător mai bun?
„Cu siguranță”, a răspuns prompt Karen. „În viață, încercăm să învățăm mereu. E ca o evoluție. Dacă nu încerci să te perfecționezi, rămâi pe loc sau chiar faci un pas înapoi. Acum este momentul pentru mine să înțeleg și să reflectez asupra a ceea ce îmi lipsește, asupra a ceea ce pot face mai bine pentru a ajunge în poziția în care îmi doresc să fiu”, a adăugat el.
Karen Khachanov: „Vin mai des la fileu, așa cum făcea Roger Federer”
„În ultimii ani, am ajuns în Top 10 de trei ori. Nu am rămas acolo prea mult timp, ceea ce este, în cele din urmă, obiectivul meu: să termin în Top 10, să joc la ATP Finals. Poate că trebuie să muncesc și mai mult. Aceasta este o întrebare pentru echipa mea și pentru mine”, a reflectat el.
A explicat apoi că acum se înțelege mai bine pe sine și că a făcut mici schimbări în jocul său. A adăugat, însă, că e nevoie și de încredere în ideile pe care le pune în practică. „De exemplu, să vin mai des la fileu, așa cum făcea Roger Federer. El venea mereu la fileu, dar după vârsta de 30 de ani a început să vină și mai des pentru a încheia punctele, pentru a juca și mai agresiv”, a dat Khachanov un exemplu revelator.

Înfrângerile sunt parte organică a sportului, a tenisului chiar pot fi săptămână de săptămână. Îi e mai ușor rusului să le accepte acum față de începutul carierei?
„Nu e ușor. Pe de o parte, înțelegi că trebuie să iubești ceea ce faci pentru a rămâne motivat. Sunt motivat. Pe de altă parte, te antrenezi mult pentru a încerca să-ți atingi obiectivele. Dacă nu le atingi, apare tristețea, motivația îți scade. Este normal, pentru că pe măsură ce așteptările cresc, crește și presiunea”, a detaliat el.
Ca jucători de tenis, suntem singuri pe teren. Avem echipe, dar asimilezi toate acestea în timpul meciului. Ai atâtea gânduri. Trebuie să fii puternic mintal ca să faci față – Karen Khachanov
Când aveam 20, 21, 22 de ani, nici măcar nu mă gândeam la asta. Nu era totul atât de alb sau negru: câștigi, totul e bine. Pierzi, e rău. Uiți de asta. A doua zi te întorci la treabă. Asta e diferența. Abordarea se schimbă puțin de-a lungul anilor. În bine, sper – Karen Khachanov
Karen Khachanov: „Jucătorul meu preferat era Marat Safin”
Condus în discuție spre începuturile sale în sportul alb, Karen a mărturisit că a fost visul lui. „Jucătorul meu preferat în copilărie era Marat Safin. L-am întâlnit pentru prima dată când aveam 16 ani. Voiam să-l cunosc, să vorbesc cu el, poate să joc cu el. Apoi mi-a început cariera”, a rememorat triplul semifinalist de Grand Slam.
7titluri ATP are Karen Khachanov în carieră, cel mai important fiind cel de categorie Masters 1000 de la Paris 2018, și alte 4 finale pierdute
„Am reușit să realizez atât de multe lucruri. Sunt recunoscător. Poate că nu sunt pe deplin satisfăcut, pentru că încă joc și încă am mari speranțe să merg mai bine. Dar, în același timp, nu am regrete. Bucuria e poate puțin mai mică, dar visurile sunt aceleași. Sunt recunoscător că am aceste oportunități de a juca la cel mai înalt nivel, de a participa la turnee importante”, a conchis el.

Karen Khachanov va fi prezent la București pe 12 decembrie, la Sala Polivalentă din București, alături de Horia Tecău și Marius Copil, la evenimentul demonstrativ dedicat lui Stan Wawrinka, Last Serve/Stan the Man: Backhand Super Show. Elvețianul în vârstă de 41 de ani se află în ultimul sezon al carierei.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.