Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 27 septembrie 2026, 14:45 / Actualizat duminica, 27 septembrie 2026 14:50
Lamine Yamal a deschis scorul pentru Spania, pe Wembley, în confruntarea cu Anglia (3-2), după care a făcut senzație și pe rețelele de socializare.
Era minutul 2 când Lamine i-a „furat” un balon lui Marc Guehi și l-a transformat în gol. A fost reușita care i-a încoronat o seară de excepție, în care a arătat că a ajuns din nou la „turație maximă”, după accidentarea din sezonul trecut.
Lamine Yamal a jucat „Piatră, hârtie, foarfecă” în zona mixtă
La final, foarte relaxat, extrema Barcelonei a acceptat invitația unei jurnaliste spaniole de a juca „Piatră, hârtie, foarfecă”, apoi a devenit reporter: „Care-i jucătorul care ți-a plăcut cel mai puțin?”. Replica ziaristei, în glumă, evident: „Tu!”.
Duminică, Lamine Yamal a făcut spectacol pe rețelele de socializare. Alături de un calup de imagini în care poate fi văzut în diferite momente ale meciului cu Anglia, internaționalul spaniol a scris „Urăște-mă sau iubește-mă, nu-mi pasă”. Un citat popular folosit adesea pe rețele, pentru a exprima indiferența față de părerile celor din jur și încrederea în propria persoană.
VIDEO. Lamine Yamal, în Anglia - Spania 2-3
Lamine Yamal vs England
— َ𝑺𝒁 (@szniic) September 26, 2026
— CHOOSE ONE. @ballondor pic.twitter.com/mdUWGOcygG
Postarea lui a primit nenumărate aprecieri și răspunsuri, dintre care a ieșit în evidență reacția coechipierului Alex Baena. Autorul unui gol și al unei pase de gol contra Angliei, atacantul i-a făcut lobby pentru trofeul care se va acorda pe 26 octombrie, la Londra: „Balonul de Aur ” .
Luni se încheie votul pentru câștigătorul „Balonului de Aur”
Luni, 28 septembrie, este termenul-limită pentru trimiterea voturilor pentru câștigătorul „celui mai disputat Balon de Aur din ultimii ani, cu mai mulți candidați și niciun favorit clar” - după cum remarcă ziarul spaniol Marca.
Cu golul de pe Wembley, al 8-lea în tricoul reprezentativei Spaniei, Yamal și-a întărit candidatura la Balon, susținută în primul rând de titlul mondial cucerit în vară, precum și de cele două trofee câștigate cu Barcelona în 2025 - 2026, titlul în La Liga și Cupa Spaniei.
Nu ne deranjează că adversarul are mingea. Suntem rapizi, nu ne deranjează să jucăm pe contraatac. Trebuie să-ți cunoști rolul în fiecare meci și să-l exploatezi.
Cineva trebuie să piardă, dar încercăm să nu fim noi cei care pierdem. Wembley este un stadion foarte dificil.
Lamine Yamal, după 3-2 cu Anglia în Liga Națiunilor
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.