Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu, Andrei Furnigă (video) - Publicat duminica, 27 septembrie 2026, 19:03 / Actualizat duminica, 27 septembrie 2026 19:03
Sergej Barbarez, selecționerul Bosniei, a susținut în această seară conferința de presă premergătoare duelului cu România, programat luni seară, de la 21:45, în etapa a doua din Liga Națiunilor. Alături de antrenor, la întrebările jurnaliștilor a răspuns și Haris Tabakovic.
Tot astăzi, Demirovic și compania efectuează antrenamentul oficial pe Arena Națională, în ultima ședință de pregătire înaintea confruntării cu „tricolorii”.
Bosnia, adversar care le iese iarăși în cale „tricolorilor”, după întâlnirile de tristă amintire din preliminariile CM 2026, a debutat în Grupa 4 din Liga B a Nations League cu o remiză obținută pe terenul Poloniei, scor 0-0. Anul trecut, bosniacii s-au impus tur-retur în fața României, 1-0 la București și 3-1 în „iadul” de la Zenica.
Reprezentativa condusă de Barbarez vine la București după ce a participat, pentru a doua oară în istorie, la Campionatul Mondial. Bosnia&Herțegovina s-a oprit în „16-imi”, eliminată de Statele Unite. Cu o schimbare de statut vizibilă și cu o generație promițătoare, ex-iugoslavii țintesc acum primul loc în grupa din Liga Națiunilor.
Sergej Barbarez: „Nu există iubitor de fotbal căruia Hagi să nu-i fi fost idol”
„Jucătorii vor avea probleme cu mine (n.r - dacă cineva va spune ca nu vrea sa joace din cauza oboselii acumulate). Cu toții sunt pregătiți sa joace, ne dorim sa intram pe teren și sa câștigăm”, a început Barbarez conferința.
„Fiecare antrenor are metodele sale de lucru, ar fi ciudat să nu fie schimbări. Noi ne vom strădui să dăm totul mâine. În ceea ce privește mentalitatea românilor, ei au pierdut partidele trecute și vor pune presiune”, a continuat Barbarez.
Întrebat despre faptul că Mircea Lucescu și Gheorghe Hagi au fost adversarii lui în ultimul an, Barbarez a declarat: „A fost o onoare să-l înfrunt pe Mircea Lucescu. Am regretat profund plecarea domniei sale dintre noi. Nu nu există iubitor de fotbal căruia Hagi să nu-i fi fost idol.
Hagi merită tot respectul nostru, e singurul care a fost în atâtea roluri. Acum e antrenor. Noi vom încerca să-l supărăm mâine și să câștigăm acest meci, indiferent de toate meritele pe care le are în fotbalul internațional”.
Barbarez: „Meciurile cu România au fost intense, iar noi am câștigat pe merit”
„Au fost niște meciuri intense, bărbătești. În ambele dați am avut un joc dinamic, au fost momente în timpul jocului în care ambele părți ar fi putut câștiga.
Am făcut-o noi și cred că am făcut-o pe merit”, a declarat Barbarez, întrebat despre cele două victorii cu România din preliminariile pentru CCM 2026.
Ce a declarat Barbarez despre Jovo Lukic
Întrebat de reporterul GSP despre Jovo Lukic și puținele minute pe care i le-a acordat atacantului de la U Cluj după golul acestuia cu Canada, de la CM 2026, Barbarez a fost ironic în primă fază: „Așteptați sa vedeți câte minute îi voi acorda...”
Apoi a continuat: „Sunt foarte mulțumit că am 4-5 atacanți pe care îi pot introduce pe parcursul unui meci, fiecare meci are dinamica sa. Am să vad mâine câte minute îi voi acorda”.
Nu e vorba doar de mândria națională, ci și de mândria fiecărui jucător. Această mândrie e cea care generează și rezultate.
- Sergej Barbarez
Despre principalele pericole din reprezentativa României și „gurile de foc” ale lui Hagi, selecționerul Bosniei a spus: „Nu-mi place sa numesc pe cineva în parte. Pot spune despre echipa României ca e una foarte bună, că are un joc intens, o echipă coagulată, dârză. Cu toate acestea, ne așteptăm să avem un joc bun și să caștigăm”.
Ce a declarat Tabakovic înainte de meciul cu România
„Nu cred că va fi un meci ușor. Și data trecută a fost o partidă destul de dificilă. Sunt convins că jucătorii lor vor da totul. Vom vedea ce va fi”, a spus Tabakovic.
Despre absența publicului, fotbalistul lui Salzburg a declarat: „Este adevărat, atmosfera va fi una ciudată, nu îmi amintesc, de la coronavirus încoace, sa fi avut un meci de acest tip. Nu avem încotro, vom da totul de la sine pentru a câștiga acest meci".
„Noi avem nevoie de presiune.. Așa a fost și în Polonia, vom încerca să punem foarte multă intensitate în acest meci. Vom trata meciul cu seriozitate, suntem jucători profesioniști, chiar dacă am câștigat precedentele dueluri cu România”, a mai declarat Tabakovic.
Întrebat de jurnaliștii bosniaci dacă e urmașul lui Dzeko, Tabakovic a răspuns: „Este adevărat, sunt văzut ca un urmaș al său, dar el este căpitanul nostru, este bine ca este aici cu noi”.
Acum avem și jucători noi, dar ne vom strădui ca și de aici încolo să obținem rezultate din ce în ce mai bune. Mâine va fi un meci greu, ne dorim sa câștigăm partida și avem planul nostru.
- Haris Tabakovic, atacant Bosnia
Bosniacii au 5 jucători la limita suspendării!
Potrivit cotidianului bosniac Sport, adversarii noștri au 5 jucători aflați la limita suspendării.
Este vorba despre Kerim Alajbegović, Zinedin Smajlović, Ivan Šunjić, Sead Kolašinac și Amar Memić, care, în cazul în care vor fi sancționați și pe Arena Națională, vor ajunge la două „galbene” și vor fi suspendați apoi în confruntarea cu Suedia de pe stadionul „Bilino Polje” din Zenica.
Programul complet al României din Liga Națiunilor
- Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Bosnia, Suedia - Polonia
- Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – ROMÂNIA, Bosnia - Suedia
- Luni, 5 octombrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Suedia, Bosnia - Polonia
- Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA - Polonia, Suedia - Bosnia
- Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia - ROMÂNIA, Polonia - Suedia
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.