SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

FOTO + VIDEO Moment superb după cursa de la Shanghai! Cristina Drugă a fost cerută în căsătorie pe ponton

Cristina Drugă și Claudiu Neamțu cu medaliile de aur european Foto: FR Canotaj +13   FOTO
Cristina Drugă și Claudiu Neamțu cu medaliile de aur european Foto: FR Canotaj

Articol de - Publicat duminica, 27 septembrie 2026 20:45 / Actualizat duminica, 27 septembrie 2026 21:25

Cristina Drugă (24 de ani) a avut o surpriză frumoasă la terminarea cursei de 8 plus 1 rame mixt în cadrul concursului Shanghai Sprints, fiind cerută în căsătorie de Claudiu Neamțu (24 de ani), coleg de lot și campion european anul acesta în barca de 8 plus 1.

Zece canotori români au participat în weekend-ul 26-27 septembrie la ediția inaugurală a concursului World Rowing Shanghai Sprints, desfășurat pe distanța de 500m, în centrul importantului oraș chinez.

„Tricolorii” nu au urcat pe podium la această competiție inedită, însă doi dintre ei au fost protagoniștii unui moment special. La puțin timp după încheierea finalei mici în proba de 8 plus 1 rame mixt, în care românii s-au luptat pentru bronz, pe ponton a avut loc o scenă emoționantă, care a ajuns repede pe rețele sociale inclusiv ale World Rowing.

Claudiu Neamțu a îngenuncheat, cu o cutiuță de bijuterii în mână, și i-a adresat Cristinei Drugă întrebarea la care răspunsul așteptat este „da”: „Vrei să fii soția mea?”. Sub privirile entuziaste ale colegilor și curioase ale fotografilor și cameramanilor aflați acolo, ea a acceptat.

+8 FOTO

Cristina a fost total luată prin surprindere și emoționată, Claudiu punându-i apoi inelul pe deget. Cei doi s-au îmbrățișat și sărutat în aplauzele celor aflați acolo, lângă ei, apoi, pe rând, colegii de lot au venit să-i felicite.

Încă un cuplu din canotaj, sportul care pare că unește cel mai des destinele, va deveni curând o familie. Chiar în lotul actual sunt mai multe perechi, între care Maria și Florin Lehaci, Adriana și Constantin Adam, Mădălina și Andrei Cornea, Amalia și Nicu Chelaru, de asemenea, Ștefan Berariu este căsătorit cu Mădălina, fostă Bereș, retrasă din activitatea la finele lui 2024.

Un exemplu de cuplu de succes este cel format de Ionela și Marius Cozmiuc, și ei retrași din sport în urmă cu doi ani, care au devenit între timp părinții unui băiețel, Nicolae, și așteaptă acum al doilea copil.

Și Magdalena Rusu a fost cerută în căsătorie după cursă

Cererea în căsătorie pe ponton nu e o premieră în canotajul românesc. La Campionatele Mondiale de la Belgrad, din 2023, Magdalena Rusu a fost protagonista unui episod asemănător. La puține momente după finala probei de 8 plus 1 rame, în care România a cucerit titlul mondial, la coborârea din barcă, ea a fost cerută în căsătorie de iubitul Iulian Crăciun, fost rugbist.

Moment superb după cursa de la Shanghai! Cristina Drugă a fost cerută în căsătorie pe ponton
Magdalena Rusu (23 de ani), proaspăta campioană mondială la canotaj cu barca de 8 plus 1, a fost cerută în căsătorie imediat după cursa de aur Foto: GSP

Totul s-a produs cu „complicitatea” colegelor, care n-au suflat o vorbă. Răspunsul a fost, evident, „DA”.

Pentru Cristina Drugă și Claudiu Neamțu anul 2026 a fost unul cu mult succes. Ambii concurează în poziția de bow a bărcii de 8 plus 1 rame. Cristina și-a adăugat în palmares titlul european și pe cel mondial al probei, dar, în premieră, și pe cel mondial la 8 plus 1 rame mixt.

În ce-l privește pe Claudiu, alături de colegii săi a adus primul aur european la masculin pentru România la 8 plus 1 rame, în cadrul întrecerilor de la Varese. La Mondialele de la Amsterdam, barca tricoloră a câștigat finala B.

Citește și:
În ziua în care a împlinit 22 de ani, internaţionalul a primit un mesaj special din partea iubitei: „Mereu a ta”
Campionate
În ziua în care a împlinit 22 de ani, internaţionalul a primit un mesaj special din partea iubitei: „Mereu a ta”
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Formula 1
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
Nationala
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Stiri extrasport
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, despre românul controversat care a schimbat istoria sportului: „A făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează