Articol de Andrei Crăiţoiu, Adrian Duţă, Răzvan Petrescu (video) - Publicat marti, 29 septembrie 2026, 00:23 / Actualizat marti, 29 septembrie 2026 00:33
România - Bosnia 2-4. Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei, a venit la microfon după eșecul drastic de pe Arena Națională.
Mijlocașul ofensiv a abordat mai multe subiecte și, la final, le-a prezentat scuze fanilor români.
Nicolae Stanciu: „Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru aceste înfrângeri și să reușim să scoate ceva în următoarele 4 meciuri”
„Dacă atât am luat, înseamnă că asta a fost diferența astăzi. Obiectivul e să încercăm să facem mai bine la meciurile următoare. Am pierdut două meciuri, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru aceste înfrângeri și să reușim să scoate ceva în următoarele 4 meciuri.
Nu ne-am ridicat la nivelul așteptărilor, trebuie să reflectăm bine ce am făcut greșit și la meciurile următoare să nu mai repetăm aceste greșeli.
Sunt supărat, trebuie să ne asumăm toți responsabilitatea, să continuăm să ne antrenăm și să reușim să facem mai mult la meciurile următoare”, a declarat Stanciu, la zona mixtă.
Nicolae Stanciu: „Încercăm să fim competitivi și să îi arătăm dânsului că merităm să jucăm. Noi nu știm dinainte cine va juca”
Întrebat despre schimbările masive din echipa de start de la un meci la altul, Stanciu a spus: „Am făcut la fel și acțiunea precedentă, cu Georgia și Țara Galilor, sunt deciziile lui Mister și toți jucătorii care vin trebuie să fie pregătiți să joace când se apelează la ei.
Toți ne antrenăm la fel până în ultima zi, încercăm să fim competitivi și să îi arătăm dânsului că merităm să jucăm. Noi nu știm dinainte cine va juca.
În teren, când intrăm, suntem doar noi. Trebuie să interpretăm fiecare fază. Suntem dezamăgiți pentru rezultatele pe care le-am făcut. Îmi cer scuze suporterilor români”.
Despre critici, Stanciu a declarat: „Nu e treaba mea să răspund criticilor. Sunt părerile dânșilor, le luăm ca atare, nu putem să controlăm noi tot ce se întâmplă. A fost greu să jucăm fără spectatori, dar asta nu e o scuză, nu e un alibi”.
Clasamentul din grupa României
România trebuie să termine pe primele două locuri în grupă pentru a fi în urna 2 la tragerea la sorți din preliminariile EURO 2028. Dacă încheie pe locul 3 sau 4, va fi în urna a treia la tragere.
Câștigătoarea grupei de Nations League va promova în Liga A, formația care termină pe locul 4 va retrograda în Liga C.
După ce a pierdut și cu Suedia, scor 1-2, România are zero puncte după două etape. Urmează alte două meciuri la început de octombrie. În Polonia, vineri, de la 21:45. Apoi returul cu Suedia, de pe teren propriu, pe 5 octombrie.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”
Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro