Articol de Remus Dinu - Publicat marti, 06 octombrie 2026 17:24 / Actualizat marti, 06 octombrie 2026 18:50
Legendarul Cornel Dinu, 78 de ani, a vorbit, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, despre dispariția lui Ilie Datcu, fostul goalkeeper al lui Dinamo și al echipei naționale din anii '60. Acesta a încetat din viață pe 5 octombrie, la vârsta de 89 de ani. Stabilit de mulți ani în Turcia, Datcu era cel mai vârstnic „tricolor” în viață, debutând pentru națională în mai 1963.
Simbolul lui Dinamo, Cornel Dinu, a sosit în Ștefan cel Mare în 1966, când Ilie Datcu, mai vârstnic cu 11 ani, îmbrăca deja tricoul „câinilor roșii”. Contactat de GSP.ro, „Mister” a rememorat perioada în care a fost coechipier cu Datcu, oferind apoi informații prețioase despre aventura în Turcia a fostului mare goalkeeper.
Cornel Dinu, la dispariția lui Ilie Datcu: „Un factor de echilibru în echipa lui Dinamo”
„A fost un portar de linie, un factor de echilibru în echipa lui Dinamo pe care am găsit-o în 1966, când am venit la Dinamo. L-am prins până în 1968 sau 1969.
Era un fel de părinte al jucătorilor mai tineri, un om de echilibru, un portar de linia porții.
A profitat de faptul că, la sfârșitul anilor '60, datorită relațiilor pe care Ceaușescu le avea cu Demirel și cu Turcia (n.a. Suleyman Demirel, fost prim-ministru (1965-1993) și președinte al Turciei (1993-2000), la fel și cu Franța lui Jacques Chaban-Delmas, o parte dintre jucătorii importanți din echipa națională și care nu mai reprezentau prea mult pentru selecție au fost lăsați să plece în străinătate, în Turcia, în mod deosebit, printre ei numărându-se și Datcu.
A făcut carieră câțiva ani de zile, ca fotbalist, după care a rămas în conducerea lui Fenerbahce, ca antrenor de portari, cred că vreo 15-20 de ani. S-a recăsătorit în Turcia cu una dintre fetele doctorului de la Fenerbahce, din câte știu. Nu l-am mai văzut decât foarte rar, dar a rămas mulți ani antrenor cu portarii la Fener. S-a retras de 15-20 de ani, iar acum și-a găsit sfârșitul.
În orice caz, noi, jucătorii mai tineri, îl respectam foarte mult, aveam și o poreclă pe care i-o puneam, «Papa Licu», un fel de părinte al nostru.
A fost un om foarte important acolo, un sfătuitor al președinților pe care i-a avut Fenerbahce”, a relatat Cornel Dinu, pentru Gazeta Sporturilor.

- Rândul de sus: Corneliu Popa, Alexandru Boc, Ilie Datcu, Cornel Dinu, Mircea Stoenescu, Constantin Ștefan.
- Rândul de jos: Ion Pîrcălab, Vasile Ghergheli (Gergely), Florea Dumitrache, Radu Nunweiller, Mircea Lucescu
Cornel Dinu își amintește: „Realmente, era o legiune română în Turcia”
Fostul mare fundaș al lui Dinamo a continuat:
„Era o întreagă pleiadă de jucători aflați atunci pe malul Bosforului, la sfârșitul anilor '60. Era Nelu Nunweiller, care a și fost declarat cel mai bun jucător al Turciei, era Cornel Popa, era Ienei, era Constantin.
Realmente, era o legiune străină română în Turcia. Plus Traian Ionescu, cel care era antrenor la Fenerbahce.
Aveau un președinte care era un mare admirator al românilor, Faruk îl chema (n.r. Faruk Ilgaz). Jucam des în Turcia, le eram superiori. Mergeam aproape în fiecare an, de două-trei ori, când se întrerupea campionatul, eram invitați tot timpul acolo. Nu aveam niciun fel de probleme, o învingeam și pe Fenerbahce, și pe Galatasaray.
În general, Dinamo avea relații foarte bune cu Fenerbahce, cu Faruk”, a afirmat Cornel Dinu
Ilie Datcu a debutat la Constructorul București, iar apoi a mai evoluat pentru Metalul Câmpina, Progresul București, Popmpierul București și Dinamo Obor București, înainte să ajungă la Dinamo, în 1961.
Datcu a cucerit 4 titluri consecutive alături de Dinamo, din 1962 până în 1965, două Cupe ale României, în 1964 și 1968, și o Supercupă a României, în 1963.
Ajuns în Turcia în 1969, Ilie Datcu a câștigat 3 titluri alături de Fenerbahce, în 1970, 1974 și 1975. Fostul portar are și 13 meciuri la prima reprezentativă a României și a participat la Jocurile Olimpice din 1964.
După retragere, Datcu și-a început cariera de antrenor, pregătind-o inclusiv pe Fenerbahce. Mai întâi din postura de „pricipal”, apoi ca antrenor al portarilor, funcție pe care a avut-o și la Beșiktaș, când pe banca se afla Mircea Lucescu. Fostul internațional român a mai lucrat și cu alte nume cunoscute din fotbal, Vicente del Bosque și Joachim Low.

Fenerbahce a făcut anunțul luni: „Profund îndurerați”
Anunțul decesului lui Ilie Datcu a fost făcut de Fenerbahce, prin intermediul contului oficial de X:
„Suntem profund îndurerați de dispariția fostului nostru portar, Ilie Datcu, care a apărat cu succes fortăreața noastră timp de mulți ani, rămânând în istorie cu titlurile câștigate aici. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate. Eforturile tale și devotamentul în tricoul nostru nu vor fi niciodată uitate, Datcu!”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.