Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 10 octombrie 2026 13:49 / Actualizat sambata, 10 octombrie 2026 14:06
Xavi Simons (23 de ani), mijlocașul olandez, le-a oferit motive de optimism fanilor lui Tottenham, revenind la antrenamentele pe teren după operația la ligamentul încrucișat anterior. Până când va reveni și la joc, internaționalul care a ratat Cupa Mondială 2026 s-a înscris la Harvard University!
O accidentare gravă poate fi un obstacol dificil de depășit, mai ales pentru un jucător obișnuit cu antrenamentele, meciurile și obiectivele de atins.
Xavi Simons ha decidido convertir una grave lesión en una oportunidad. Mientras se recupera de su rotura del ligamento cruzado, el neerlandés del Tottenham se ha matriculado en Harvard para estudiar gestión empresarial. https://t.co/aBCgMhhQe5
— Rodrigo Marciel (@rodrigo_marciel) October 9, 2026
Dar Xavi Simons a ales să abordeze situația dintr-o perspectivă diferită. Jucătorul lui Spurs și-a transformat astfel timpul petrecut departe de teren într-o oportunitate de a se dezvolta dincolo de fotbal.
Mijlocașul ofensiv olandez se recuperează după o ruptură de ligamente încrucișate, o problemă fizică gravă care l-a obligat să renunțe temporar la fotbal și să se concentreze pe recuperare.
Așa că Xavi Simons a decis să dedice o parte din timp studiilor, înscriindu-se la Harvard pentru a învăța despre managementul afacerilor.
”Xavi Simons își demonstrează dorința de a privi dincolo de fotbal, dezvoltând abilități ce s-ar putea dovedi neprețuite”
„Această alegere dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a jucătorului, adesea evidențiată pentru calitățile tehnice și așteptările care îi însoțesc cariera.
Olandezul de 22 de ani își demonstrează dorința de a privi dincolo de teren, începând să dezvolte abilități care s-ar putea dovedi neprețuite chiar și după încheierea carierei lui profesioniste”, remarcă Gazzetta dello Sport.

„Pentru un fotbalist, o carieră sportivă poate fi intensă, dar relativ scurtă. Prin urmare, pregătirea pentru ceea ce urmează e o decizie importantă, mai ales într-o lume în care gestionarea resurselor financiare, deciziile de afaceri și oportunitățile profesionale sunt din ce în ce mai importante”, conchide cotidianul roz.
Recuperarea fizică rămâne o prioritate. O ruptură de ligament încrucișat necesită timpi și programe specifice de recuperare, revenirea jucătorului pe teren depinzând de evoluția stării sale și de evaluările staffului medical.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.