Articol de Marius Mărgărit, Cristi Preda (foto) - Publicat sambata, 10 octombrie 2026, 17:59 / Actualizat sambata, 10 octombrie 2026 18:01
După 5 etape în care nu mai reușise să mai adune vreun punct, CS Dinamo, „echipa lui Chirilă”, cum spunea anouncerul de la stadionul Buftea, a reușit azi o remiză, 2-2, cu Olimpia Satu Mare, condusă de pe bancă de Robert Ilyeș.
A fost un meci intens, mai ales în partea secundă, tinerii jucători ai echipei bucureștene reușind să revină de două ori, după ce fuseseră conduși cu 1-0 și 2-1, până în pauză.
Iar la partidă au asistat printre alții și foste glorii ale dinamoviștilor, Ionuț Lupescu, președintele de onoare de la CS, Ionel Augustin, alături de „Țețe” Morau, Marin Dragnea și Dorin Mateuț.
Ionuț Lupescu: „Toate echipele fără drept de promovare ar trebui să facă așa”
După joc, Lupescu era mulțumit de prestația jucătorilor lui Ionuț Chirilă, considerând că „azi a fost un meci nebun, pe care orice echipă putea să-l câștige.
Rezultatul este echitabil, dar pentru noi a fost foarte important că în repriza a doua, când am mai folosit 3-4 copii, am jucat de la egal la egal cu mai experimentații jucători de la Satu Mare.
Cu timpul vor crește. E o chestiune de câteva luni și vor putea face față și 90 de minute meci de meci. Suntem de doar două luni și jumătate împreună. Vom vedea după cantonamentul de iarnă”.
Fostul internațional a continuat: „Având în vedere proiectul pe care Dinamo și l-a propus, să dăm drumul la copii să joace, neavând posibilitatea să promovăm, eu zic că asta ar fi trebuit să facă și celelalte 10 echipe care nu pot ajunge în Superligă.
Asta ar fi benefic pentru fotbalul românesc. Și vedem cât de necesar este ca acești copii să crească la nivel cât mai mare".
„Lângă seniori vor crește mai repede”
Când se referă la jucătorii străini de la echipele de drept public, recunoaște că „avem și noi doi, unul e de la FC Dinamo, celălalt abia a venit. Dar nu pot să spun nimic împotriva străinilor fiindcă am fost și eu străin toată viața, cât am jucat în afara țării.
Dar, având în vedere problemele fotbalului românesc cred că ar trebui impuse niște măsuri, mai ales dacă nu poți să promovezi, să se joace cu cât mai mulți juniori. Fiindcă asta trebuie să facă ligile inferioare.
În jos, la tineret sau la juniori, nu sunt competiții dintre cele mai bune. Așa că e mai bine să crească aici, cu seniorii, chiar dacă au 16-17 ani. Într-un an-doi vor ajunge la forța fizică necesară pentru acest campionat".
Când vorbește despre proiectul de la CS Dinamo, Lupescu precizează că „noi facem asta, am luat cei mai buni jucători din academie, iar selecția este continuă. Și încercăm să-i forțăm, nu la o grupă mai mare ci la nivel cu 2-3 grupe mai mari.
Fane Dumitrache, de exemplu, are numai 16 ani, dar a intrat azi la seniori și s-a bătut cu ei. Ușor, va prinde forță fizică, încredere și sperăm ca într-un an, doi, să joace”.
Întrebat dacă puștii de la academie sunt bine crescuți fotbalistic, Lupescu a spus că „nimeni nu e bine crescut în țara asta. Dar totul se învață, permanent. Au anumite calități. Ei sunt într-un proces continuu până pe la 22-23 de ani. Vor învăța. Fiindcă fotbalul, sportul în general, asta înseamnă, antrenament zi de zi și așa te faci mai bun”.
„Gică trebuie să devină mai mult selecționer decât antrenor!”
Revenind la subiectul atât de intens discutat în ultima lună, cel al naționalei și al rezultatelor dezastruoase din Liga Națiunilor, cu Gică Hagi pe banca tehnică, Ionuț Lupescu spune că „sentimentul meu și al cărui fotbalist care a jucat la echipa națională măcar o dată este de durere.
Chiar m-a durut situația asta. Fiindcă să pierzi patru meciuri la rând și în halul în care am pierdut, a fost prea mult și cred că și pentru Gică au fost momente groaznice. Dar trebuie să treacă prin ele, să găsească soluții, imediat, într-o lună de zile. Ca să facă echipă, fiindcă altfel va fi din ce în ce mai rău”.
După care a continuat: „O mulțime de jucători de la națională au trecut prin mâna lui Gică Hagi, el i-a crescut până la un anumit nivel. Dar acum cred că și-a dat seama că nivelul e cu totul altul decât spera el.
Una e campionatul României și altceva meciurile internaționale. Așa cum a spus și el, e foarte mult de lucru. Problema e dacă se găsesc jucători de nivelul acesta. Fiindcă cei de afară nu joacă la echipele lor de club.
Dar Gică trebuie să devină mai mult selecționer decât antrenor. Pentru că selecționerul trebuie să respecte niște principii. Ai nevoie în primul rând de jucători care joacă meci de meci, care au un anumit ritm și sper să reușească. Eu am încredere că o s-o fac”.
Eu sper ca Dinamo să se bată pentru titlu în acest sezon. Fiindcă de ani de zile tot spun că trebuie să ne batem la campionat. Și sper să avem un parcurs cat mai bun. Lui Kopic îi plăcea mai mult să aibă posesia, Campos joacă mai direct pe poartă. Și mie îmi plăcea, ca mijlocaș, să fie doi atacanți, să poți juca mai mult în adâncime. Fiecare antrenor are o formulă. Nu știu dacă asta e cea mai bună, dar Dinamo chiar joacă plăcut. Așa am văzut și în meciurile cu contracandidatele, Craiova, Rapid, FCSB”
Ionuț Lupescu, fost internațional
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.