INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCOR-ȘOC

Înainte să ajungă la U Cluj, Andrei Burcă a suferit o umilință fără margini în China

Andrei Burcă și Alexandru Ioniță II, eșec umilitor în China / FOTO: Instagram
Andrei Burcă și Alexandru Ioniță II, eșec umilitor în China / FOTO: Instagram

Articol de - Publicat sambata, 10 octombrie 2026, 17:25 / Actualizat sambata, 10 octombrie 2026 17:42

Yunnan Yukun, formația din China la care evoluează românii Andrei Burcă (33 de ani) și Alexandru Ioniță II (31 de ani), a suferit sâmbătă o înfrângere categorică, 1-7 pe terenul celor de la Shanghai Shenhua, în etapa a 27-a a campionatului.

Dacă Burcă, fundașul central care ar urma să ajungă la U Cluj în iarnă, a fost integralist, Ioniță a fost înlocuit în minutul 76, când tabela indica deja 6-1 pentru gazde.

Andrei Burcă și Alexandru Ioniță II, eșec umilitor în China

Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât Shanghai Shenhua se afla sub Yunnan Yukun în clasament înaintea partidei.

Prima repriză nu anunța însă un asemenea deznodământ. Shanghai Shenhua a deschis scorul în minutul 12, prin Rafael Ratao, iar Cleber a restabilit egalitatea în minutul 31. Xie Pengfei a înscris pentru 2-1 în minutul 43.

Partea secundă a fost un adevărat dezastru pentru echipa românilor, care a mai încasat cinci goluri. Au marcat Jin Shunkai (53), Rafael Ratao (47, 75), Wang Haijian (62) și Liu Chengyu (81).

Partida s-a încheiat 7-1 pentru Shanghai Shenhua, formație aflată pe locul 8 în campionatul Chinei după 27 de etape, cu 34 de puncte. Yunnan Yukun ocupă poziția a 5-a, cu 38 de puncte.

Pentru echipa românilor urmează duelul de pe teren propriu cu Chongqing Tonglianglong, programat pe 17 octombrie.

Andrei Burcă a bifat 27 de apariții în acest sezon și a marcat un gol. Fundașul este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1,5 milioane de euro.

Vom vedea care va fi decizia finală a lui Stanciu şi Burcă. Cred că au discuţii cu echipele la care evoluează şi vor lua o decizie dacă se întorc sau nu în ţară. Dacă iau în calcul această variantă, avem şi noi argumentele noastre, din perspectiva ultimelor discuţii.

- Radu Constantea, președintele lui U Cluj

Citește și:
De nicăieri: Gigi Becali, apariție-șoc pe Arena Națională, la FCSB - Oțelul
Superliga
De nicăieri: Gigi Becali, apariție-șoc pe Arena Națională, la FCSB - Oțelul
Deziluzie pentru Ianis Hagi la primul meci după revenirea de la națională
Stranieri
Deziluzie pentru Ianis Hagi la primul meci după revenirea de la națională
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Laurențiu Reghecampf a primit vestea, cu 3 ore înainte de FCSB - Oțelul
Superliga
Laurențiu Reghecampf a primit vestea, cu 3 ore înainte de FCSB - Oțelul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (1)
Ferhat
Ferhat  •  10 Octombrie 2026, 18:40

si care e problema? in superba mamaliga orice strain de 2 lei dar cu ambitie vine e vedeta dupa 2 meciuri jucate, aici e vedeta si el...apropo, cred ca esecul vine de la mentalitatea de invingator insuflata de selectionerul nationalei

Vezi toate comentariile (1)
Comentează