Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 10 octombrie 2026, 19:38 / Actualizat sambata, 10 octombrie 2026 20:33
În runda a 23-a din prima ligă suedeză, partida AIK Stockholm - Brommapojkarna, scor 5-6, a depășit orice scenariu: după 45 de minute încheiate fără gol, actul secund a produs nu mai puțin de 11 reușite, oaspeții impunându-se cu scorul de 6-5 printr-o lovitură decisivă în minutul 90+9.
Nimic din desfășurarea primei reprize nu prevestea avalanșa de goluri ce avea să urmeze.
La pauză era 0-0, în minutul 70 scorul devenise 1-5. În final Brommapojkarna s-a impus cu 6-5
Tabela a fost deblocată la scurt timp după pauză de Strand (48), însă AIK Stockholm a restabilit repede egalitatea prin Ali (56). Din acel moment, oaspeții au declanșat o serie ofensivă devastatoare, punctând prin Sever (59, 66), Odefalk (61) și Kurochkin (70) pentru a duce scorul la un neverosimil 5-1 pentru Brommapojkarna.
Când partida părea complet tranșată, formația gazdă a inițiat o revenire spectaculoasă. Ayari a redus din handicap în minutul 73, iar dubla semnată de Gustafsson (82, 84) a relansat complet partida. Entuziasmul fanilor a atins cote maxime în minutul 90+8, când Hove a restabilit egalitatea la 5-5.
Totuși, bucuria gazdelor a fost de scurtă durată, deoarece Brommapojkarna a ripostat imediat prin Hansen, care a stabilit rezultatul final, 6-5, în minutul 90+9.
În urma acestui succes memorabil, Brommapojkarna a ajuns la 30 de puncte și se clasează pe locul 11, rămânând la trei puncte în spatele rivalilor de la AIK Stockholm, aflați pe poziția a 9-a.
Simon Strand: „Finalul a părut o veșnicie”
La finalul confruntării, Simon Strand, căpitanul celor de la Brommapojkarna și autorul primului gol, a analizat trăirile intense de pe teren.
„A fost extrem de dificil. Când am primit golul de 5-5, am acuzat puțin șocul, dar am continuat să sperăm și am încercat să reacționăm. Cu siguranță a fost o partidă spectaculoasă pentru fanii prezenți în tribune. Am intrat bine de la cabine și am deschis scorul.
Consider că am deținut controlul o bună bucată de timp, deși succesiunea evenimentelor a fost atât de rapidă încât cu greu mai țin minte toate golurile. Când tabela arăta 5-1, eram convins că victoria este asigurată, însă ei au redus din diferență, au prins aripi, iar noi a trebuit să ne apărăm sub o presiune imensă.
Finalul a părut o veșnicie. Chiar dacă prima repriză nu a fost cea mai reușită, am demonstrat după pauză că suntem o echipă valoroasă și nu trebuie să uităm că am condus cu 5-1”, a explicat Simon Strand, conform fotbollskanalen.se.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.