Articol de Marius Mărgărit - Publicat duminica, 11 octombrie 2026, 14:39 / Actualizat duminica, 11 octombrie 2026 15:08
România plătește din nou pentru derapajele fanilor naționalei. FRF a primit deja o sancțiune pentru incidentele de la meciul cu Suedia de la București. Dar mai așteaptă o sancțiune
FRF a primit o sancțiune pentru materialele pirotehnice și injuriile adresate de fani adversarilor.
FRF a primit o amendă de 4.000 de euro
Deocamdată, pentru ultima întâlnire din cele patru din Liga Națiunilor, cea pierdută la București cu Suedia (0-1), FRF a primit o amendă de 4.000 de euro, pentru folosirea unor materiale pirotehnice și proferarea de înjurături la adresa jucătorilor adverși.
„Suntem recidiviști și de aceea responsabilii și colaboratorii forului continental ne supraveghează foarte strict”, explica surse din FRF.
Darce au făcut suporterii români la meciul cu Suedia de la București a fost nimic în comparație cu ce s-a întâmplat la Solna, când au fost acuzați de gazdele din Suedia că au vandalizat sectorul în care au fost „cazați”.
UEFA încă deliberează
În primul joc din competiție, România a jucat în Suedia, unde a pierdut cu 2-1. Un meci la care au asistat aproximativ 2.000 de suporteri români. Care au folosit mult mai multe torțe, dar au și distrus foarte multe scaune din respectivele sectoare de tribună.
Suedezii au reclamat totul la Comisia de Disciplină și Etică de la UEFA. Care a deschis o procedură împotriva României și deocamdată se deliberează. Iar până la finalul lui octombrie urmează să aflăm ce sancțiune vom primi.
Chiar dacă suntem recidiviști, federalii români se așteaptă doar la o altă amendă, de această dată mult mai consistentă, în jurul sumei de 50-60.000 de euro.
Pentru că, deși abia am ispășit o pedeapsă de un meci cu porțile închise, la meciul cu Bosnia- Herțegovina, „restanță” din Liga Națiunilor 2022, sancțiunile se reiau de la zero, fiind o nouă ediție a competiției.
După problemele provocate în meciul tur cu nordicii, este de așteptat ca, pe lângă respectiva amendă, România să fie în pericol de a se ajunge la un alt meci cu stadionul parțial sau complet închis. Totul depinde de cum se vor comporta la partida retur cu Bosnia- Herțegovina, la Zenica.
Iar aceste sancțiuni s-ar reporta pentru partidele din preliminariile pentru Euro 2026, fiind vorba despre o competiție disputată tot sub egida UEFA..
Luna viitoare, România, ultima în clasamentul grupei 4 din Divizia B, cu zero puncte, mai are de jucat cu Polonia, acasă (14 noiembrie) și cu Bosnia- Herțegovina în deplasare (17 noiembrie).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.