FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid! GSP a aflat motivul litigiului

Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid / FOTO: Imago Images
Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid / FOTO: Imago Images

Articol de , - Publicat miercuri, 14 octombrie 2026 22:24 / Actualizat miercuri, 14 octombrie 2026 22:55

Andrei Borza (20 de ani), fundașul stânga transferat în vară de Rapid la Corum FK, în Turcia, pentru 2,2 milioane de euro, se află într-un litigiu cu fostul său club. Fotbalistul a formulat o cerere privind anumite drepturi financiare pe care susține că le avea de încasat din partea giuleștenilor.

Pe ordinea de zi a Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor figurează dosarul „BORZA SEBASTIAN ANDREI vs. FC RAPID 1923 SA”, având ca obiect „pretenții financiare”. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 21 octombrie 2026.

Din informațiile GSP.ro, litigiul vizează ultimul salariu pe care Borza trebuia să-l primească de la Rapid, aferent lunii iulie, dar și o sumă prevăzută în contractul său pentru prelungirea înțelegerii cu formația giuleșteană.

GSP a aflat de ce Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid! Clubul susține că a achitat toate sumele

Potrivit surselor Gazetei, Andrei Borza a solicitat achitarea salariului pentru luna iulie, ultima petrecută la Rapid înaintea transferului în Turcia, precum și a unei sume pe care ar fi trebuit să o încaseze în urma prelungirii contractului.

Banii aferenți prelungirii urmau să fie plătiți odată cu salariul din iulie, prima lună a noului sezon competițional pentru care fusese prelungită înțelegerea.

Surse din cadrul clubului susțin însă că toate obligațiile financiare față de fostul jucător au fost deja achitate.

Mai mult, Andrei Borza nu a inițiat demersul printr-un avocat angajat individual, ci prin intermediul AFAN (Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România), organizația sindicală care reprezintă interesele fotbaliștilor.

Iar fotbalistul nu le-ar fi confirmat încă reprezentanților sindicatului că sumele solicitate au intrat în contul său. Rămâne de văzut dacă până la următorul termen situația va fi clarificată și dacă reprezentanții fotbalistului vor confirma stingerea obligațiilor financiare.

Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid! GSP a aflat motivul litigiului
Andrei Borza, fostul jucător de la Rapid

Rapid l-a vândut pe Andrei Borza în Turcia pentru 2,2 milioane de euro

Andrei Borza s-a despărțit de Rapid în luna iulie, când a fost transferat definitiv la Corum FK, formație nou-promovată în prima ligă din Turcia.

Giuleștenii au obținut 2,2 milioane de euro în schimbul fundașului stânga, care a semnat cu gruparea turcă un contract valabil pentru patru sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.

Borza ajunsese la Rapid în vara anului 2023, de la Farul Constanța, în schimbul a aproximativ 800.000 de euro.

  • Borza a jucat 100 de meciuri pentru Rapid, perioadă în care a marcat 3 goluri și a oferit 7 pase decisive. E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 2,5 milioane de euro.

Citește și:
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
Conference League
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (7)
Antiwoke2
Antiwoke2  •  15 Octombrie 2026, 17:43

"Andrei Borza a dat Rapidul in judecata" . Parca suna ceva mai romaneste !

Sportfans
Sportfans  •  15 Octombrie 2026, 12:23

Rapidul are mai multe litigii decât Cfr.Cluj!

doar.dinamo_bucuresti
doar.dinamo_bucuresti  •  15 Octombrie 2026, 11:49

ti-au scazut c/valoarea parizerului pe care-l haleai in autocar, ce nu intelegi mey Borza

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close