INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ROMA - REAL MADRID

Mourinho, despre suspendarea lui Vinicius: „Lucrurile se fac acum deschis, fără rușine”

Jose Mourinho și Vinicius jr n-au fost pe aceeași lungime de undă la Roma / Foto: Imago
Jose Mourinho și Vinicius jr n-au fost pe aceeași lungime de undă la Roma / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 15 octombrie 2026, 07:48 / Actualizat joi, 15 octombrie 2026 10:20

Real Madrid a câștigat cu 4-3 la Roma, după o revenire fantastică în ultimele 10 minute, de la 1-3.

Mourinho s-a enervat pe Vinicius jr la golul de 2-1 al Romei, plecat de la o minge pierdută de brazilian la mijlocul terenului. Încercase un călcâi, nu i-a reușit, italienii au preluat balonul și au plecat pe un contraatac la capătul căruia Donyell Malen l-a expediat în plasă.

Jose Mourinho îl critică pe Vinicius jr: „Nu putem face ce am făcut la mijlocul terenului”

Reacția tehnicianului portughez a fost imediată. Antrenorul a imitat de două ori gestul cu călcâiul, reproșându-i fază care a dus la gol. Vinicius, văzând reproșul antrenorului său, s-a uitat spre bancă și a răspuns cu „Eu?” chiar înainte de a fi înlocuit.

Mourinho, despre suspendarea lui Vinicius: „Lucrurile se fac acum deschis, fără rușine”
Jose Mourinho face un gest cu călcîiul, în direcția lui Vinicius, sugerându-i că a greșit / Foto: Imago

L-a conferința de presă Mourinho nu l-a iertat: „Am primit un gol pe care nu ar fi trebuit să-l primim. Nu putem face ce am făcut la mijlocul terenului”. Apoi a venit vorba despre suspendarea lui „Vini” pe 4 etape, în campionat, verdict despre care brazilianul a aflat chiar înaintea partidei de pe „Olimpico”.

Jose Mourinho a criticat momentul ales de Federație ca să anunțe suspendarea lui Vinicius jr

„Crezi că e normal ca un jucător dintr-o echipă spaniolă să afle care va fi suspendarea lui tocmai înaintea unui meci în care urmează să joace? Nu ar putea fi acum, după fluierul final, sau mâine? Nu se mai ascund. Lucrurile se fac acum deschis, fără rușine. Vrei să-l omori pe jucător înainte?”, a comentat Mourinho.

Și mai departe: „Cer respect. Nu cred explicațiile de la televizor. Nu este o decizie inocentă. Fanii lui Real Madrid nu sunt proști și o să mă exprim ca lucrurile să fie clare. Situația cu Vinicius nu merită alte comentarii”.

Jose Mourinho: „Prima repriză proastă e vina mea, a doua, bună, e vina jucătorilor”

Meciul? Mourinho a spus că „prima repriză proastă este vina mea. A doua repriză bună este vina jucătorilor. Fotbalul este un joc de 90 de minute, foarte strategic. Adversarii contează, iar Roma este foarte puternică. O echipă groaznică împotriva căreia să joci. Știam că vor rămâne fără energie. De aceea am făcut schimbările.

Ne-au zdrobit în prima repriză. Ne-au surprins cu Sule. Ne-am reorganizat, dar am primit un gol pe care nu ar fi trebuit să-l primim”.

Clasamentul în Champions League

Citește și:
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Vlad Chiricheș a zis TOT, după ce Ioan Becali l-a făcut trădător: „Știți cine m-a dus, de fapt, la Tottenham?!”
Superliga
Vlad Chiricheș a zis TOT, după ce Ioan Becali l-a făcut trădător: „Știți cine m-a dus, de fapt, la Tottenham?!”
„M-am săturat!” » Varga nu s-a mai abținut și a răbufnit: „M-am ars cu acești jucători”
Superliga
„M-am săturat!” » Varga nu s-a mai abținut și a răbufnit: „M-am ars cu acești jucători”
Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Special
Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  15 Octombrie 2026, 11:30

Dicolo de faptul ca este vorbaret, Mourinho are deseori dreptate, cum este cazul si acum! Gestul lui Vini a avut o tripla consecinta (anularea golului, cartonas rosu si suspendare), dar pentru un cartonas rosu suspendarea este, de regula, de 2 etape! Nu numai durata suspendarii merita amendata, ci si momentul in care a fost anuntata! In alta ordine de idei, Mourinho a facut schimbari inspirate, care au provocat o remontada neasteptata!

CezarDobre44
CezarDobre44  •  15 Octombrie 2026, 10:54

Ce bine joaca Real Madrid antrenata dfe Mou ...cred ca o sa castige C.L.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează