Articol de Robert Vîrdol - Publicat joi, 15 octombrie 2026, 13:20 / Actualizat joi, 15 octombrie 2026 13:42
Getafe a ajuns la Craiova și a avut deja timp să inspecteze orașul, însă, înainte de toate aceste lucruri, spaniolii au fost atenți la un fotbalist care a fost titular în lotul campioanei României.
Concret, este vorba despre fostul mijlocaș al Craiovei, Anzor Mekvabishvili, georgianul transferat de Chicago Fire pentru suma de trei milioane de euro în perioada de mercato din vară.
Getafe a pus întrebări despre Anzor Mekvabishvili

Înainte ca afacerea cu americanii să se realizeze, mai multe echipe au fost interesate de serviciile lui Anzor, dar nu toate au venit cu oferte concrete pentru Universitatea Craiova. Una dintre aceste formații a fost chiar Getafe, căreia mijlocașul georgian i-a fost propus prin intermediul agenției sale de impresariat, o firmă georgiano-spaniolă.
Profilul său de mijlocaș a fost analizat de scouterii iberici, dar discuțiile nu au avansat. În urma negocierilor cu impresarii, nu s-a ajuns la un consens. Anzor nu ar fi primit garanția unui post de titular, iar salariul pe care Getafe l-ar fi putut oferi nu era comparabil cu cel din America.
Astfel, mutarea a picat înainte să se concretizeze ceva mai serios. În această afacere a fost implicat chiar și șeful agenției de impresariat a lui Anzor, Ilia Topuria, fostul campion UFC la categoria ușoară.
Anzor a jucat doar un meci de la plecarea în America

Gruzinul a jucat doar 15 minute de când a mers în America, în partida cu Nashville, pe care Chicago Fire a pierdut-o cu scorul de 3-0. De atunci, mijlocașul a mers la echipa națională, unde a jucat în toate meciurile, însă s-a accidentat în ultimul. Dreptaciul a prins în acest sezon și 15 meciuri pentru Universitatea Craiova.
În Bănie, Anzor Mekvabishvili a strâns 117 meciuri în tricoul Universității Craiova, reușind să înscrie 7 goluri și să ofere 14 pase decisive.
În cariera sa, internaționalul georgian a mai jucat doar pentru Dinamo Tbilisi, în țara sa natală, pentru care a evoluat în 107 meciuri și a marcat de opt ori, toate reușitele fiind în campionat.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.