FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI - CRAIOVA 0-5

Raport ȘOCANT: zero pe linie! Craioveanu e sigur: „Cea mai slabă din campionat”

Gică Craioveanu (în dreapta) și Ilie Dumitescu au comentat Sepsi - Craiova 0-5 / foto: Instagram +11   FOTO
Gică Craioveanu (în dreapta) și Ilie Dumitescu au comentat Sepsi - Craiova 0-5 / foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 26 octombrie 2026 22:23 / Actualizat luni, 26 octombrie 2026 22:23

Gică Craioveanu (58 de ani), legendă a Universității Craiova, o consideră pe Sepsi OSK, spulberată astăzi de campioana în exercițiu, 0-5, a fi „cea mai slabă echipă” înfruntată până acum în acest sezon.

Epilogul etapei 13 din Superligă a adus un scor-fluviu. Nou-promovata Sepsi OSK a fost învinsă usturător de campioana Universitatea Craiova, 0-5, la capătul unui meci în care oltenii au părut capabili să înscrie cel puțin 7-8 goluri.

De altfel, statisticile sunt neverosimile, Sepsi are ZERO pe linie: 0-25 raportul șuturilor, 0-12 la șuturi pe poartă, 0-9 la ocazii mari, 0.00 - 4.63 xG.

După acest meci, Gică Craioveanu a spus despre formația covăsneană că a simțit-o a fi „cea mai slabă echipă [înfruntată] în acest sezon”.

Gică Craioveanu a dat verdictul, după Sepsi - Craiova: „Cea mai slabă echipă din acest sezon! Putea fi 8 sau 10-0”

„Fără să știrbesc din victoria Craiovei, Sepsi mi s-a părut cea mai slabă echipă din acest sezon! Craiova, dacă apăsa puțin pe accelerație, putea fi un rezultat scandalos. Mă refer la 8-0, 10-0.

Echipa (n.r. - Craiova) este în grafic, arată foarte, foarte bine, din ce în ce mai bine, atât în campionat, cât și în Europa. În ultimele etape sunt 18 goluri marcate și zero primite. Cei doi atacanți (n.r. - Al Hamlawi și Elisor) marchează pe bandă rulantă. Pentru mine, ăsta este cel mai pozitiv lucru.

Și mi se pare că Mister [Coelho] a devenit un pic mai oltean. Parcă vrea mai mult și mai mult, devine din ce în ce mai ambițios și asta mă bucură. Din primul minut iese să marcheze, să câștige jocul”, a afirmat „Grande” Craioveanu la DigiSport.

Victoria de astăzi a apropiat-o pe Universitatea la un singur punct de liderul Dinamo, 29-30. Oltenii au cel mai bun atac, cu 32 de goluri înscrise în 13 runde, și cea mai bună apărare, la egalitate cu a lui Dinamo - doar 9 goluri primite, 5 în același meci, chiar împotriva „câinilor”.

De cealaltă parte, Sepsi rămâne fără victorie în ultimele 4 etape. Echipa antrenată de Ovidiu Burcă rămâne cu 14 puncte și doar 8 goluri înscrise în primele 13 etape.

Craiova și-a intrat în ritm. E acel ritm în care echipa arată foarte bine din punct de vedere defensiv. Are o poziționare foarte sus, pune presiune pe adversar, câștigă dueluri. Și ai 3 soluții pentru poziția de număr 9. Sunt echipe care n-au nicio soluție.

- Ilie Dumitrescu, la DigiSport

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (3)
zodiak
zodiak  •  26 Octombrie 2026, 22:40
Postat de fairplayromania pe 26 Octombrie 2026, 22:34

Corect, doar Sepsi si fc fcsb au mai luat căte-o mânuță . Cele mai slabe echipe din campioanat.

si Craiova de la Dinamo.

Unfan
Unfan  •  26 Octombrie 2026, 22:39

Pentru o promovata nu e asa Sepsi. Miercurea Ciuc e mai slaba de ex si anul asta nici fc Arges si Voluntari nu sunt prea stralucite

fairplayromania
fairplayromania  •  26 Octombrie 2026, 22:34

Corect, doar Sepsi si fc fcsb au mai luat căte-o mânuță . Cele mai slabe echipe din campioanat.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează