FOTBAL  »  NATIONALA  »  NAȚIONALA

EXCLUSIV Fostul coechipier al lui Hagi așteaptă două surprize în echipă: „Sunt curios să-i văd, am auzit lucruri bune”

Gică Mihali (în duel cu Faustino Asprilla la CM 1994), alături de Gică Hagi în acea victorie uriașă, 3-1 cu Columbia
Gică Mihali (în duel cu Faustino Asprilla la CM 1994), alături de Gică Hagi în acea victorie uriașă, 3-1 cu Columbia

Articol de - Publicat sambata, 07 noiembrie 2026, 16:45 / Actualizat sambata, 07 noiembrie 2026 16:49

Gică Mihali, 60 de ani, așteaptă să-i vadă la lucru în echipa tricolorilor pe Ianis Stoica și pe Marius Corbu, declarând pentru GSP.ro că așteaptă ca orgoliul jucătorilor lui Gică Hagi să producă măcar o victorie cu Polonia și cu Bosnia

Gheorghe Hagi a anunțat astăzi lotul tricolorilor pentru ultimele două confruntări din Liga Națiunilor, cu Polonia (acasă, 14 noiembrie) și cu Bosnia (deplasare, 17 noiembrie).

Selecționerul naționalei României a anunțat sâmbătă, azi, lotul de 26 de jucători pe care se va baza la ultima acțiune din acest an, față de luna trecută, a lăsat acasă 12 jucători (detalii aici).

Gică Mihali apreciază convocările lui Ianis Stoica și Marius Corbu

Fostul coleg al „Regelui” din Generația de Aur a tricolorilor, Gică Mihali, 60 de ani, a declarat pentru GSP.ro că de-abia așteaptă să-i vadă la lucru pe Ianis Stoica și pe Marius Corbu, două dintre surprizele lui Hagi.

„La prima vedere, nici nu știu dacă Gică Hagi putea să convoace și pe altcineva decât cei aleși. Nu poți spune, cel puțin din prima, că merita altcineva să fie chemat la lotul național și nu este pe listă.

A apărut și Stoica, a apărut și băiatul ăsta de la Ferencvaros, Corbu, sunt foarte curios să-i văd la muncă. Recunosc, nu îl cunosc pe Corbu, doar ce-am auzit vorbe frumoase. Și dacă bați AC Milan la ea acasă, Corbu fiind titular de drept la maghiari, e clar, este jucător foarte bun.

Sunt curios ce se va întâmpla la națională în aceste ultime două meciuri din Liga Națiunilor. Eu cred că dacă i-a adus pe cei doi la lot, Gică (Hagi) le va da șanse, 30 de minute, cât le-o da, sunt curios să-i văd în acțiune. Eu, unul, de-abia aștept meciul cu Polonia. Serios. Eu zic că avem șanse chiar și la victorie, de ce nu?!

Eu nu sunt pesimist și nu sunt nici optimist peste măsură, dar cred în orgoliul echipei. Și Bosnia nu ne-o bate în continuu... Deși, de trei meciuri încoace, n-am cunoscut gustul victoriei cu cei din Bosnia.

Mândria noastră unde e? Mândria de fotbalist, nu mai vorbim de români, de imn, de mai știu eu ce”, a declarat Mihali pentru Gazeta Sporturilor.

5goluri și un assist a adunat Corbu pentru Ferencvaros în 24 de meciuri în acest sezon

4goluri și două assist-uri a strâns Ianis Stoica pentru Estrela Amadora în 10 etape în prima divizie din Portugalia

Citește și:
Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!
Special
Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!
„Nu v-ați uitat cum joacă?” » Hagi a certat jurnaliștii din cauza lui, dar l-a ignorat din nou: pe cine a preferat
Nationala
„Nu v-ați uitat cum joacă?” » Hagi a certat jurnaliștii din cauza lui, dar l-a ignorat din nou: pe cine a preferat
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Campionate
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Golul sezonului a fost marcat în Liga 2: reușită superbă de la peste 40 de metri!
Liga 2
Golul sezonului a fost marcat în Liga 2: reușită superbă de la peste 40 de metri!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează