ALTELE  »  JUNIORI  »  CAMPIONATUL NAŢIONAL DE JUNIORI "A"

Echipa lui Hagi, Viitorul Constanţa, a terminat Campionatul Naţional de Juniori "A" pe locul 3

Articol de - Publicat miercuri, 09 iunie 2010 00:00

Astăzi se dispută finalele Campionatului Naţional de Juniori "A", pe terenurile din Complexul Mogoşoaia. Pentru locul 1 se bat CFR Cluj şi ACU Arad, în timp ce pentru locul 3 luptă Viitorul Constanţa şi Metalul Constanţa.

Ceremonia de premiere va fi oficiată de preşedintele FRF Mircea Sandu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Cristache Rădulescu şi primarul localităţii Buftea, Ion Stoica.

Viitorul Constanţa a cîştigat clar duelul cu Metalul Constanţa (4-1), asigurîndu-şi un loc pe podiumul Campionatului Naţional.

Golurile au fost marcate de Diaconu (66, 84), Sin (71) şi Zevedei (78), respectiv Oprea (5).

Gică Hagi a fost prezent la meci.

De la ora 18:00  a început partida CFR Cluj - ACU Arad. Cele două echipe luptă pentru trofeul de campioană.

Iată cele două garnituri de start!

CFR: Tiuţ - Creţu, Andronic,  Mocan, Almăşan - Boier, Tothăzan, Jmbuzan, N. Roşu, Negruţ (cpt.), Buş. Antrenor Vasile Gheorghe

ACU Arad: Stroescu - M. Ionescu, Toca, Hering, R. Lupu - Cloşca, M. Popa, Cirnaci, Al. Barsan - A. Moise, Florean. Antrenor Gheorghe Ghiţ

Arbitru R. Petrescu -. Asistenţi M. Orbuleţ, I. Radu
Spectatori: 700

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (3)
iota66
iota66  •  10 Iunie 2010, 01:00

nu se poate sa fiti ca si cum n-ati fi sa fiti.

roboskop
roboskop  •  09 Iunie 2010, 22:18

Aritmetica ta lasa de dorit in acest caz mai dzehand. Mai verifica odata ce ai postat

dzehand
dzehand  •  09 Iunie 2010, 21:30

Viitorul Constanţa a cîştigat clar duelul cu Metalul Constanţa (3-1). Golurile au fost marcate de Diaconu (66, 84), Sin (71) şi Zevedei (78), respectiv Oprea (5) Aritmetica domnilor!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează