FOTBAL  »  CUPA LIGII  »  FC BOTOȘANI - STEAUA 0-2

VIDEO Cupa Ligii Stelei » Îi poate opri cineva pe roș-albaștri, dacă-și permit să menajeze jucători, și tot câștigă lejer pe terenul complicat de la Botoșani?

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 septembrie 2016 00:00

E nevoie ca Ionuț Negoiță să descopere petrol sub Rin Grand Hotel. Sau ca Ioan Niculae să cresteze un pic elefantul împăiat și din el să i se prăvălească la picioare diamante.

Și resursele astea să fie folosite în fotbal. Ar fi două scenarii în care Steaua ar înceta să mai fie favorită și de pe Lună. Favorită la orice, în oricare competiție desfășurată în România! E lider în campionat și tocmai a trecut în semifinalele Cupei Ligii.

Click aici pentru VIDEO!

Vânzarea care a făcut echipa mai puternică

Reghecampf și-a permis și experimente la Botoșani, cu Man titular și fără câțiva senatori de drept. Terenul din Moldova e dificil pentru majoritatea formațiilor, pentru că e printre puținele care mai atrag o asistență relevantă, iar gazdele folosesc atmosfera de provincie, în care oamenii din iarbă și din tribună își unesc energia ca să producă o surpriză, măcar o dată la câteva etape. Ceea ce e valabil în aproape toate partidele pe care le dispută Botoșani cade la vizita Stelei, clubul-paradox al României.

Roș-albaștrii abia adună o mie de spectatori pe Arena Națională. Totuși, ei continuă să "paralizeze" orașele în care se deplasează. Brusc, patriotismul local se topește din dragoste pentru o echipă pe care bucureștenii n-o mai recunosc. Paradoxul nu se oprește la consecințele litigiului Becali-Talpan.

Vicecampioana și-a vândut cel mai bun jucător, pe Stanciu, și opinia generală este că formația lui Reghecampf e chiar mai puternică decât a fost până acum! Cu banii de la Anderlecht în conturi, Becali se plimbă prin campionat ca un călător în timp capabil să cumpere orice din piață, pentru că a profitat de propria avere și de evoluția pe care a înregistrat-o economia. în jurul lui, e criză și concurenții teoretici se zbat, de fapt, să-i ofere marfă cât mai bună. Visul de patron sau de fotbalist din România a devenit un transfer, o afacere cu Steaua!

Casting pentru Steaua

Jakolis, un rival până de curând, în tricoul lui CFR Cluj, s-a metamorfozat în cel mai bun roș-albastru. 400.000 de euro au realizat minunea. Croatul demonstrează de la primul meci că e fotbalist. Impactul lui e instant, nu necesită alibiul timpului necesar pentru adaptare. Pleacă bine pe o pasă sclipitoare a copilului Man și finalizează cu șut în Albuț.

Apoi profită de întâmpinarea timidă și centrează de pe dreapta la prima bară, pentru Tudorie. 0-1! E nevoie de reluări repetate ca să pricepi cum a reluat Tudorie și ce a gândit Albuț când și-a lăsat colțul scurt descoperit, de parcă portarul de 35 de ani ar fi probat aseară prima pereche de mănuși.

Jakolis a recidivat cu o execuție și mai curată, un cross din cădere perfect executat. Ovidiu Popescu i-a mulțumit croatului cu un "lat" de 0-2. End of story. Nu e vorba despre Botoșani, neapărat. Există senzația că așa se vor desfășura cam toate partidele Stelei până la final.

În campionat și în cupe, competiții stranii în care competitoarele roș-albaștrilor concurează, de fapt, doar între ele. Concursul e "Cine-i mai prezintă lui Becali un fotbalist interesant și capătă niște firimituri?".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (55)
1636051316609667
Tatar Domnica  •  09 Septembrie 2016, 17:17

Se pare ca meseria cea mai bine plătită în România este...pupincurismul! Întrebarea e: Cum va plătește ciobanul:?la secunda,cu ora sau cu...ziua?!!!

mitica66
mitica66  •  09 Septembrie 2016, 16:45
Postat de mitica66 pe 09 Septembrie 2016, 16:16

Îi poate opri cineva pe roș-albaștri, dacă-și permit să menajeze jucători, și tot câștigă lejer pe terenul complicat de la Botoșani? Da DINAMO ii poate opri oricind!!

Da dar au mers mai departe in cupa!

vladut12
vladut12  •  09 Septembrie 2016, 16:43
Postat de dinamo_fan pe 09 Septembrie 2016, 12:44

Reciproca e la fel de valabila. Dinamo la amicalul cu Ruse a avut mai multi spectatori decat a avut Steaua o zi inainte cu CSMS Iasi pe NA :)). Voi adunati tot restul sezonului spectatori si nu strangeti cat ati avut cu Dinamo.

Tu nu poti fi normal, ast e clar! :)))))

Vezi toate comentariile (55)
Comentează