FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  ASTRA - OŢELUL, JOI, ORA 16:00, SPORTRO ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Marius Stan: "Vreau să jucăm o finală de Cupă"

marius stan
marius stan

Articol de GSP - Publicat marti, 21 septembrie 2010 00:00

Preşedintele gălăţenilor, Marius Stan, spune că visul său este ca Oţelul să joace o finală de Cupa României.

 

"E visul meu, să jucăm o finală de Cupă. Cred că şi pentru Astra, şi pentru noi este cel mai scurt drum să facem performanţă. În fiecare an îmi doresc să ajungem sus, să jucăm cu trofeul pe masă. Ca un făcut, n-am avut niciodată această bucurie. Parcă îmi vine nici să nu mai îndrăznesc să sper", a declarat Stan.

Şeful Oţelului spune că se gândeşte şi la banii pe care i-ar aduce câştigarea trofeului, bani pe care i-ar împărţi fotbaliştilor. Gălăţenii nu au promise niciun fel de prime pentru calificarea în faza următoare a competiţiei. "Jucătorii vor primi bani dacă vor câştiga trofeul. Sunt aproape 10.000 de euro de om, asta da motivaţie. Până atunci nu avem ce să premiem. Premiem doar performanţa şi vrem performanţă. Acum e doar primul tur al unei competiţii. Dacă trecem acum şi o părăsim în turul următor n-am făcut nimic", a mai spus Stan.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează