Articol de GSP - Publicat vineri, 29 mai 2015 20:00

Doralin Birziloiu și Marian Dobre sînt doi dintre cei mai înflăcărați suporteri ai fotbalului adevărat, care au avut șansa să ajungă în cantonament și să fie antrenați de Emeric Ienei și Mircea Rădulescu

Se spune că în fotbal nu ar exista jumătăţi de măsură. Este sportul pe care fie îl iubești din toată inima, fie îl ocolești cât poţi. Indiferent de tabără, nu ai cum să devii indiferent. Este sportul rege și asta spune tot.

Pentru suporterii care vor avea ocazia să joace în Meciul de Legendă, fotbalul este un mod de viaţă. Nu sunt jucători profesioniști, dar nici nu trebuie să fie. Pasiunea lor se vede în felul în care joacă, vorbesc și râd. E dragoste pentru fotbal și atît.

Doralin Birziloiu

Suporterul-vedetă al meciurilor Timișoareana

DORALIN BIRZILOIU din Vălenii de Munte este deja o vedetă în povestea meciurilor Timișoreana. A cîștigat campania Drumul Mingii din 2011 și a dat prima pasă care a deschis finala Cupei României fix în ziua în care a împlinit 40 de ani. Drumul Mingii a fost conceput de Timișoreana din pasiune pentru Fotbalul Adevărat. Timp de 40 de zile, 1.000 de iubitori ai fotbalului au mers, pe rînd, cu mingea la picior (aproximativ 2.5 km fiecare). 2.400 de km și 35 de localități. Din Timișoara pînă la București, unde avea loc finala Cupei României Timișoreana. Belodedici, Balaci, Cămătaru, Cârţu, Bumbescu și alte legende locale au fost alături de suporteri, iar Doralin a fost marele cîștigător al Drumului Mingii. Cel care a dat pasa cîștigătoare.

În 2014 a participat la Meciul de Legendă și a jucat pe același teren cu Ilie Balaci, Miodrag Belodedici și Bogdan Stelea în poarta adversă. A cîștigat din nou și a rămas cu dorinţa de a repeta performanţa și anul acesta.

Știam că iubește fotbalul adevărat. Nu era nici o urmă de îndoială. Joacă în fiecare săptămînă și nu se abate de la programul strict: luni – tenis cu piciorul, marţi – fotbal, vineri – fotbal, sîmbăta și duminica - arbitru unde urmărește cu aceeași pasiune poveștile trăite de alţi jucători, de alte echipe.

Are o mulţime de povești de pe teren ca jucător sau arbitru.

“Pe vremea cînd jucam la juniori, am avut un meci la Sinaia pe un stadion unde bătea vântul cu putere. A dat unu’ un gol de la o poartă la cealaltă! «Cum ai făcut, mă?», îl întrebăm noi. «Nu
știu, mă! Vîntul a dat gol»”.

Altă dată, arbitra un meci la ţară, iar asistentul i s-a plîns că e înjurat de un spectator din comună. “L-am întrebat pe omul ăla de ce îl înjură pe colegul meu. Răspunsul: «Păi, cum, mă, tată, ăsta e arbitru? El în loc să fugă de la un steag la altul, fuge doar pâînă la jumătatea terenului și înapoi. Păi, așa se fuge?”.

Rîde și zâmbește tot timpul atunci când vorbește despre fotbal. Nici nu e de mirare. A crescut cu sportul rege în suflet. Și-a petrecut copilăria lîngă stadion și a urmărit cu respiraţia tăiată zeci de partide pînă să intre pe teren. Povestește cu bucurie cum și-a pus în picioare prima pereche de ghete: “Cînd aveam 10 ani, tata mi-a cumparat o pereche de ghete de care eram tare mîndru, așa că mă duceam pe stadion aproape în fiecare zi cînd era cald. Le-am purtat până la 14 ani cu aceeași mîndrie, deși îmi rămăseseră mici și eram plin de bătături. Într-o zi, m-a văzut tata cu ele. Mie îmi era rușine să cer altele noi, știţi cum era pe vremea aia – îţi iau dacă înveţi bine, dacă ești cuminte. Pînă la urmă mi-a luat altele și mai tîrziu m-am înscris și la liceul de sport din București”.

Crede cu tărie că fotbalul adevărat este fotbalul curat, așa cum jucau legendele adevărate. Fără apărători de picioare și fără teamă. Fotbal jucat din pasiune, pentru frumuseţea jocului, în care jucătorii dau orice pentru victorie.

Pentru meciurile Timișoreana, a devenit un veteran. A
adunat o mulţime de povești de anul trecut, cînd a fost în
cantonament și la meci. Spune că este o experienţă de neuitat, care o să îi rămînă în suflet tot timpul. Faptul că are această ocazie este ceva de neegalat.

Meciul de Legendă a reușit să îi schimbe și percepţia despre jucătorii de azi. S-a întîmplat ca trei echipe să se antreneze în același timp la Centrul Naţional de Fotbal Mogoșoaia: Naţionala României, Echipa Legendelor și Echipa Suporterilor. Dacă pînă atunci a crezut că jucătorii de la Naţională sînt cu “nasul pe sus”, o săptămînă de cantonament din mai 2014 l-a făcut să se răzgîndească. Părea că sînt din aceeași echipă, au fost oameni prietenoși, plini de viaţă și pasiune pentru fotbal. Nici legendele nu s-au lăsat mai prejos. La finalul meciului, l-a întrebat pe Cămătaru dacă ar vrea să facă schimb de ticouri. Legenda a acceptat cu bucurie, iar momentul s-a transformat într-o amintire pe viaţă.

Cum să ajungi o ”legendă a suporterilor”

MARIAN DOBRE spune că toată viaţa lui a fost legată de fotbal. E din aceeași localitate cu Ilie Balaci, a fost coleg de clasă cu Cristi Chivu și a jucat fotbal în școala lui Gică Popescu. A făcut liceul sportiv, Facultatea de Educaţie Fizică și Sport și a visat să ajungă fotbalist. Acum este antrenor pentru juniori
și prin “școala” sa au trecut peste 100 de copii din clasele primare pînă în clasa a XII-a. Are zeci de mingi de toate culorile și mărimile și le-a folosit pe toate.

Meciul de Legendă este șansa de a ajunge să joace pe Arena Naţională și participă pentru a treia oară. A fost pe teren la Iași în 2010 și anul trecut pe Arenă, în calitate de căpitan de echipă. A fost o onoare să colaboreze cu domnul Ienei și domnul
Rădulescu și să participe la întreg ritualul de la începutul
meciului.

Joacă fotbal de mic. A trecut prin toate etapele: de pe maidan de dimineaţă pînă seara, apoi pe terenurile mai mari sau mai mici, pînă la școala de sport. În primul său meci în echipă completă, a dat 5 goluri. Avea 14 ani și o mare pasiune pentru fotbal.

Vedetă locală

Ce îl face să se întoarcă la Meciul de Legendă? De fiecare dată cunoaște oameni pasionaţi, care știu ce înseamnă fotbalul
adevărat. Alţi colegi, alte legende în echipa adversă, altă experienţă la fiecare ediţie. În plus, îl ajută să discute cu antrenorii. Toate sînt momente unice. Anul acesta, provocarea cea mai mare este să treacă de primul meci jucat între echipele de suporteri pentru a ajunge în final pe Arena Naţională. Nu va fi ușor. Dacă ambele echipe sînt foarte bune, va fi un meci încrîncenat.

Succesul de la fiecare meci Timișoreana l-a transformat într-o vedetă locală. Elevii și prietenii îi urmează modelul și se înscriu și ei la competiţii. Parte dintre elevii lui au participat la întîlnirea cu antrenorii din Craiova și cîţiva au fost preselectaţi. Este un bun antrenor. Acum crește o grupă de puști de 6 ani, pe care îi învaţă valorile fotbalului românesc. Le arată înregistrări cu legendele și marile meciuri. Crede că este important ca învăţăceii să își cunoască moștenirea, iar modelul românesc este mai autentic.

În Meciul de Legendă își vor da întîlnire cei mai pasionaţi
suporteri cu marile Legende ale Fotbalului Românesc. Fie ca echipa cea mai bună să cîștige!

Cine joacă mîine, în deschiderea finalei

La inițiativa Timișoreana, sute de suporteri din întreaga țară s-au înscris pentru a face parte din lotul care va juca Meciul
de Legendă, în deschiderea finalei Cupei României. În urma înscrierilor pe site și a preselecțiilor regionale din București, Craiova, Iași și Timișoara, au fost aleși cei mai pasionați suporteri, care au intrat în cantonamentul din Buftea, sub îndrumarea Antrenorilor de Legendă, Emeric Ienei și Mircea Rădulescu. Aseară, cele 2 echipe de suporteri au disputat titlul de “Echipa Suporterilor” – cea care va juca alături de Echipa Legendelor în deschiderea finalei dintre Steaua și U Cluj. Câștigătorii sînt scriși mai jos cu galben.

ECHIPA MIRCEA RĂDULESCU

Portari: Mihai Stadoleanu, Marius Gabriel Bocai
Fundași: Ionel Andrei, Doralin Birziloiu, Dan Morariu, Taciulescu E. Ionescu
Mijlocași: Alin Bugala, Marian Dobre, Lucian-Valentin Andrei, Raul Kovacs, Lucian Moldovanu, Petre Dondonel
Atacanți: Paul Baragan, Cosmin Gheorghies, Daniel Musca

ECHIPA EMERIC IENEI

Portari: Rafael Catalin Paul Ciobotaru, Vincentiu Mihaiu
Fundași: Marius Radu, Adrian Donca, Dorin Zamfir, Alin Manolache, Dorel Viorel Nitu
Mijlocași: Stefanita Gisca, Darius Buzdugan, Alexandru Ticea, Adrian Junc, Dragos Catargiu, Robert Marian Alexandru
Atacanți: George Catalin Checiu, Mihai Guta, Alexandru Matasel

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”