FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  A BĂUT MIRCEA SANDU LA FINALA CUPEI?

Victor Becali: "Nu cred că Mircea Sandu era beat atunci cînd a anunţat sancţiuni dure pentru Poli Timişoara"

Articol de GSP - Publicat luni, 15 iunie 2009 00:00

La finalul partidei dintre CFR Cluj şi Poli Timişoara din cadrul Cupei României, Mircea Sandu s-a declarat scandalizat de reacţia fanilor bănăţeni, care au pătruns pe teren. Ulterior, după revederea imaginilor cu interviul lui Sandu de după meci, s-a avansat ipoteza conform căreia preşedintele FRF era beat în momentul în care acorda acele declaraţii!

UPDATE 1 »
Mircea Sandu a intervenit în direct prin telefon la GSP TV pentru a demonta suspiciunile care planau asupra sa.

"Sînt în cură de slăbire de 5 luni şi nu am voie să consum alcool. Apoi, fac tratament şi la dinţi şi nu pot să vorbesc de aproape două luni de zile. Altceva nu mai am de comentat. Eram şi foarte obosit, vineri am avut întîlnirea cu reprezentanţii celor două cluburi, a doua zi m-am văzut cu cîţiva oameni politici, iar a doua zi după meci am plecat spre casă la ora 9:00", s-a apărat Mircea Sandu.

MIRCEA SANDU, BEAT LA FINALA CUPEI? :O

Victor Becali a comentat la GSP TV atitudinea lui Mircea Sandu de la finalul finalei Cupei României CFR Cluj - Poli Timişoara (3-0), preşedintele FRF fiind suspectat de suporteri că ar fi fost beat în momentul declaraţiilor conform cărora timişorenii vor fi aspru pedepsiţi în urma incidentelor din tribună.

"S-a greşit atunci cînd s-a decis organizarea finalei Cupei României la Tîrgu Jiu. Nu văd ce mare favor obţinea Marin Condescu de pe urma acestui meci. Nu cred că Mircea Sandu a fost beat în momentul declaraţiilor de la finalul partidei, cînd a anunţart sancţiuni dure pentru timişoreni. Era ora 23:00, era obosit. La experienţa lui, nu ar fi făcut aşa ceva", a spus Victor Becali la GSPTV.

Vezi imagini cu declaraţia acordată de Mircea Sandu GSPTV după finala Cupei României!

Citește și:
Gluma virală cu Shakira, după momentul din deschiderea Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

„Ceremonia 360 de grade” aplicată în premieră la Mexic - Africa de Sud » Ideea lui Del Piero schimbă Mondialul

42 de lei o apă minerală, berea e lux » Prețuri care te sperie la Mexic - Africa de Sud, primul meci al Mondialului

Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga

INEDIT Petrom și MOL au ieftinit de două ori carburanții în aceeași zi. Benzina a coborât sub 9 lei/litru
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc

Comentarii (29)
 •  16 Iunie 2009, 05:05

Normal ca era socru matol. Noi bem non-stop, cum sa nu bei un pic de zaibar inainte de o finala. Raluca e si ea obosita acuma dupe ce a bagat vreo noua kile coca in ea luna trecuta. Long live the junkies and drunks.

 •  15 Iunie 2009, 23:52

era pilit...prea raspundea din 2 vorbe....:)

 •  15 Iunie 2009, 23:22

Si chiar daca nu era baut sambata, asta nu schimba cu nimic situatia. Oricum toata lumea stie ca-i un alcoolic notoriu.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează