Articol de GSP - Publicat marti, 26 ianuarie 2010 00:00
Răzvan Cazacu e campion! A jucat în finala Cupei Liceelor împotriva celor de la Sf. Pantelimon, a marcat un gol superb şi nu îi venea să creadă că are medalia de campion la gît. După cîteva zile de la sărbătoarea cîştigării ediţiei din acest an a Cupei Liceelor, Răzvan a vorbit despre experienţa petrecută la cea mai importantă competiţie dintre liceele bucureştene.
- Răzvan ţi-a fost frică ca puteaţi fii eliminaţi din primul meci, după ce ai văzut tragerea la sorţi?
- Cînd am auzit că am căzut în meci preliminar mă gîndeam cu puţină teamă că cei din Vlahuţă pot avea o echipa bună şi ne pot elimina chiar din primul meci, dar mă gîndeam şi la echipa pe care noi o avem şi aveam încredere că putem cîştiga meciul.
- Care crezi că a fost cel mai greu meci, pînă aţi ajuns în finală?
- Cel cu Petru Rares, meciul pe care l-am şi pierdut, dar a fost greu pentru că noi l-am făcut să fie greu. Dacă noi marcam în primele minute cînd am avut două ocazii clare de gol meciul nu mai era aşa greu şi puteam să cîştigăm uşor. Am avut şi ghinion pentru că am dat mingea de trei-patru ori în bară.
- Înaintea meciului cu Saligny ţi-a fost frică că poate fi ultimul meci la Polivalentă?
- Toţi am venit cu gîndul de a jucat acel meci cu Saligny ca pe o finală, dar în acelaşi timp eu unul m-am gandit că poate fi şi ultimul meci pe care-l jucam şi asta m-a făcut să îmi dau seama de importanţa meciului şi am încercat să joc cît mai eficient pentru echipă ca totul să iasă bine la sfîrşit şi chiar aşa a şi fost.
- A urmat semifinala cu Viilor şi calificarea în finală. După acest meci ce aţi discutat în vestiar legat de marea finală de duminică?
- După meciul cu Viilor nu ne venea să credem că noi sîntem cei care o să jucăm finala cu campionii ediţiei trecute, cei din Sf. Pantelimon. După ce ne-am revenit puţin ne-am dat seama că avem o şansă de a cîştiga trofeul. Am vorbit între noi, în vestiar, şi ne gîndeam că liceul nostru nu mai ajunsese niciodată în marea finală a Cupei Liceelor. Nici măcar în semifinale! Toţi am ajuns la concluzia că trebuia să facem cel mai bun meci al nostru, să dăm 110% din noi dacă se poate şi să facem orice pentru a cîştiga .
- Ai marcat un gol superb, de generic, în finală! După 3-0 la pauză credeai că cei de la Pantelimon mai au şanse să revină?
- A fost cel mai frumos gol pe care l-am dat în această competiţie. La pauză le-am spus băieţilor că meciul nu e cîştigat şi că trebuie să facem acelaşi joc bun pe care îl făcusem pînă atunci. Mă gîndeam că mai este o repriză grea şi că cei de la Pantelimon pot să marcheze cu un gol mai mult ca noi şi să cîştige ei trofeul.
- Cum te-ai simţit în momentul în care îţi auzeai numele strigat în Polivalentă, de 4.000 de spectatori, imediat după ce marcai?
- Parcă cei din tribună îmi dădeau putere şi în acelaşi timp eram foarte emoţionat. După ce am marcat în finala chiar nu am ştiut ce să mai fac, m-am dus cît am putut de repede spre tatal meu căruia îi promisesem că o să dau gol. Nu îmi venea să cred că noi sîntem cei care aveam 3-0, cum nu îmi venea să cred că în sală se striga numele meu. A fost un lucru pe care nu o să-l uit niciodată şi pentru asta le mulţumesc celor care au fost alături de noi şi mi-au strigat numele.
- Fluier final al meciului, 5-2 pentru Onicescu. Ce ai simţit la fluierul final?
- M-am uitat la tabela şi nu îmi venea să cred că e adevărat. Am fugit toată echipa în tribună şi am sărbătorit împreună cu galeria. Eram şocat şi am simţit că mi se împlinise un vis: cîştigasem Cupa Liceelor!
- Ce a urmat după finală pentru tine? În vestiar, acasă?
- În vestiar am scos telefonul şi nu se mai oprea. Zeci de mesaje, telefoane, toată lumea mă felicita. După ce am cîntat toţi în vestiar am mers toţi la un restaurant şi am sărbătorit. I-am rugat pe cei de acolo să dea pe GSP TV, pentru că voiam să ne vedem la televizor. Cînd am văzut ştirea, "Onicescu, campioana liceelor", am sărit toţi în sus de bucurie şi am ţipat la toate golurile ca şi cum nu am fi ştiut ce s-a întîmplat. Cînd am ajuns acasă am stat şi m-am gîndit la tot, chiar au fost nişte zile pe care nu le voi uita foarte uşor. Cred că niciodată! A fost un vis devenit realitate.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
