FOTBAL  »  Superliga  »  CS U CRAIOVA

Abia la anul! Detalii despre noul ”Ion Oblemenco” » Ce lipsește "bijuteriei" Craiovei

Arena ce costă 55 de milioane de euro arată spectaculos, însă oltenii nu vor să o deschidă până nu e totul perfect
Arena ce costă 55 de milioane de euro arată spectaculos, însă oltenii nu vor să o deschidă până nu e totul perfect

Articol de - Publicat vineri, 14 iulie 2017 09:57

Bijuteria din Bănie își amână din nou deschiderea porților, estimându-se, oficial, ca abia în 2018 oltenii să-și vadă favoriții pe noul ”Ion Oblemenco”.

Noua arenă a "leilor" din Bănie nu va fi inaugurată nici pe 20 iulie. Și se estimează că nu va fi nici în toamnă. Abia la anul! Aceasta este o estimare oficială, venită chiar din partea primarului Mihail Genoiu.

Și aceasta întrucât între momentul recepției și cel al dării în folosință a arenei de 30.000 de locuri poate trece mult timp. Încă nu s-a pus suprafața de joc. Și vor trece între două și 6 luni din momentul instalării gazonului până când se va putea juca pe el în condiții optime.

"Mai este de lucru. Nu va fi finalizat la 20 iulie, pentru că sunt lucrări destul de multe. Se lucrează la finisaje, ceea ce este foarte dificil. Stadionul poate funcționa, nu știu exact, de când este predat la primărie, dar acest lucru nu e o treabă simplă, astfel încât să jucăm fotbal imediat pe el.

Vă spun sincer cum văd lucrurile. Dacă aș fi CNI, nu aș forța să-l iau anul ăsta, ci să-l iau perfect! Prefer mai târziu, dar să fie semnalate toate problemele care pot apărea", a spus primarul Craiovei pentru gds.ro.

Până la deschiderea noii arene, CS U Craiova va disputa la Turnu Severin meciurile oficiale atât din competițiile interne, cât și din preliminariile Europa League. Totuși, reprezentanții grupării din Bănie au pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon cu imaginea arenei de 5 stele, pentru a atrage cât mai mulți fani la meciurile de pe teren propriu. Cu toate că jucătorii și suporterii vor avea această bucurie abia din 2018. 

"Mi-am luat abonament, rândul 8, locul 8, de-abia aștept să cânt și eu pe noul "Oblemenco". Leule, am senzația că lumea e din nou alături de echipă! Foarte mulți suporteri s-au întors la noi. E nevoie de o simbioză ca pe vremuri ca să fim iar o formație uriașă"
Gică Craioveanu, director imagine CS U Craiova

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (5)
243144399532651
 •  14 Iulie 2017, 18:36

nu este adevarat ....pe 7 octombrie sau 8 in pauza echipelor nationale va juca FC Kaiserslautern la inaugurare asta .....K'Laurten este echipa eliminata de Craiova in 1/4 sferturi de finala UEFA in 83 si s-a calificat in semifinala. Sau un alt adversar greu de adus ar fi Bayern dar daca vine fara internationali . Deci pe 7 sau 8 octombrie ar fi ideal ,,,,,mai ales ca e in luna zilelor orasului ...sf dumitru 26 octombrie.........ar fi aiurea daca la inceput de octombrie nu se joaca ....gazonul se poate monta cel tarziu pe 15 august ...ar sta o luna aproape doua pana la primul meci ....

1615955448439011
Filip Catalin  •  14 Iulie 2017, 16:20

Ce inaugurare fastuoasa ar fi fost, împotriva echipei A. C. Milano. Un stadion plin. Ce lovitura de imagine. Asa, încă o amânare și ocaziile trec pe lângă fotbalul românesc.

1502241916738818
Ion-Nelu Nistor  •  14 Iulie 2017, 13:45

E bine ca vindem insa abonamente pentru noua arena. Prosti sunt cei care cumpara.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează