FOTBAL  »  Superliga  »  CORESPONDENȚĂ DIN SOFIA

Corespondență din Sofia Amintirile îl răscolesc pe „bombardierul” Claudiu Keșeru: „În Bulgaria am trăit cel mai mare coșmar din cariera mea! N-am dormit trei nopți”

Claudiu Keșeru (36 de ani) a acceptat din prima să vorbească despre Bulgaria, țara al cărei campionat i-a oferit cele mai mari satisfacții din carieră, locul unde a câștigat cele mai multe trofee / FOTO: Imago
Claudiu Keșeru (36 de ani) a acceptat din prima să vorbească despre Bulgaria, țara al cărei campionat i-a oferit cele mai mari satisfacții din carieră, locul unde a câștigat cele mai multe trofee / FOTO: Imago

Articol de , - Publicat marti, 25 iulie 2023 17:05 / Actualizat marti, 25 iulie 2023 19:49

Claudiu Keșeru (36 de ani) a acceptat din prima să vorbească despre Bulgaria, țara al cărei campionat i-a oferit cele mai mari satisfacții din carieră, locul unde a câștigat cele mai multe trofee, echipa cu care a ajuns de cele mai multe ori în cupele europene, dar și locul unde a trăit cea mai mare dramă fotbalistică.

  • În turul 2 preliminar, CSKA 1948 - FCSB joacă miercuri, 26 iulie, de la ora 20:30, pe „Vasil Levski”. CSKA Sofia - Sepsi se întâlnesc joi, 27 iulie, de la ora 20:00, pe „Bulgarska Armiya”. Ambele meciuri sunt liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV
  • Andrei Crăițoiu și Vlad Nedelea, reporterii Gazetei Sporturilor, operatorul Iosif Popescu și fotoreporterul Cristi Preda sunt în Sofia (Bulgaria) de unde transmit cele mai noi informații despre meciurile din Conference League.

Keșeru a fost marcator în istoria neagră a FCSB din urmă cu 9 ani, când după 1-0 la București, Ludogorets a eliminat formația lui Costel Gâlcă într-un meci dramatic, în care erou a fost Cosmin Moți, devenit portar într-o seară de coșmar pentru formația roș-albastră.

Vlad Chiricheș s-a rezumat la 5 cuvinte după ce a semnat cu FCSB
FCSB
Vlad Chiricheș s-a rezumat la 5 cuvinte după ce a semnat cu FCSB

Claudiu Keșeru, înainte „dublelor” România vs Bulgaria

- Claudiu, se poate spune fără nicio exagerare că ai scris istorie în Bulgaria. Cunoști fotbalul bulgăresc și vreau să te întreb cum vezi cele două meciuri din Conference League?
- Ar trebui respectate ambele echipe pentru că sunt extrem de imprevizibile și au făcut rezultate. CSKA s-a bătut cu Ludogorets până la final pentru titlul de campioană, iar cei de la 1948 au pierdut finala Cupei Bulgariei. Sunt două echipe de luat în seamă, două echipe care s-au dezvoltat foarte bine în ultimii trei ani. O să avem meciuri grele și foarte echilibrate.

- FCSB speră la victorie, Sepsi are vreo șansă?
- CSKA are un avans clar față de restul echipelor. Ei par mai pregătiți, au investit și sunt singurii care le-au pus probleme celor de la Ludogorets în lupta pentru titlu. Și asta nu s-a mai întâmplat de foarte, foarte mulți ani.

- Nu s-a mai întâmplat ca o altă echipă să miște.
- Exact. Ludogorets defila în campionat, nu stătea să aibă emoții în ultima etapă. CSKA a progresat pentru că a investit foarte mult și se lucrează bine acolo. Adversara FCSB-ului e o idee mai accesibilă la prima vedere.

Claudiu Keșeru: „Un campionat mai puțin tehnic, dar foarte bun fizic”

- Când ai ajuns în Bulgaria diferențele erau mari?
- N-aș zice! În 2015, când am ajuns la Razgrad am descoperit un campionat mai puțin tehnic, dar foarte bun fizic. Plus disciplina. Lipsa de calitate era compensată de disciplină. Și păreau mai bine dezvoltați fizic decât noi. Nivelul era însă similar, aș putea zice.

- Bulgaria e în spatele României la coeficienți, dar ajunge aproape an de an în grupele unei competiții.
- Dacă nu era Ludogorets, campionatul Bulgariei nu exista și nu avea niciodată coeficientul de acum. Bulgaria nu mai avusese echipe prin grupele Ligii de vreo 20 de ani, apoi a venit Ludogorets cu aproape zece calificări în grupele europene! La infrastructură stăm mult mai bine decât ei, dar multe echipe din România, Moldova sau chiar Ucraina nu au condițiile lui Ludogorets.

„În Bulgaria m-am simțit cel mai bine din carieră”

- Cum te-ai simțit în Bulgaria?
- Cel mai bine, din moment ce am stat cel mai mult acolo. I-am analizat foarte bine când am jucat cu FCSB în acel play-off de Champions League și am observat că exact profilul meu de jucător le lipsea. De șase ori campion, de trei ori câștigător al Supercupei, de trei ori golgheter, de trei ori cel mai bun jucător străin, o dată cel mai bun jucător al campionatului... Clar m-am simțit cel mai bine în Bulgaria!

- Multe meciuri, multe trofee...
- De patru ori am ajuns în Europa League, apoi am jucat în Champions League. Ani minunați!

4 milioane de euroera cota de piață a lui Claudiu Keșeru în momentul în care a ajuns la Ludogorets (decembrie 2015). În prezent e cotat la 300 de mii de euro și încă mai e sub contract cu UTA Arad, dar nu mai intră în planurile antrenorului Mircea Rednic

„Visul năruit al Ligii Campionilor”

- FCSB revine după 9 ani pe stadionul "Vasil Levski", după coșmarul din play-off cu Ludogorets!
- Incredibil! Ce meci a fost ăla... Cum să uit așa ceva?! Și-acum îmi aduc aminte de ocazia din startul meciului, din minutul 7, când am dat-o în plasa laterală din pasa lui Luci Sânmărtean. S-a accidentat și Tănase în minutul 3, bara lui Szukala în minutul 70. Ei n-au avut ocazii acolo... Portarul a luat "roșu" în minutul 119... E cel mai mare coșmar din cariera mea!

Amintirile îl răscolesc pe „bombardierul” Claudiu Keșeru: „În Bulgaria am trăit cel mai mare coșmar din cariera mea! N-am dormit trei nopți”
Keșeru în Ludogorets - FCSB / FOTO: Imago

- Serios?
- Pe cuvânt! N-am dormit trei nopți după meciul ăla. Era mai mult din cauza visului năruit al Ligii Campionilor. Și mai ales în ce fel...

- Dorința cea mai mare era să prinzi grupe de Champions cu o echipă românească.
- Clar! Dacă ajungi acolo ca străin, tot străin rămâi.

3 meciuri3 goluri și două pase are Claudiu în confruntările cu CSKA Sofia. Are două victorii și o înfrângere în cele trei jocuri disputate în Bulgaria

„Să avem două echipe de top eliminate...”

- Un meci cu Moți erou, apoi ai ajuns să joci chiar pentru ei. Au fost multe glume pe seama eliminării?
- Doar tachinări normale, nimic mai mult. Mi-au recunoscut oricum valoarea și din momentul ăla am tras în aceeași direcție.

- Ce-ar însemna o eliminare a echipelor românești în această manșă?
- Ar fi supremația bulgarilor în fața noastră! Să avem două echipe de top eliminate n-ar suna deloc bine pentru noi. E important să plecăm la drum știind că întâlnim două echipe solide și disciplinate, dar depinde foarte mult de cât de pregătiți mintal vor fi cei de la Sepsi și de la FCSB.

19 meciuria jucat Keșeru împotriva celor de la CSKA, cele mai multe din cariera sa, la egalitate cu duelurile cu Levski și Beroe. A marcat de două ori contra sofioților și mai are o pasă de gol

Vezi și alte știri despre CSKA 1948 Sofia - FCSB: 

FCSB și Sepsi vor juca pe stadioane comuniste construite acum peste 70 de ani! Bulgarii au depus un proiect pentru o arenă ultramodernă

Veste mare pentru FCSB înainte de meciul cu CSKA 1948! » Roș-albaștrii scapă de omul de care se temea MM Stoica

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
fecere2
fecere2  •  25 Iulie 2023, 19:25

probabil o fi dormit ziua...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close