FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - DINAMO, LUNI, 20:30, DIGI, DOLCE, LOOK, GSP.RO

Andone a învins în Derby, dar se teme de următorul adversar: ”Mediaș e peste Steaua”

Cu 14 goluri în acest sezon, Llullaku (stânga) e principalul pericol pentru buturile dinamoviștilor
Cu 14 goluri în acest sezon, Llullaku (stânga) e principalul pericol pentru buturile dinamoviștilor

Articol de , - Publicat duminica, 04 decembrie 2016 00:00

Roș-albii se tem de confruntarea din Ardeal, unde n-a câștigat din 2014. Llullaku și compania sunt neînvinși acasă în 12 dintre ultimele 13 jocuri. 

Dinamo tratează deplasarea de la Mediaș precum Derby-ul de România! A spus-o ferm Ioan Andone ieri: "Va fi mai greu decât cu Steaua chiar. Jucătorii mei trebuie să se motiveze, întâlnesc o formație aflată înaintea lor în clasament.

Va fi greu, va fi zăpadă, am înţeles că a nins, dar am încredere în băieţi, au dovedit că au caracter. În tur am avut probleme cu Gaz Metan pe terenul nostru.

Am condus cu 1-0, am crezut că avem un joc uşor şi apoi am fost egalați. De aceea eu consider acest meci un derby. Dar vreau, trebuie să câștigăm, ca să trecem peste Mediaș, să continuăm ascensiunea, să avem o oarecare liniște în lupta pentru play-off".

De ce are emoții Dinamo la Mediaș

  1. O singură înfrângere a suferit Gaz Metan în ultimele 13 meciuri acasă în Liga 1, 1-3 cu Pandurii, în rest 7 victorii și 5 remize.
  2. Dinamo are probleme în partidele disputate în Ardeal. Tocmai la Mediaș a fost ultima victorie, acum doi ani, scor 2-1, după care au urmat 4 remize și 3 eșecuri.
  3. "Câinii" nu se pot lăuda că au defilat la Mediaș. Palmaresul direct arată o ușoară superioritate: 3 victorii, 4 remize, 2 înfrângeri.
  4. Ultima victorie din contul grupării ardelene s-a înregistrat în precedentul mandat al lui Andone, în mai 2011, Gaz Metan - Dinamo 2-1. După acest eșec, a urmat o serie de 5 victorii și 4 remize ale "câinilor".
  5. Andone e la egalitate în duelul tehnicienilor cu Pustai: fiecare are câte o victorie, în rest 3 egaluri.

Se duelează cu ținta lor

Roș-albii vor da mâine, la Mediaș, peste golgeterul la zi al campionatului, Azdren Llullaku (14 reușite). O țintă pentru viitorul mercato, cum Gazeta a anunțat de luna trecută.

"E un atacant foarte bun. Cine nu și-l dorește pe Llullaku?! Acum, să vedem dacă se poate să-l luăm. Oricum, va fi un meci aprig. Probabil va juca Axente vârf, lângă Llullaku", a comentat Andone.

"Putem fi campioni"

Jaime Penedo a câștigat campionatul în MLS cu Los Angeles Galaxy, vrea să fie campion și în România: "Am încredere că putem cuceri titlul. Trebuie doar să fim atenți și să muncim mult în continuare. Grupul este unit, avem nevoie de o serie foarte bună ca să ne intrăm în mână".

Panamezul a fost impresionat de primul Derby de România din carieră: "M-am simțit extraordinar, a fost foarte emoționant, relația dintre suporteri și fotbaliști este frumoasă. Coregrafia a fost colosală, n-am mai văzut în viața mea așa ceva".

3absenți are Dinamo pentru deplasarea de la Mediaș: doi suspendați, Nemec și Busuladzici, plus Palici, accidentat

2,25e cota oferită de casele de pariuri pentru un succes al lui Dinamo mâine. O victorie a lui Gaz Metan are cota 3,20

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (5)
gazistu
gazistu  •  04 Decembrie 2016, 16:27

se termina egal, 1-1 si ramanem pe locurile noastre fiecare!!

andyandrei2015
andyandrei2015  •  04 Decembrie 2016, 14:27

gata fcdb ia sampion lig ;)))

randew
randew  •  04 Decembrie 2016, 11:53

Ati prins glas? :))) asa cum a comentat idolul tribunelor (goale) fcsb-iste, DOAR DINAMO BUCURESTI, pana data viitoare cel putin...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează