FOTBAL  »  Superliga  »  GIGI BECALI DESPRE MECIUL U CLUJ - CFR 0-1:

“Aranjat!”

Articol de - Publicat sambata, 24 mai 2008 00:00

Patronul Stelei acuză că meciul din ultima etapă, de la Cluj, nu s-a jucat corect.

Pentru prima dată de la finalul campionatului, Gigi Becali acuză în termeni duri modul în care CFR a cîştigat campionatul. “Să zicem că banii aceia de la Cluj, cele 1,7 milioane de euro, ar fi fost pentru jucători, aşa cum cred procurorii. Degeaba au fost propuşi celor de la U Cluj. Treburile la meciul cu CFR erau aranjate, toate scenariile au fost făcute dinainte, iar jucătorii de la Universitatea şi-au încălcat atribu­ţiu­nile de serviciu, adică se înca­drea­ză exact la corupţie”, a acuzat Becali.

“Nu ştiu dacă cei de la U Cluj au luat banii de la CFR, dar eu mă întreb de ce jucătorii lui Doboş n-au făcut ce scrie în fişa lor, să joace? Apoi, s-a găsit Goga să facă auto­denunţ. Ce să spun! Autode­nunţ la ce? La nimic. Să fim serioşi, toată lumea ştie cum a cîştigat CFR campionatul, dar nu mai vreau să fac scandal. Însă DNA, dacă dorea să găsească mită, corupţie şi oameni în afara legii, trebuia să le asculte telefoanele celor de la CFR . Dar asta e, au luat campio­natul, să fie sănătoşi, bravo lor!”, a adăugat Becali.

“Cel mult, pot fi sancţionat doar pe linie sportivă. Nu mi-e frică însă de depunctare, deoarece Federaţia şi Liga nu sînt ostile Stelei, oamenii de acolo ştiu ce înseamnă Steaua
“DNA a cheltuit mulţi bani pentru anchetă, procurorii crezînd că dacă îmi arată pisica, o să mă sperii de ei. Sînt nişte incompetenţi, care îşi pierd credibilitatea pentru că fac numai circ”
Gigi Becali patron Steaua

A apelat la Piţurcă

Gigi Becali a prezentat ieri două antecontracte, conform cărora cele 1,7 milioane de euro găsiţi de procurorii DNA în posesia lui Teia Sponte la Cluj erau destinate achi­ziţionării unui teren. “Unul dintre cele două antecontracte are şi semnătura lui Victor Piţur­că, în calitate de martor. Cred că parafa selecţionerului e o ga­ran­ţie că documentul e autentic”, a spus Gigi Becali. Cele două acte sînt datate 15 aprilie, cu 22 de zile înaintea meciului U Cluj - CFR 0-1.

Nu şi-a recuperat banii din cauza avocaţilor

Patronul Stelei a dezvăluit de ce nu a intrat încă în posesia celor 1,7 milioane de euro, confiscaţi de procurorii DNA şi depuşi într-un seif la BNR. “Procedura prin care avocaţii mei au solicitat restituirea banilor a fost greşită. Aici au avut dreptate procurorii. Avocaţii mei au făcut cererea în numele meu, dar trebuia făcută în numele lui Teia Sponte, cel de la care au ridicat suma respectivă”, a spus Becali.

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (32)
 •  24 Mai 2008, 19:58

care se crede antrenor de echipa natzionala, jucator de zaruri, sluga ciobanului, care va veni cu coada intre picioare de la Euro, mai face si falsuri de doi bani, ca sa se lamureasca lumea cu cine are de-a face ! Jenant !

 •  24 Mai 2008, 19:54

Mincinosul asta crede ca are in fatza lui o turma de oi, la care fluiera el cu talent. Daca citesc unele postari aici, o parte buna este formata din behaitori de-ai lui... Care behaitori cred ca iarba nu le place, dar le place "pre-ante-contractul" ciobanului ! Cine dr acu' a mai auzit de asa ineptzie ? Hartie igienica, inventata de noul spetzialist in "Dreptul tzivil al vitelor cu blana". Si maimutzoiul ala corupt, fost datator cu stangu-n dreptu', care se crede antrenor de

 •  24 Mai 2008, 14:04

AI DREPTATE MARE IAR CU CFR.DA ASTA A FOST GATA.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează
Close