FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - MOTHERWELL 2-1

Asul

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 iulie 2008 00:00

Intrat pe final, Prette a înscris superb, din lovitură liberă, pentru 2-1 cu Motherwell

5 ocazii clare şi un gol a reuşit CFR-ul în prima repriză a amicalului cu Motherwell. Contra locului 3 în ultimul sezon din Scoţia, Andone a folosit o garnitură care se apropie mult de cea pe care o va alinia în prima etapă cu Otopeniul.

Didy (3), Ruiz (6, 37), De Sousa (20 - bară), Trică (28 - bară) au ratat, Cadu a punctat din penalty, după ce Pereira a fost trîntit în careu. Trică a fost omul reprizei, de la el plecînd aproape toate fazele de poartă ale campionilor. După pauză, Ando a făcut mai multe schimbări, iar scoţienii au punctat la prima lor acţiune mai acătării. Din fază fixă, eterna problemă a vişiniilor.

Oamenii lui Andone şi-au continuat atacurile cu Semedo şi Fabbiani în prim-plan, dar victoria a fost adusă de Prette. La una dintre ultimele faze ale meciului, argentinianul introdus în minutul 75 a transformat excelent o lovitură liberă din marginea careului.

CFR Cluj - Motherwell 2-1

Au marcat: Cadu (39 - pen), Prette (90) / Clarkson (47)
CFR: Hirschfeld - Tony, Cadu, De Sousa, Pereira - Trică, Dani, Peralta, Culio - Didy, D. Ruiz.
Antrenor: Ioan Andone.
Au mai jucat: Stăncioiu, C. Deac, Oberman, Alcantara, Semedo, Panin, Fabbiani, G. Mureşan, M. Jose, Prette

Citește și:
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Nationala
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Superliga

Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet

Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Superliga
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (2)
 •  18 Iulie 2008, 10:52

Atacul este inca in suferinta, faxele fixe la poarta nu sunt bine contracarate, se apara cu ineczitate,si din aceste greseli, se pot primi goluri de la echipe mari, dar si in canpionat.Deci e mai de lucrat.Pase neglijente dat acasa etc.

 •  18 Iulie 2008, 09:40

Forza forza CFR!!!!!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează