FOTBAL  »  Superliga  »  ASA TG. MUREȘ - FC BOTOȘANI 2-0

Botoșănenii acuză starea terenului după înfrângerea cu Târgu Mureș: "A fost bătaie în zăpadă, jucătorii sunt ca sclavii pe plantație" » Reacția lui Dan Alexa

Articol de GSP - Publicat duminica, 04 decembrie 2016 20:09

Meciul dintre ASA Târgu Mureș și FC Botoșani (2-0) s-a disputat în condiții extrem de dificile din cauza gazonului acoperit de zăpadă, dar discursul celor doi antrenori a fost diferit la finalul partidei.

Leo Grozavu a acuzat faptul că a fost o lipsă de respect la adresa jucătorilor faptul că s-a jucat pe o asemenea suprafață.

"În seara asta nu s-a jucat fotbal, a fost o bătaie în zăpadă, a fost o echipă mai experimentată ca a noastră, s-au adaptat mai bine la suprafața de joc.

Și-așa câinii latră, caravana trece, vorbim degeaba. Ăsta e respectul pe care îl primesc fotbaliștii din teren. Sunt ca niște sclavi care muncesc pe plantație. Pe un teren ca acesta este greu să-ți menții echilibrul, nu mai vorbim să joci fotbal de calitate", a spus Leo Grozavu la TV Dolce Sport.

De cealaltă parte, Dan Alexa susține că suprafața de joc i-a avantajat echipa și și-a felicitat fotbaliștii pentru modul în care s-au adaptat.

"Ne-a ajutat foarte mult starea terenului, ne-am adaptat mai bine, a fost o victorie meritată și pe lângă cele două goluri puteam să mai marcăm. Este un teren foarte greu, un pericol pentru jucători, dar mă bucur că nu au ieșit jucători accidentați", a spus și Dan Alexa pentru sursa citată.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
blatistu49
blatistu49  •  04 Decembrie 2016, 20:54

*** FCSB ului moldoveni hengeri desfintare disparitie

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close