FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

CAZ IREAL ÎN ROMÂNIA! Un fotbalist al CFR-ului a jucat pe fals » A dat clubul în judecată, dar tot el trebuie să plătească o SUMĂ EXORBITANTĂ!

Articol de - Publicat miercuri, 01 februarie 2017 00:00

Claudiu Voiculeț trebuie să returneze toţi banii pentru turul 2015-2016, când a evoluat pentru clujeni, clubul motivând că îi reziliase convenţia cu câteva luni înainte.

Pentru Claudiu Voiculeţ necazurile curg gârlă. Rămas fără contract după intrarea Pandurilor în insolvenţă, mijlocaşul de 31 de ani a primit o nouă lovitură. Trebuie să returneze celor de la CFR, unde a jucat ultima dată în turul sezonului 2015-2016, suma de 68.714 euro! Iată cum s-au derulat evenimentele.

  • În 2013, Voiculeţ a semnat cu CFR convenţia civilă nr. 16/15.07.2013, valabilă până în 2016.
  • Intrat în insolvenţă la începutul lui 2015, CFR denunţă unilateral convenţia cu Voiculeţ, aflat în acel moment la Tg. Mureş, sub formă de împrumut. Practic, lui Voiculeţ i s-a reziliat contractul. Fotbalistul a făcut contestaţie în instanţă.
  • Înainte de sezonul 2015-2016, CFR îl cheamă la pregătiri pe jucător, în baza convenţiei pe care o denunţase, pe motiv că litigiul se află în instanţă. Fotbalistul vine la pregătiri şi evoluează pentru CFR în 9 partide din turul sezonului 2015-2016 (3 ca titular, 6 ca rezervă), în care clujenii au acumulat 15 puncte. În tot acest timp, chiar dacă Voiculeţ a pierdut în instanţă contestaţia, iar rezilierea contractului era valabilă, el a fost plătit de CFR conform chiar acelei convenţii! Cu suma totală de 68.714 euro!
  • În toamna lui 2015, Voiculeţ dă în judecată CFR pentru neplata salariului pe luna septembrie 2015, 14.000 de euro, o restanţă din prime de joc de 40.000 de euro şi o alta de 30.000 de euro, o rată de la semnarea convenţiei, în 2013. În acelaşi proces, CFR îi cere lui Voiculeţ să returneze toţi banii, 68.714 euro, pe care îi încasase, pe motiv că îi fusese reziliată convenţia civilă încă din februarie 2015. Prin aceasta, CFR recunoaşte că a folosit şi a plătit un jucător a cărui convenţie nu mai era valabilă. Adică Voiculeţ a jucat cele 9 partide de campionat pe fals!
  • În iunie 2016, Tribunalul specializat Cluj dă sentinţa. Admite că Voiculeţ trebuie să primească salariul pe septembrie 2015, 14.000 de euro, primele restante de 40.000 de euro, dar nu şi cei 30.000 de euro, cu care ar fi trebuit să se înscrie la masa credală. A respins în totalitate cererea CFR-ului.

Apelul întoarce tribunalul

  • Ambele părţi fac recurs, iar cazul ajunge la Curtea de Apel Cluj. Care anunţă, în motivarea apărută luni pe Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI), că a respins cererile lui Voiculeţ şi a admis cererea celor de la CFR! Exact pe dos decât tribunalul. Decizia e definitivă şi executorie! Un pasaj din motivare spune tot: "Curtea apreciază că, întucât convenţia civilă nr. 16/2013 a fost denunţată încă de la data de 23.02.2015, contestatarul (Voiculeţ) nu este îndreptăţit să beneficieze de plata unor drepturi financiare în temeiul acestei convenţii, iar dacă a beneficiat de aceste sume, trebuie să le restituie. De asemenea, debitoarea (CFR) este îndrituită să primească sumele achitate în temeiul unei convenţii desfiinţate".

Cum a jucat Voiculeţ pentru CFR pe baza unei "convenţii desfiinţate", instanţa nu mai explică. Completul a fost alcătuit din Augusta Maria Chichişan, preşedinte, şi judecătoarea Mihaela Sărăcuţ.

Bâlbâieli la CFR

Claudiu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Preşedintele din Gruia, Iuliu Mureşan, părea foarte sigur pe el la începutul discuţiei: "Da, am câştigat litigiul cu Voiculeţ şi trebuie să ne dea 68.714 euro. Cum am câştigat procesul, trebuie să recuperăm banii, că suntem în insolvenţă". Întrebat cum a jucat Voiculeţ dacă respectiva convenţie era reziliată, a început să se bâlbâie: "E cum scrie acolo instanţa. Cum a jucat? A jucat pe convenţie. Vă daţi seama că era valabilă. Revin". A revenit: "Aţi sesizat o chestie, vi-l dau pe jurist, Ionuţ Ivaşcu, să vă explice.

Uneori reglementările insolvenţei nu sunt în concordanţă cu regulamentele sportive şi chiar cu legile". Juristul a avut aceeaşi explicaţie. A neconcordanţei. N-a reuşit să dezlege misterul: fie convenţia era valabilă şi Voiculeţ n-ar trebui să plătească nimic, fie nu era valabilă şi Voiculeţ a jucat pe fals pentru CFR. "Nu putem să comentăm o decizie judecătorească. Şi nici Voiculeţ nu-şi poate permite să o ignore".

"Nu ştiu, nu mai ţin minte ce scrie acolo instanţa. Voiculeţ a avut contract, convenţia aia, dar nu pot să vă lămuresc.Trebuie să mă documentez puţin. Nu ştiu dacă i-am mai făcut alt contract, nu, sigur nu i-am făcut altul!"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR

"CFR nu mai riscă nimic. Rezultatele din 2015-2016 au fost omologate, nimeni nu l-a contestat pe jucător. Voiculeţ mai poate doar să-i dea în judecată într-un nou proces"
Lucian Enache, jurist AFAN

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (21)
valiza.epo
valiza.epo  •  02 Februarie 2017, 09:17

CFR a actionat totdeauna legal! Ca in cazul Valiza, cand vinovatii pentru actul de coruptie de atunci au fost condamnati la inchisoare!!

wertusi
wertusi  •  01 Februarie 2017, 22:49
Postat de turbozero pe 01 Februarie 2017, 14:16

du-te la farmacie iute! nu numai ca ati facut blaturi dar ati bagat oameni dupa gratii cu dosare ***( valiza,caramida) sa ascundeti blaturile fotbalistii de la "U" au recunoscut blatul de 18 milioane de euro pe care au fost obligati sa il faca in 2008 de catre *** *** portocalie din cluj

aranjamentul a fost facut de Becali cu U , s-a sezizat justitia si Becali a platit . Ce aiurezi acolo sunt numai aberatii , aranjamentele sunt straine de CFR Cluj daca cunosti denunta la organele abilitate

1570947506526287
Mircea Truta  •  01 Februarie 2017, 21:47

Pai Voiculet sa plateasca si CFR sa retrogradeze, plus sa fie amendat! Sau sa se inteleaga.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează