FOTBAL  »  Superliga  »  DISCUTII

Cine vine?

Articol de , - Publicat vineri, 29 februarie 2008 00:00

Ţălnar şi Dinu sînt salvaţi, momentan, de lipsa de soluţii pentru banca tehnică, dar se pregătesc variante de rezervă

Stare de letargie. Şoc. Neputinţă de a mai trece la pedepse la nivelul lotului. "Parcă sîntem anesteziaţi, nu ştim ce să mai facem ca să îndreptăm lucrurile! Ne e teamă, culmea!, că nu vom prinde nici măcar un loc de Europa", a mărturisit unul dintre acţionarii dinamovişti. Cupa României Timişoreana era un obiectiv imperativ al echipei, iar eşecul de miercuri, cu Dacia Mioveni (0-1), a bulversat situaţia la club.

Scăpaţi de amendă!
Şefii vor să menţină o stare de calm la suprafaţă, dar, în interior, atmosfera e inflamată de lipsa de încredere pe axa conducători - staff tehnic - jucători. În încercarea de nu inflama spiritele, acţionarii au luat decizia să nu mai aplice amenzi jucătorilor, deşi o puteau face conform regulamentului intern! "Nici nu ştii cum să te mai comporţi cu fotbaliştii, trebuie să fii atent precum cu domnişoarele! Încercăm să ne păstrăm luciditatea şi să sperăm că vom salva ce mai e de salvat din acest sezon", a comentat un oficial al roş-albilor.

Victorie sau despărţire
"Ţălnar şi Dinu au votul nostru!", a repetat ieri Borcea. Dacă Dinamo nu învinge însă în deplasarea de la Mioveni, situaţia va deveni cu adevărat delicată, micşorîndu-se pînă şi şansele la un loc de Cupa UEFA, adică o clasare în primele 5 la finalul campionatului. În acest caz, acţionarii vor schimba banca tehnică, pentru care pregătesc deja, în tăcere, cîteva soluţii.

 


Sorin Cîrţu (52 de ani)
Antrenor la Dacia Mioveni
Avantaje: Propus de Neţoiu, Sorinaccio ar fi pe placul oficialilor pentru disciplina pe care ar promova-o în vestiar şi în jocul echipei. Ar fi pe placul jucătorilor.
Dezavantaje: Cîrţu nu e iubit de fanii din Ştefan cel Mare! De aceea nici nu s-a rezolvat sosirea lui la Dinamo, discuţii existînd şi în stagiul din Antalya. E considerat un antrenor prea defensiv.

 

 


Cristiano Bergodi (43 de ani)
Liber de contract
Avantaje: Este apreciat pentru munca depusă în România, la FC Naţional, CFR Cluj şi Rapid, italianul fiind pe placul acţionarilor pentru jocul promovat. Plus mentalitatea occidentală.
Dezavantaje: O bilă neagră este faptul că şefii "cîinilor" şi-au propus să nu mai lucreze o perioadă cu tehnicieni italieni, după experienţa Walter Zenga.

 

Mircea Rednic (45 de ani)
Antrenor Rapid
Avantaje: Şefii nu uită sezonul, 2006-2007, excepţional pentru Dinamo. Cred că Rednic ar putea crea o nouă echipă, alcătuită din jucători tineri. Ar avea sprijinul galeriei.
Dezavantaje: Nu e iubit de fotbalişti, jumătate din lot anunţînd că pleacă dacă se întoarce Rednic la Dinamo! Jucătorii nu uită că acesta i-a acuzat în numeroase rînduri.


Ioan Andone (47 de ani)
Antrenor CFR Cluj
Avantaje: Apreciat pentru ceea ce a cîştigat ca antrenor la Dinamo, un campionat, 3 Cupe şi o Supercupă a României, dar şi de experimentul reuşit de la CFR Cluj. Apreciat şi pentru atmosfera pe care o crea la echipă.
Dezavantaje: Antrenorul vrea să joace în grupele Champions League, cu Clujul, şi să stea la o echipă unde are un singur şef, nu mai mulţi, ca în Ştefan cel Mare.

 

"Dinamo juca mai bine pe vremea mea, cînd mă lucrau jucătorii, decît acum! Acum pe cine mai lucrează?"
Mircea Rednic

"Europa! Oricum"
- Domnule Borcea, cine e de vină pentru eşecul din Cupă?
- Destinul. Cred. Nu ştiu! Nu trebuia să pierdem, cine se gîndea că o să pierdem? Mortul de la groapă nu se mai întoarce, aşa că pe cine să dau vina? Pe cine să arăt cu degetul? E vina tuturor.

- Veţi amenda echipa?
- Nu, de ce? Doar Mărgăritescu va fi sancţionat pentru eliminare.  

- Îi consideraţi vinovaţi, pe el şi pe Dănciulescu, care a ratat un penalty?
- Ar fi nedrept. Chiar am vorbit cu amîndoi şi i-am încurajat. Cred în ei, cred în toată echipa, o să vedeţi sîmbătă la Mioveni că vom învinge clar. O să vedeţi!

- Ce îşi mai propune Dinamo?
- Cupele europene. Un loc care să ne ducă în Europa. Nu mai vorbesc de locul 1, de 2, de mai ştiu eu ce. Vreau în Europa! Oricum. Avem încredere că Dinamo are cel mai bun lot din ţară, în continuare spun asta, sper, doresc, vreau să vedem asta.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (13)
 •  29 Februarie 2008, 14:03

Ba voi sunteti nebuni vreti sa stricati tot ce sa faceti cu CIRTU de ce nu-l aduceti pe HALAGIAN mai bine da la LOTI BELONI nu v-ati gindit ? Nu ca pe asta nu puteti s-al manevrati nu ,muraturi ce sunteti ......

 •  29 Februarie 2008, 13:19

Nu lui rednic,nu lui cartu,nu lui bergodi,nu luirazvan. DA lui ANDO,dar are contract! Da lui BOLONI si MIRCEA LUCESCU,dar sunt prea scumpi.Totdeauna,marfa buna e scumpa.Si cum maharii sunt zgarciti(numai ei vor castig)te chinui cu talnar sau toata plevusca pe care vor sa o aduca . Pleaca Margaritescu? Cum?nu singur?Il vrea si pe Borcea alaturi? Nu se poate! Borcica nu vrea!el are treaba de antrenat echipa HOTARATA a DNA-ului el se transfera pe sume uriase in hotelul DNA. Asa sa-ti ajute DUMNEZEU borcica,doar acusi intram in postul SFINTELOR PASTI!Doar tu sarbatoresti tot timpul ,dar noi numai la sarbatori religioase. Cum?vrea si Turcu cu tine?Punei si lui o pila la DNA.Doar numai tu le ai cu asemenea relatii.ADIO !borcea sa nu mai auzim de tine pe la DINAMO!

 •  29 Februarie 2008, 13:03

As vrea sa vina oricine,chiar si Florin Marin,numai sa mergem macar in Uefa,ca in situatia actuala slabe sperante

Vezi toate comentariile (13)
Comentează