FOTBAL  »  Superliga  »  CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

Balint a vrut să-și aducă unul dintre preferați la Craiova » Oltenilor li s-a cerut o sumă impresionantă

Articol de - Publicat marti, 28 iunie 2022 07:51 / Actualizat marti, 28 iunie 2022 09:26

CS Universitatea l-a dorit pe Desley Ubbink, pe care antrenorul Laszlo Balint îl cunoaște bine de la UTA. Arădenii au solicitat o sumă pe care juveții nu acceptă s-o achite, 600.000 de euro.

Universitatea a pornit bine în amicalele din presezon, a învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-1 într-un joc disputat în Austria, dar Laszlo Balint și conducerea executivă continuă să caute jucători cu care să întărească echipa. 

Antrenorul l-a trecut pe listă și pe un fotbalist pe care l-a avut sub comandă în sezonul trecut, când el o antrena pe UTA. L-a vrut pe Desley Ubbink, un mijlocaș ofensiv olandez cu 38 de meciuri și cu 3 goluri în stagiunea precedentă.

Războiul clonelor: Steaua, Dinamo, Rapid, U Craiova » Tabloul dureros al decăderii celor 4 imense branduri ale fotbalului românesc
branduri
Războiul clonelor: Steaua, Dinamo, Rapid, U Craiova » Tabloul dureros al decăderii celor 4 imense branduri ale fotbalului românesc

CSU Craiova, ofertă pentru Desley Ubbink

Cluburile au negociat, dar șansele sunt minime pentru realizarea afacerii, în situația în care Aradul nu va reduce pretențiile. Conducerea de la UTA a cerut 600.000 de euro în schimbul jucătorului! Ubbink are deja 29 de ani, deci el nu e un fotbalist pe care Craiova să-l poată vinde în viitor cu bani mai mulți, ar însemna să plătească o sumă pe care n-ar mai putea-o recupera.

UTA a rezistat în vara aceasta și altor tentații de a vinde jucători. Rapid a negociat pentru Miculescu, unul dintre tinerii români cel mai bine cotați. Nici giuleștenii nu au reușit să-i convingă pe arădeni să cedeze fotbalistul.

Președintele Meszar și noul antrenor principal Ilie Poenaru speră să creeze o formulă cu care să ajungă în play-off pentru prima oară, după două sezoane în care roș-albii au evoluat în play-out și s-au mulțumit să se salveze de la retrogradare.

E motivul pentru care UTA a refuzat ofertele pentru Ubbink și pentru Miculescu și din același motiv clubul a făcut un efort semnificativ și l-a atras pe Claudiu Keșeru, căruia îi plătește 15.000 de euro lunar. Atacantul-veteran a primit un contract valabil doi ani, cu opțiune de extindere pentru încă un sezon.

La 35 de ani și jumătate, Keșeru susține că nu și-a pierdut motivația și că mai speră chiar să revină în națională: „În ultimul an am jucat puțin, așa că nu puteam fi convocat. Dar cât o să mai joc fotbal o să aștept cu plăcere convocările, m-aș bucura să mai port tricoul naționalei. Monitorizarea din timpul antrenamentelor arată că parametrii fizici ai mei nu au scăzut semnificativ față de nivelul la care mă aflam în urmă cu 7-8 ani”.

VIDEO Universitatea Craiova, victorie clară cu Arminia Bielefeld, 4-1

Citește și: 

CSU Craiova confirmă primul transfer al verii și anunță încă o mutare: „Are calitate foarte bună”

Universitatea Craiova, buget de titlu » Ce sumă a pregătit Mihai Rotaru: „Nu luăm în calcul să vindem vreun jucător”

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (4)
firaldo
firaldo  •  29 Iunie 2022, 00:10

Pe acest jucător până la vârsta asta nimeni nu a dat nici un leu...a fost numai dat gratis...a venit în Romania ...brusc i-a crescut valoarea.

marcel1974
marcel1974  •  28 Iunie 2022, 10:56

Acuma aveți ce scrie ,atâta îl umflați pr Balint asta, pina se dezumfla de tot.Despre Craiova ,nimic nou sub soare .

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  28 Iunie 2022, 10:54

...nici chiar asa ...hai la UCv ca la noi e pomana...mai mult de 200 000E nu vrem sa dam ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează