FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI

EXCLUSIV VIDEO Dan Petrescu, în spatele cortinei. Ce a dezvăluit fostul golgheter al României la GSP Live » „A zis că merge cu mine să îmi cumpere o pereche de ghete, iar eu mi-am luat trei”

Articol de - Publicat miercuri, 28 februarie 2024 15:11 / Actualizat miercuri, 28 februarie 2024 20:17

Triplul campion al României și „fotbalistul” anului în ancheta Gazetei Sporturilor din 2012, Raul Rusescu (35 ani) a debutat astăzi la GSP Live, din postura de invitat permanent. Acesta a rememorat un episod amuzant din timpul colaborării sale cu Dan Petrescu, la Unirea Urziceni.

Sub comanda lui Dan Petrescu, Rusescu și-a trecut în palmares primele două mari performanțe din carieră, unele dintre cele mai importante. Mai întâi, ialomițenii și-au adjudecat titlul de campioni la finele sezonului 2008 - 2009, iar apoi au făcut un sezon fabulos în Champions League, fiind la un singur punct de accederea în optimile competiției dintr-o grupă cu Rangers, Stuttgart și Sevilla.

Q&A cu Raul Rusescu: „Acela e meciul pe care aș vrea să-l mai joc o dată”
GSP LIVE
Q&A cu Raul Rusescu: „Acela e meciul pe care aș vrea să-l mai joc o dată”

VIDEO. Cum a profitat Raul Rusescu de generozitatea lui Dan Petrescu

Nu știu dacă știe multă lume povestea asta. Am plecat în cantonament în Scoția, după ce câștigasem campionatul și nu îmi venise bagajul în care aveam ghetele, erau cele mai importante. În rest, aveam tot ce îmi trebuie de la club, echipament, haine și așa mai departe.

Atunci, Petrescu a zis că merge cu mine să îmi cumpere o pereche de ghete. Nu mă așteptam la asta, a fost un gest foarte frumos din partea lui. M-a impresionat. Eu am fost băiat bun și nu mi-am luat una, mi-am luat trei”, a dezvăluit noul expert GSP în cadrul emisiunii moderate de Alexandru Barbu.

Fostul golgheter al FCSB-ului l-a caracterizat pe Dan Petrescu: „Este un antrenor dificil, trăiește intens, uneori exagerează, dar cred că știe și el asta. Dar ăsta este stilul lui, trebuie să te adaptezi, nu ai ce face. Nu am avut nici un conflict cu el.

În momentul în care am ajuns la Steaua, am mers într-un cantonament în iarna lui 2011 și am jucat un amical cu echipa pe care o antrena în Rusia, Kuban Krasnodar. Era foarte supărat că am dat totul în acel amical ca să câștigăm. El voia să câștige tot”

„Bursucul” aștepta un telefon

„M-a certat că nu l-am mai sunat după perioada Urziceni. Nu am mai vorbit în ultima vreme, sută la sută mă va certa și următoarea dată. Este diferența de fus orar prea mare”, a dezvăuit Rusescu la GSP Live.

+31 FOTO

Întrebat care crede că a fost secretul parcursul incredibil al formației patronate de Dumitru Bucșaru la acea vreme, Raul a afirmat următoarele: „Nu știu dacă a existat vreun secret. Cred că au fost aduși jucătorii corecți în acel moment pentru nevoile echipei.

Am avut un antrenor care știa ce își dorește, jucători care erau dornici de afirmare și erau bine motivați financiar, iar lucrurile au mers în direcția corespunzătoare”

A fost foarte important faptul că Dan Petrescu și-a adus jucătorii. E greu să aduci un jucător pe care Dan Petrescu nu și-l dorește, e posibil ca acel jucător să nu se plieze pe stilul său de joc
- Raul Rusescu, la GSP Live

Citește și:

Pierdere mare pentru un club de tradiție din România » Sponsorul principal își anunță retragerea: „Ați supraviețuit datorită mie!”
CRIZĂ
Pierdere mare pentru un club de tradiție din România » Sponsorul principal își anunță retragerea: „Ați supraviețuit datorită mie!”
6 fotografii tari din cariera lui Raul Rusescu, comentate de noul expert GSP Live: „Uite ce față aveam! Wow! Asta e o amintire incredibilă”
GSP LIVE
6 fotografii tari din cariera lui Raul Rusescu, comentate de noul expert GSP Live: „Uite ce față aveam! Wow! Asta e o amintire incredibilă”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează