FOTBAL  »  Superliga  »  PARADOXUL LUI DICĂ: PERFORMANŢE MARI, SALARIU MIC

Dică nu intră în primul 11 al salariilor la Steaua!

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 ianuarie 2008 00:00

Deşi a fost cel mai bun marcator al Stelei în toate cele 5 sezoane petrecute în Ghencea, Dică nu se află în topul cîştigurilor anuale ale roş-albaştrilor

Cel mai bun fotbalist al Stelei în ultimele sezoane şi cel în care Gigi Becali îşi pune toate speranţele de a-l vinde pe o sumă record, minimum 4 milioane de euro, Nicolae Dică are unul dintre cele mai mici salarii dintre jucătorii de bază ai echipei.

180.000 de dolari pe an este contractul decarului din Ghencea, ceea ce înseamnă, în euro, un salariu lunar de doar 10.500. Dică este în acest moment abia pe locul 12 în topul cîştigurilor la Steaua, în faţa lui aflîndu-se, printre alţii, Surdu, Neaga, Pleşan şi Emeghara! Aceasta, în ciuda faptului că Dică e golgeterul la zi al echipei, aşa cum a fost mereu în sezoanele în care a jucat pentru Steaua, şi e unul dintre fotbaliştii din Ghencea care au devenit oameni de bază în "naţionala" lui Piţurcă.

Ultima mărire salarială a lui Dică s-a produs în toamna lui 2006, după ce a fost MVP-ul echipei în meciurile din grupa Ligii Campionilor. El a rămas însă la acelaşi nivel atît pentru că jucătorul n-a fost niciodată unul dintre preferaţii lui Gigi Becali, dar şi pentru că în ultimul an şi jumătate s-a aflat în mijlocul unor evenimente care l-au împiedicat să beneficieze de un contract mai mare.

În ianuarie 2007, Dică s-a accidentat grav şi a stat pe margine 4 luni. Apoi, începînd din vară şi pînă acum, Gigi Becali a văzut în el un jucător care va fi vîndut sută la sută la finalul turului şi astfel nu şi-a mai pus problema că el cîştigă prea puţini bani. Cum însă şansele lui Dică de a mai pleca în străinătate scad de la o zi la alta, el riscă să rămînă la Steaua pe un salariu foarte mic.

Dică la Steaua
- a cîştigat 3 trofee: două titluri de campion (2005, 2006) şi o Supercupă (2006)
- a jucat semifinală de Cupa UEFA (2006)
- a jucat de două ori în grupele Champions League (2006, 2007)
- a fost desemnat fotbalistul român al anului 2007 în ancheta Gazetei Sporturilor


Primul "11" al salariilor în Ghencea
1-2. Rădoi 300.000
Dayro Moreno
3-5. Pleşan 250.000
Pepe Moreno 250.000
Mendoza 250.000
6. Nicoliţă 240.000
7-8. Neaga 200.000
Surdu 200.000
9. Zapata 180.000
10-11. Goian 150.000
Emeghara 150.000
* sumele sînt exprimate în euro

Prime de instalare fabuloase
Cei 3 jucători din America de Sud, Dayro Moreno, Pepe Moreno şi Mendoza, au intrat pe primele locuri în topul salariilor în Ghencea. Numai că, pe lîngă contractele foarte mari pe care le vor încasa, lor le-a fost promisă şi cîte o primă de instalare ce depăşeşte o jumătate de milion de euro, aceasta avînd darul să compenseze pe undeva salariul destul de mic în comparaţie cu pretenţiile lor iniţiale.


Dică e mult sub rivali
Decarul Stelei cîştigă 180.000 de dolari pe an, adică 125.000 de euro, sumă incomparabil mai mică decît a jucătorilor de top de la rivalele Stelei.

Top salarii la Dinamo
Lobonţ 320.000
Zicu 275.000
Fl. Bratu 200.000

Top salarii la Rapid
Boya 200.000
Cesinha 195.000
Maftei 150.000

Top salarii la CFR
Dorsin 500.000
Peralta 370.000
Tony 300.000

Top salarii la Timişoara
Ganea 300.000
Karamyan 300.000
Alexa 150.000
* sumele sînt exprimate în euro


Marcator pursînge
Cifrele lui Dică în tricoul Stelei sînt absolut impresionante. Din momentul în care a venit, decembrie 2003, el a fost golgeterul Stelei în absolut toate ediţiile de campionat în care a jucat.
Liga I
Sezon Meciuri / goluri
2003-2004 (retur) 14 / 9
2004-2005 29 / 11
2005-2006 29 / 15
2006-2007 23 / 10
2007-2008 19 / 7
Cupele europene
Sezon Meciuri / goluri
2004-2005 11 / 2
2005-2006 15 / 6
2006-2007 10 / 5
2007-2008 10 / 1
TOTAL 160 / 66

Fără el, Steaua n-a prins grupele
De cînd Dică a ajuns în Ghencea, Steaua a luat de 3 ori startul în preliminariile Champions League (2005, 2006, 2007). Prima oară a ratat, iar în ultimii doi ani a reuşit calificarea. Întîmplător sau nu, în vara lui 2005, Steaua a eşuat şi pentru că în "dubla" decisivă cu Rosenborg (1-1 şi 2-3) nu l-a avut pe Dică, suspendat în urma eliminării cu Shelbourne, din turul 2 preliminar. În 2006, dar şi anul trecut, piteşteanul a fost titular în toate cele 8 meciuri cu ND Gorica (2-0 şi 3-0), Standard Liege (2-2 şi 2-1), Zaglebie Lubin (1-0 şi 2-1) şi BATE Borisov (2-2 şi 2-0), Steaua reuşind să-şi îndeplinească obiectivul: accesul în grupe.


14 goluri a marcat Dică pentru Steaua în cupele europene, fiind pe locul 2 în topul all-time, după Lăcătuş (17), dar în faţa lui Ilie Dumitrescu (13)

6,28 este media notelor gsp a lui Dică în acest sezon, fiind al doilea în topul steliştilor după Zapata (6,70)

Citește și:

Deturnat! Mititelu i-a „suflat” jucătorul lui Dinamo » FCU Craiova a anunțat transferul
Liga 2
Deturnat! Mititelu i-a „suflat” jucătorul lui Dinamo » FCU Craiova a anunțat transferul
Bătaie GENERALĂ pe străzi înainte de Serbia - Anglia! » Noi scene BRUTALE la Euro: huliganii englezi i-au atacat pe sârbi la terase
Euro 2024
Bătaie GENERALĂ pe străzi înainte de Serbia - Anglia! » Noi scene BRUTALE la Euro: huliganii englezi i-au atacat pe sârbi la terase
Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”
Diverse
Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

„Îmi fac testamentul!” » Cornel Dinu, izbucnire teribilă, după o decizie pe care o numește „TÂLHĂRIE”: „M-au nenorocit minciuna și nedreptatea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează