FOTBAL  »  Superliga  »  UNA ALBĂ, UNA NEAGRĂ

Doar victoriile se premiază

Articol de - Publicat miercuri, 30 iulie 2008 00:00

O veste bună: dinamoviştii vor primi de două ori mai mulţi bani la victorie. O veste proastă: la remize primesc doar o strîngere de mînă

Bani mai mulţi, dar şi mai multă responsabilitate. Asta vor şefii dinamovişti de la jucători şi au încercat să-i stimuleze prin noile bonusuri de meci fixate în urma discuţiilor dintre fotbalişti şi acţionari. Dacă o victorie acasă era premiată anul trecut cu 600 de dolari, iar în deplasare cu 1.200 de dolari, din acest an competiţional ele au crescut simţitor: 1.500 de dolari pentru 3 puncte obţinute în Ştefan cel Mare, 3.000 de dolari pentru un succes pe teren străin.

Derby-urile cu Steaua, Rapid şi CFR Cluj intră în altă categorie, în funcţie de locul ocupat în momentul respectiv, dar şi de gradul de dificultate al întîlnirii, însă fiecare jucător va încasa cel puţin 5.000 de dolari în cazul unei astfel de victorii. O altă categorie: pachetele financiare pentru cîte 5 victorii consecutive. Sumele sînt cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de adversarii întîlniţi.

În schimb, remizele, indiferent de adversar şi de locul unde sînt obţinute, nu sînt premiate deloc! Şi asta pentru a-i forţa pe jucători să joace doar la victorie. "Doar o strîngere de mînă, în cel mai bun caz, este premierea în cazul unui egal. Asta ca să nu mai spunem că am putea fi şi amendaţi dacă se înregistrează prea multe remize", au comentat fotbaliştii.

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (3)
 •  30 Iulie 2008, 10:54

baiatu' esti dus! apropo de senzorii aceia de care vorbeai ca-i are danciulescu.........vezi ca m/a/t/a are la fel, si in g/a/o/z si in g/ura. sunt in maseaua de minte bagati. si transmite o primejdie catre toti vecinii de bloc si de cartier. nu ai surprins-o? pacat! cred ca are senzori buni!

 •  30 Iulie 2008, 10:02

am auzit ca dinamovistii fac cheta in vestiar sa-l premieze doar pe danciulescu la egal.el are niste ochi be.litsi in cap,de zici ca asteapta mereu o primejdie.o primejdie in g-a-oz.si prin anumitsi senzori,el transmite mai departe aceasta primejdie colegilor sai,care se vor distra de minune si ii vor fi recunascatori cu acea cheta.

 •  30 Iulie 2008, 08:20

victoriile de acasa nu trebuie premiate,pt. ce au contacte|?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează