FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - SLAVEN BELUPO 0-2

Două goluri pe meci

Articol de GSP - Publicat joi, 07 februarie 2008 00:00

Roş-albii au plătit ieri din nou preţul relaxării pe faza de apărare şi au ajuns la 10 goluri încasate în 5 amicale

Vechea meteahnă a dinamoviştilor, lipsa de concentrare în apărare la fazele fixe, le-a venit de hac şi în prima partidă de verificare din Antalya. Iar "cîinii" au pierdut, din nou, cu 2-0, în faţa lui Slaven Belupo, locul 3 în Croaţia. Chiar dacă au început bine jocul, cu căpitanul Mărgăritescu pe post de "măturător" al atacurilor adverse, elevii lui Ţălnar s-au stins încet, încet. Adversarii au profitat de toate crăpăturile din sistemul de joc dinamovist şi, fără să exceleze la capitolul tehnicitate, au lovit de cîte ori au avut ocazia.

Nu se învaţă minte
"Motoraşul" Gabriel Boştină a fost printre puţinii ce au asigurat minimul de combustibil pentru atacanţi. Bratu (11 şi 24) nu a reuşit să prindă cadrul porţii. Boştină (20) a prins un şut puternic, dar în portar. De aici, s-a rupt filmul. Sehici (32) a profitat de un luft al fundaşilor dinamovişti şi a înscris sec. Bosnjak (45) i-a surprins iar pe români nesincronizaţi în defensivă, marcînd splendid dintr-un voleu de la 16 metri, la capătul unei faze fixe.

Atac fără idei
Cuplul de atacanţi din actul secund, Liviu Ganea - Alexe, i-a hărţuit în permanenţă pe croaţi. Chiar dacă nu au avut ocazii importante, au pus presiune pe apărarea adversă. Dar atît! Intrarea lui Zicu nu a adus nimic pozitiv, acesta nereuşind mare lucru. Nici Cristea nu a putut descîlci jocul, chiar dacă a încercat de multe ori să rupă ritmul.

În ciuda dominării, roş-albii nu au avut nici o realizare, întrucît le-a lipsit clarviziunea pe faza de atac. După cinci partide de verificare, bilanţul e îngrijorător: 3 înfrîngeri, un egal şi o singură victorie, 6 goluri date, 10 primite, trei meciuri fără gol marcat! Şi mai sînt numai 16 zile pînă la startul campionatului!

Dinamo - Slaven Belupo 0-2 (0-2)
Au marcat: Sehici (32), Bosnjak (45)
Dinamo: Matache - Blay, L. Goian, Izvoranu, Muşat - Stoican, Mărgăritescu, C. Munteanu, Boştină - Fl. Bratu, Dănciulescu. Antrenor Cornel Ţălnar. Au mai jucat: Zicu, Galliquio, Scarlatache, Pulhac, Vranjkovici, Todorovski, Ad. Cristea, L. Ganea, Alexe, Opriţa.

"Nu sîntem arţăgoşi"
Un singur meci. Cel cu Lech Poznan, de mîine. Atît mai au la dispoziţie "cîinii" să-i demonstreze lui Ţălnar că merită să rămînă la Dinamo. "Voi da şanse egale tuturor, iar apoi se va trage linie. Lipsa rezultatelor şi superficialitatea cu care tratăm fazele fixe mă îngrijorează. Jocul e în creştere, mai puţin la finalizare", a zis "Ţînţarul". Ce nu merge în jocul echipei? "Nu sîntem arţăgoşi, adversarii noştri sînt mult mai prezenţi în joc. Greşim mult în apărare şi chiar dacă am dominat repriza a doua, nu prea am avut ocazii. Iar pe cele din prima parte le-am ratat", a spus tehnicianul.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (11)
 •  07 Februarie 2008, 11:38

schimba-ti pacaliciul ista de tintar care numa antrenor nu poate fi numit.degeaba aduce-ti jucatori(vom vedea ce valoare au si istia),daca nu avem un antrenor de valoare,nu vad nici o idee de fotbal modern la talnar asta,cat priveste pe dinu asta nu se poate cobori la nivelul jucatorilor,nu se poate face inteles de acestia,deci nu exista comunicare pt a face o adevarata performanta.

 •  07 Februarie 2008, 10:00

intreba cineva ce a facut Steaua in CL ... noi am ajuns 2 ani consecutiv acolo unde voi visati de foarte multi ani =)) daca o sa ajungem in finala Cl cu barca si ne bate cu 3-0 ... voi o sa radeti si o sa fie mandria voastra . Asta se intampla deoarece echipa voastra nu va aduce bucurii si gasiti alte surse de bucurie ...sunteti penibili !

 •  07 Februarie 2008, 09:58

mama ce transferuri bomba a facut dinamo daia pierde meci dupa meci cu echipe de cacat,o sa-i bata si alde mioveni,panduri,u etc imi e mila de lobont saracu numai el joaca bn,

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close