FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB // DILEMA Thomas Neubert: poate și singur sau e dependent de Reghe? Ce l-a șocat în primul mandat și ce a realizat până acum

FCSB // DILEMA Neubert: poate și singur sau e dependent de Reghe?
FCSB // DILEMA Neubert: poate și singur sau e dependent de Reghe?

Articol de , , - Publicat joi, 16 iulie 2020 19:35 / Actualizat vineri, 17 iulie 2020 00:28

Preparatorul fizic neamț vine pentru a treia oară la FCSB, unde în precedentele două mandate a făcut minuni: a câștigat două titluri, a salvat o dată echipa de la dezastru și de fiecare dată a dus echipa în grupele cupelor europene. Însă acum va lucra, în premieră, fără Reghecampf.

Se reia povestea de succes dintre FCSB și Neubert? Primii doi pași au fost făcuți. FCSB l-a dorit, iar preparatorul neamț a fost de acord, și-a reziliat contractul cu Al Wasl și de ieri a început munca la vicecampioana României. De ce mixul FCSB-Neubert a reprezentat o poveste de succes, în ambele perioade în care cele două părți s-au intersectat? Pentru că palmaresul echipei în cei 3 ani în care de pregătirea fizică a fotbaliștilor s-a ocupat exclusiv Neubert au fost bun, foarte bun și excelent.

În 2011 a fost șocat

Prima legătură a lui Neubert cu FCSB a fost, de fapt, când clubul se numea Steaua. În vara lui 2012 a venit alături de Reghecampf. Cum a găsit atunci echipa? Dezvăluirile lui, făcute într-un interviu pentru Prosport, în urmă cu mai bine de 3 ani, sunt incredibile: "Cuvântul corect este șocant. În 2012 știam că vin la unul dintre cluburile mari din Europa de Est, club care a câștigat Cupa Campionilor, știam multe despre ei. Dar când am văzut condițiile de antrenament, metodele de pregătire, când am văzut ce mănâncă, ce beau, cum se pregătesc pentru meci… 

Am fost șocat pentru că nu îmi închipuiam că mai există așa ceva în fotbalul profesionist! Dar a fost momentul oportun creșterii pentru că aveau jucători de calitate mare, dar nu aveau cheia pentru a-i activa. Și cred că trendul dat de noi a fost urmat în următorii ani de toate cluburile din prima ligă", a spus Neubert. 

Performanțele au fost foarte bune, mai ales raportat la ceea ce făcuse FCSB în ultimele sezoane de dinaintea sosirii lui Neubert: locul 3 în 2011-2012, locul 5 în 2010-2011 și poziția a 4-a în 2009-2010.

Ce a realizat Neubert în primul mandat

SEZON / PLAN INTERN / EUROPA
2012-2013 Titlu / optimi de finală Europa League
2013-2014 Titlu, Supercupa / grupe Champions League

Apoi, după o pauză de un an și jumătate, timp în care l-a însoțit pe Reghecampf la Al Hilal și apoi în Bulgaria, la Litex Loveci, Neubert a revent la FCSB într-un moment poate și mai greu pentru clubul lui Gigi Becali. Echipa ratase prezența într-o grupă europeană, după 11 ani consecutivi cu calificări, iar în campionat era aproape de un dezastru. Ocupa locul 5 după 20 de etape și risca să piardă accesul în play-off. Neubert a repus echipa pe picioare fizic, FCSB a revenit în lupta pentru titlu, a pierdut meciul decisiv cu Astra, dar s-a clasat pe locul 2 și în vara lui 2016 a revenit în grupele cupelor europene.

FCSB // DILEMA Thomas Neubert: poate și singur sau e dependent de Reghe? Ce l-a șocat în primul mandat și ce a realizat până acum

Ce a realizat Neubert în al doilea mandat

SEZON / PLAN INTERN / EUROPA
2015-2016 (6 etape sez. regulat+play-off) Locul 2, Cupa Ligii / -
2016-2017 (primele 21 etape) Locul 2 / grupe Europa League

În locul său, după ce a plecat, a fost adus Marian Lupu, preparator care a continuat la echipă și după ce Reghecampf a plecat, în vara lui 2017, iar "principal" a fost instalat Nicolae Dică.

Va fi prima dată fără Reghe

Spre deosebire de primele două mandate, de această dată Neubert nu-l va mai avea ca antrenor principal pe Laurențiu Reghecampf. Cei doi au lucrat bine la FCSB, însă în decembrie 2016, la un an după ce au revenit la clubul lui Gigi Becali, cei doi au avut un conflict. Neubert a rupt unilateral contractul cu FCSB și a dat curs unei propuneri din Bulgaria, de la ȚSKA Sofia, lucru care l-a înfuriat pe Reghe. În plus, FCSB l-a dat atunci în judecată, în instanțele sportive, solicitându-i despăgubiri, însă clubul n-a avut câștig de cauză.

"Eu nu am făcut niciodată tactica la Steaua. Nu eram implicat în alegerile tactice. Munca mea privea strict pregătirea fizică, mai precis viteza, puterea, flexibilitatea jucătorilor, dar și prevenirea accidentărilor"
Thomas Neubert

Cine s-a ocupat de pregătirea fizică la FCSB în ultimii 8 ani

PERIOADĂ / PREPARATOR FIZIC
iulie 2020 - ? Thomas Neubert
august 2019 - iunie 2020 Marius Dima (român)
ianuarie 2017 - iulie 2019 Marian Lupu (român)
iunie - decembrie 2016 Matteo Spatafora (italian)
decembrie 2015 - iunie 2016 Thomas Neubert
iulie - decembrie 2015 Ciprian Prună (român)
iunie 2015 Nikolaos Karydas (grec)
iulie 2014 - iunie 2015 Julian Jimenez (spaniol)
iunie 2012 - iunie 2014 Thomas Neubert (neamţ)

Neubert îi atacă pe jucători: "Unii se cred Ronaldo"

Cel care se va ocupa de pregătirea fizică a fotbaliștilor de la FCSB a oferit declarații chiar în aeroport, după ce a revenit în România.

"În primul rând trebuie să schimb mentalitatea şi psihicul jucătorilor! Nu este timp pentru o pregătire bună acum. Eu nu sunt magician, Harry Potter sau Copperfield. Este un proces care începe mâine şi vedem cum se termină. Este un avantaj că o să lucrez cu Toni Petrea. Este un prieten foarte bun, un antrenor pe care îl cunosc de 11 ani. La fel şi cu Pintilii. A fost un jucător foarte deştept şi un caracter deosebit. Pentru mine este foarte important ca omul să aibă un caracter bun. Să vedem ce putem face fiindcă 5 ani fără titlu pentru Steaua sunt foarte mulți. Sunt jucători buni, dar la 20 de ani fac două-trei meciuri bune şi apoi se cred Ronaldo", a declarat Neubert.

Ce preparatori au echipele clasate pe primele 5 locuri în Liga 1

ECHIPA / PREPARATOR
Craiova: Cornel Blejan și Daniel Ene
CFR: Cristian Dragotă
Astra: Massimo Stalteri
Botoșani: Silviu Mihai Dobre
FCSB: Thomas Neubert

A lucrat și pentru o echipă de fotbal american, dar și consultant în ciclism

Thomas Neubert, care are în prezent 51 de ani, a început să lucreze în acest domeniu, de pregătire fizică, în urmă cu aproape 30 de ani. În prima jumătate a anilor '90 s-a specializat ca fizioterapeut, apoi și-a înființat propria clinică în orașul Ramstein, din Germania. La începutul anilor 2000, a activat ca lector la Institutul de Educație Fizică din Kaiserslautern. FC Kaiserslautern l-a și angajat în 2006, iar peste doi ani la club avea să ajungă, ca jucător, și Reghecampf, acesta fiind momentul în care s-au cunoscut cei doi. În acelaşi timp era preparator fizic la formaţia de fotbal american Pikes, dar şi consultant pentru echipa de ciclism Raam. Înainte de a intra în fotbal, la Kaiserslautern, timp de aproape 3 ani, Neubert a avut o colaborare ieșită din comun pentru un preparator sportiv. A fost angajat ca antrenor personal, pe partea de pregătire fizică, de către componenții trupelor americane Air Force, care erau cantonate în baza de la Ramstein

VIDEO Neubert și-a intrat în rol încă de pe aeroport: „Așa e mentalitatea jucătorilor aici. Nu e bine!”

FCSB / EXCLUSIV Iată contractul lui Sergiu Buș: ce salariu are atacantul

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (31)
141082276788178
Adi Luci Mitrea  •  17 Iulie 2020, 12:29

terminati cu scenariile .Nici un om decent care are respect de sine nu ar accepta sa lucreze la FCSB.Unii nu de ales saracii.Iar nenea patronul este un penibil.Inca zeci de milioane daca baga, DEGEABA!

zorrozabal
zorrozabal  •  17 Iulie 2020, 11:44
Postat de andrei.f pe 17 Iulie 2020, 05:53

În meciul cu cfr eu aș băga juniorii, vine finala cupei și trebuie să le plătim oltenilor cu aceeași monedă !

Pai oltenii au bagat juniorii la porunca lui Becali,seful cooperativei!Ca sa nu ia Dinamo titlul si macar sa il ia o echipa din cadrul cooperativei!Daca te uiti in clasamentul-acelei penultime etape-daca meciul se termina egal-adica daca Viitorul pierdea doua puncte-favorita la castigarea titlului de campioana devenea Dinamo-cu conditia sa castige ultimul meci,acasa cu Astra!Astfel Dinamo ar fi terminat la egalitate cu Viitorul,dar avea avantajul meciurilor directe!

cuviosul_pafnutie
cuviosul_pafnutie  •  17 Iulie 2020, 11:36
Postat de cuviosul_pafnutie pe 17 Iulie 2020, 09:14

Sa nu fie invers!Adica Reghe sa fie dependent de pungutzele lui Neubert!

He,he,he!

Vezi toate comentariile (31)
Comentează
Close