FOTBAL  »  Superliga  »  ASA TG. MUREȘ - VOLUNTARI 0-0

Fotbal pe tarla » Mureșul și Voluntariul, egal pe un gazon execrabil: scor 0-0

Jucătorii au scăpat cu viață de pe acest teren execrabil
Jucătorii au scăpat cu viață de pe acest teren execrabil

Articol de - Publicat sambata, 25 februarie 2017 00:00

Mureșul și Voluntariul au încercat aseară să joace ceva, cumva, pe un gazon ce putea aduce procese în instanță.

Dacă ăsta-i fotbal... Un gazon tip tarla, o mocirlă de refuză și porcii să intre, iar jucătorii, după contactele fizice, dacă au căzut, s-au ridicat repede să nu ia vreo bacterie de prin tăpșanul fotbalului românesc.

Ilie Stan a stat cu bocanci cazoni pe bancă, cei de pe gazon au încercat și ei să-și facă meseria cum le-a venit, în fața unor scaune colorate și goale. Doar câteva strigăte stinghere, de pe bănci, în special, au dinamizat atmosfera bacoviană.

Fotbal peste calitatea gazonului, deși fotbaliștii n-au avut loc de artă. Nicoliță (24) și Ciolacu (32) au fost aproape de a deschide scorul, doar că mingea n-a găsit nici spațiul porții. O centrare de mare calitate a lui Cernat l-a lăsat pe Popadiuc (42) în fața golului, ultimul nefinalizând, totuși.

Ivanovici, în două rânduri, l-a pus la încercare pe Pap, însă portarul mureșenilor a fost prezent. Cum s-a întâmplat și la șutul-ghiulea trimis de Cernat (80) dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri.

Mureșan, în două situații, a tras ca la baseball, fără succes. Și asta a fost tot, combatanții au părăsit terenul de luptă întregi.

"Nu se poate juca fotbal adevărat pe un astfel de teren. Ar fi trebuit ca organizatorii să-și ia măsuri din timp. Păcat de jucători"
Florin Marin, antrenor FC Voluntari

"Foarte greu să joci pe un asemenea teren, n-am mai evoluat niciodată pe așa ceva"
Viorel Ferfelea, mijlocaș ASA

"Cred că gazdele au fost avantajate de acest gazon. Am evitat să mă gândesc la posibile accidentări, mă bucur că am ieșit sănătos de aici"
Petre Ivanovici, atacant FC Voluntari

4meciuri consecutive fără gol marcat a strâns ASA, dintre care două remize și două eșecuri

asa voluntari 0 0

Citește și:
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Superliga
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Transfer confirmat imediat după FCSB - CFR Cluj: semnează, e ca și rezolvat!
Superliga
Transfer confirmat imediat după FCSB - CFR Cluj: semnează, e ca și rezolvat!
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Superliga
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează