FOTBAL  »  Superliga  »  ASA TG. MUREȘ

Haos la ASA! Bergodi refuză să mai plece de la echipă, iar Teja, care se înţelesese cu oficialii mureșeni, a decis aseară să rămînă la U Cluj

Articol de - Publicat miercuri, 02 decembrie 2015 00:00

Imediat după înfrîngerea cu Poli Timişoara, 0-2, Cristiano Bergodi i-a anunţat pe şefi că renunţă la funcţia de "principal" al ardelenilor din cauza unor probleme familiale.

Primul contactat prin intermediari a fost Constantin Gâlcă, dar negocierile s-au sistat înainte de a începe cu adevărat.

Luni seară, telefonul i-a sunat lui Mihai Teja, care-i sub contract cu U Cluj. Acesta a acceptat să discute preluarea lui ASA, iar în jurul prînzului bătuse deja palma cu oficialii vicecampioanei pentru a fi numit în funcţie.

Situația s-a schimbat radical pe seară, atunci cînd Teja a decis să rămînă la Cluj. "Am meci sîmbătă, sînt antrenorul Universității. Altceva nu mai comentez", s-a rezumat Teja să spună.

Ce se întîmplase, de fapt? Bergodi a refuzat să mai plece fără să primească un bonus financiar, a condus inclusiv antrenamentul de ieri dimineață, iar după masa de prînz s-a suit în autocarul echipei şi-a plecat cu tot staff-ul spre Cluj în vederea meciului cu Steaua.

"Cristiano rămîne cel puţin pînă la meciul cu Steaua. Este cu echipa la Cluj și pregătește acest derby pe care ne dorim să-l cîștigăm, să profităm de situația dificilă a campioanei. Dacă pierdem, atunci ne vom așeza la masa negocierilor și vom găsi cea mai bună soluție pentru echipă", a declarat președintele Bogdan Mara.

10 punctea strîns ASA cu Bergodi la timonă, în 8 partide de L1. Italianul i-a calificat pe mureșeni în "sferturile" Cupei României, dar a fost eliminat în "sferturile" Cupei Ligii, după 0-1 la Chiajna

Out două săptămîni

Alex Chipciu a efectuat ieri dimineaţă un RMN, după ce s-a accidentat în meciul cu Astra, iar veştile sînt bune pentru mijlocaș. Conform medicilor, el nu are ruptură, ci doar o întindere, care-l va ţine departe de teren aproximativ două săptămîni. Surse autorizate au precizat că stafful medical va face tot ce se va putea pentru ca acesta să fie recuperat pînă la meciul cu Viitorul, de pe 14 decembrie. Ieri la antrenament a participat şi Sulley Muniru, revenit şi el după o accidentare.

Citește și:
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălcați!”
Superliga
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălcați!”
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Superliga
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Neașteptat » Dorin Goian numește cel mai bun fundaș central din Superliga: „Va ajunge la națională”
Superliga
Neașteptat » Dorin Goian numește cel mai bun fundaș central din Superliga: „Va ajunge la națională”
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (5)
kilimanjaro
kilimanjaro  •  02 Decembrie 2015, 19:44

N-a sunat mai, era pe vibra... :)))))

steaua1986forever
steaua1986forever  •  02 Decembrie 2015, 17:01
Postat de utraian pe 02 Decembrie 2015, 09:51

"Luni seară, telefonul i-a sunat lui Mihai Teja, care-i sub contract cu U Cluj." Ahahahah asa ceva mai rar/// Dar ce ***, ati stat sub plapuma lui Mihai Teja, sa vedeti daca ii suna telefonul? Da-o drq

ce ton de apel avea teja?

lapusneanul
lapusneanul  •  02 Decembrie 2015, 09:56
Postat de utraian pe 02 Decembrie 2015, 09:51

"Luni seară, telefonul i-a sunat lui Mihai Teja, care-i sub contract cu U Cluj." Ahahahah asa ceva mai rar/// Dar ce ***, ati stat sub plapuma lui Mihai Teja, sa vedeti daca ii suna telefonul? Da-o drq

jurnalistii gesepeului sunt peste tot si nicaieri :)

Vezi toate comentariile (5)
Comentează