FOTBAL  »  Superliga  »  VICTORIE CLARĂ

Încărcaţi

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 iulie 2008 00:00

Timişoara nu a avut probleme în penultimul amical al sezonului, reuşind să facă scor în faţa Bihorului, 6-0

Timişorenii au fost la un pas să nu dispute meciul de ieri după ce au fost blocaţi într-un ambuteiaj pe drumul dintre Timişoara şi Oradea. Fotbaliştii lui Uhrin au ajuns la stadion exact la ora la care era programat debutul meciului, astfel că jocul propriu-zis a început cu o întîrziere de 45 de minute. Meciul a fost unul dur încă din start, iar Timişoara a avut nevoie de timp pentru a se acomoda pe terenul oaspeţilor.

După un drum de 5 ore cu autocarul, fotbaliştii lui Uhrin şi-au limpezit mintea de abia în minutul 20, cînd Bonfim a centrat perfect pentru Arman Karamian, acesta i-a pasat fratelui geamăn, care a înscris cu un şut sec la colţul lung. Magera a ratat golul doi în minutul 38, dar timişorenii s-au dezlănţuit în repriza a doua. După doar zece minute, Milhazes a centrat perfect dintr-o lovitură liberă, iar Stancu (55) a înscris după ce a driblat portarul. Golul meciului a fost reuşit de noul căpitan al echipei, Dan Alexa. Goga a punctat la impresia artistică în minutul 60, cînd a pătruns în careu, a centrat pe jos, iar mingea a ajuns la Alexa, care a şutat de la 17 metri după ce a driblat spectaculos doi adversari. Pe lista marcatorilor a urmat Bucur (83) şi Parks (85), după o fază în care şi-a umilit adversarii. Lecţia finală de atac a fost predată cu patru minute înainte de final, cînd Sretenovic urcat în careu a înscris cu un lob perfect.

Marius Popa la meci
Exilat de conducere la echipa "satelit" din liga a treia, Marius Popa a fost prezent la partida de ieri a timişorenilor, portarul din sezonul trecut fiind originar din Oradea. Acesta a urmărit partida din teren, de pe partea opusă a băncilor de rezerve. Portarul a trăit intens fiecare fază a meciului, iar la pauză a discutat cu Cristian Zimmermann. "Am avut după-masa liberă şi am vrut să îi văd pe băieţi la lucru", a spus portarul.

Probleme de comunicare

Partida de ieri i-a confirmat din nou antrenorului timişorean că echipa sa are mari probleme în apărare din cauza lipsei de comunicare. O fază hilară s-a produs înainte de finalul primei reprize. Bonfim a încercat să-i paseze cu capul lui Taborda, dar portarul a ieşit să respingă balonul fiind nevoind să facă henţ în afara careului. Totuşi, portughezul a scăpat de eliminare, primind doar cartonaş galben din partea arbitrului.

AMICAL

FC Timişoara - FC Bihor 6-0 (1-0)
Au marcat: Art. Karamian (20), S. Stancu (55), Alexa (60), G. Bucur (83), Parks (85), Sretenovici (86)
FC Timişoara: Taborda - Bonfim, Sretenovici, Luchin, Milhazes - Abiodun, Borbely, Garcia, Artiom Karamian - Magera, Arman Karamian.
Antrenor: Dusan Uhrin. Au mai jucat: Pantilimon, Da Costa, Bădoi, Brezinsky, D. Goga, S. Stancu, Alexa, G. Bucur
FC Bihor: Lipitor - Ţîrcă, Ambruş, Muscă, Cosma - Novak, Mihu, A. Achim - R. Radu, C. Bucur, Aiza. Antrenor: Gh. Silaghi.
Au mai jucat: Miţă, Matei, Belcin, Ardelean, Teşan, Ban, Opriceană, Lukacs, Indrieş, Săndulescu, Paul.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis

Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga

Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile

Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (2)
 •  16 Iulie 2008, 18:50

il vrem pe pantilimon titular!!!!!!!!!!!!!!!!

 •  16 Iulie 2008, 11:40

il vreau pe panti titular

Vezi toate comentariile (2)
Comentează