Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat luni, 21 august 2023 14:00 / Actualizat luni, 21 august 2023 14:35
Eduard Iuhas (81 de ani), ex-mijlocașul „lupilor” prahoveni, unul dintre cei trei supraviețuitori ai meciurilor Petrolului cu Liverpool, își amintește cu plăcere de anii de glorie petrecuți la Ploiești, dezvăluie ce bani câștiga ca fotbalist, plus prima inedită pe care a primit-o la cucerirea titlului de campion în 1966 ♦ Recunoaște că a fost tentat să fugă din România în comunism, dar s-a răzgândit.
- Domnule Iuhas, cum este viața la aproape 81 de ani?
- E rău să fii pensionar pentru că nu ai activitate. O perioadă am fost la club la departamentul de scouting. Mă trimiteau peste tot. Acum nu mă mai bagă nimeni în seamă. Treaba lor...
- Vă plăcea ceea ce făceați?
- Bineînțeles! Mergeam la toate meciurile de Divizia B. La Tulcea mergeam de multe ori, pe Ionuț Larie l-am propus celor de la Petrolul. Inclusiv pe Alexandru Mățel l-am propus, dar n-a venit la Ploiești. Pe mulți jucători i-am văzut și i-am propus.
- Și-acum cu ce vă ocupați?
- Stau acasă, nu prea am ce face. Dau pe GSP să văd programul meciurilor și mă uit la ele. Merg pe stadion la jocurile Petrolului, dar doar la cele care sunt la 18:30, pentru că nu mai am cu cine să vin acasă pe jos. Cu mașina nu merg, pentru că e aglomerație și n-ai unde s-o parchezi. Altfel n-am de ce mă plânge. Mici probleme inerente vârstei: mă doare un pic spatele, un cot, un genunchi, un umăr...
Mă simt bine când merg la meciurile Petrolului. Dar sunt momente când nu-mi plac suporterii, chiar dacă sunt inimoși. Aruncatul cu petarde nu e deloc în regulă. Faci o treabă din asta, dar să fie organizată frumos! Nu să periclitezi viața unor jucători.
- Eduard Iuhas
Eduard Iuhas: „Mi-a fost frică să rămân în străinătate”
- Familia dumneavoastră era multietnică...
- Mama era poloneză, tata era etnic german cu bunică nemțoaică. Pe mine mă întreba lumea ce sunt și le spuneam că sunt român. Ha, ha, ha! Am făcut școala la români, chiar dacă acasă vorbeam nemțește cu mama. Am fost patru frați, trei surori, au murit toți... Surorile au plecat în Germania și copiii lor sunt profesori de germană și română acolo.
- N-ați fost niciodată tentat să rămâneți în străinătate?
- Am fost, dar mi-a fost frică. Chiar când am fost la Liverpool. Aeroportul din Frankfurt era nou-nouț, abia construit. Eram cu Costică Moldoveanu, un prieten foarte bun, la fel cum îmi era și Mihai Mocanu. Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, au murit prea repede...! Costică zice: "Ce-ar fi să rămânem?!". "Costică, ești nebun?". Costică avea două surori, una dintre ele director la ICRA (n.r. Întreprinderea de Comerț cu Ridicata pentru Produse Alimentare).
- L-au găsit spânzurat... De-asta v-a fost frică să rămâneți?
- Păi, da, sigur că da! M-am întors...
- Ne-ați spus că se împlinesc 60 de ani de când v-ați mutat în Ploiești!
- Mie mi-a plăcut la Ploiești, unde eram prieten cu toată lumea. Inclusiv acum am relații foarte bune cu toți. Bine era dacă aveam și noi cinci parcuri să ne plimbăm. Noi n-avem nimic... Păi, ce parcuri criminale sunt la Timișoara! Nu prea ai unde să te miști p-aici. Avantajul Ploieștiului e că am fost aproape de mare și de munte. Ajungeam în două, trei ore.
Eduard Iuhas: „Eram angajat la fabrica de geamuri”
- Când am stabilit interviul, ați ales o terasă care e specială pentru dumneavoastră. De ce?
- Aici mă întâlneam în fiecare luni cu foștii mei colegi de echipă, inclusiv cei din conducere. Mâncam, beam o bere sau un șpriț și discutam. La un timp venea și George Dănescu, fostul ministru de interne. S-a prăpădit! Dar vreau să sar de la una la alta.
- Vă rugăm!
- Că suntem la capitolul colegilor mei care au murit, Dumnezeu să-i ierte! Păi, când am câștigat campionatul cu Petrolul în 1966 știți ce bani ne-au dat? 2.000 de lei, o statuetă cu Mitică de la Loto Pronosport, o stofă de un costum și un stilou Pelican cu peniță de aur. Îl am și-acum... Asta era tot.
- Lumea îi considera pe fotbaliști foarte bogați în perioada aceea.
- De ce bogat? Eram angajat tehnician chimist la Brazi sau la Scăeni. Mă rog, aveam bani mai mulți decât un om de rând, un muncitor sau un maistru.
211 meciuria adunat mijlocașul Eduard Iuhas în cele nouă ediții ca fotbalist la Petrolul. A debutat pe 25 august 1963, în UTA Arad - Petrolul 2-1, iar ultimul său meci pe prima scenă a fost pe 25 iunie 1972, în Jiul Petroșani - Petrolul 2-0
- Poate și un statut mai bun!
- În oraș eram bine văzuți, iar noi la serviciu nu mergeam deloc. Am avut o perioadă când a mers echipa națională prost și Federația a decis să ne ducem la serviciu. Ca pedeapsă. Eu cu Costică Moldoveanu eram angajați la Scăeni, la fabrica de geamuri. Mergeam, îl țineam de vorbă pe contabilul-șef și plecam. Stăteam o zi, două, ne luam banii.
Eduard Iuhas: „Dormeam pe paturi de fier”
- Bani și de la serviciu, dar și de la fotbal?
- Indemnizație de efort de 700 de lei, apoi a crescut la o mie, după care am prins-o până în două mii. Aveam vechime la Petrolul și aveam indemnizație maximă. Primele de joc? Ce primă de joc?! După ce-am câștigat Cupa României cu Ion Marin, în 1995, ne-au dat o mie de lei.
- Ce salarii merita echipa de aur a Petrolului dacă ar fi jucat astăzi?
- Mamă, mamă... Păi, să facem comparație cu Budescu! La Petrolul avea 7.000 de euro pe lună. Eu n-am luat 7.000 de euro de la Petrolul în toți anii cât am jucat la Ploiești! N-am luat niciodată sumele astea.
- Sunt justificate salariile de acum?
- Nu pot să zic... Când te uiți cât câștigă Messi și ăia, te sperii.
- Ați mai rămas doar doi jucători în viață din acea echipă mare a Petrolului.
- Trei! Eu, Mircea Dridea și Sandu Boc. Sandu a fost adus de Ilie Oană la recomandarea unuia de la Sibiu. Eu dormeam cu Mihai Mocanu de la Făgăraș, eu venind de la Gaz Metan Mediaș. Nea Ilie ne-a pus să-l luăm și pe Sandu. Stăteam într-o cameră cu trei paturi de fier, o sobă de teracotă, o masă și patru scaune ca să jucăm și noi un rummy. Era un băiat cuminte și frumos.
7 este pozițiape care Iuhas o ocupă ca număr de prezențe în istoria Petrolului, în clasamentul celor 150 de jucători care au evoluat în perioada de glorie a clubului (1952-1972). Prima poziție e ocupată de Gheorghe Pahonțu, cu 369 de prezente, urmat de Mircea Dridea (294) și Mihai Ionescu (245)
- Și l-ați primit și pe juniorul Sandu Boc.
- Normal că l-am primit! Mocanu s-a însurat, iar Sandu a tăiat-o la Dinamo. S-a dus la o echipă mare, dar a avut necazul acela. S-a dat mare că era de la Dinamo, cineva nu l-a ținut în brațe și a ajuns la închisoare. Apoi am locuit împreună în același bloc cu Sandu, în blocul de la Halele Ploieștiului. Unde stau și-acum.
Eduard Iuhas: „Am avut ghinion fantastic cu Liverpool!”
- Ca jucător la Petrolul ați prins tripla istorică cu Liverpool. A fost 2-0 pentru englezi la Liverpool, apoi 3-1 pentru Petrolul la Ploiești și v-au bătut la rejucare.
- Pfff! Îmi pare foarte rău de meciul ăla tur, pentru că am avut un ghinion fantastic. Eram într-o formă foarte bună, eram în vederile echipei naționale. Ghinionul meu a fost că m-am accidentat în minutul 40 și echipa a trebuit să joace în zece oameni.
- Nu s-a putut face nimic?
- Medicul echipei naționale a făcut deplasarea atunci cu noi, nea Mitică Tomescu, și țin minte că mi-a făcut două injecții cu novocaină în gleznă... Nimic! Atunci nu se făceau schimbări, doar portarul dacă se accidenta. Am stat pe la mijlocul terenului, mai primeam câte o minge, dar o pasam imediat. N-aveam ce să fac.
- Au bătut 2-0 la Liverpool, pe "Anfield Road"!
- Costică Moldoveanu a scăpat singur cu portarul, arbitrul a refuzat să ne dea 11 metri... Aveau un fundaș central, înalt tare, Ronald Yeats și l-a luat de la spate. A dracului de minge n-a vrut să se ducă în poartă!
- Returul cum l-ați trăit? Nu v-a fost greu?
- Ce să-l mai trăiesc... N-am jucat, am murit de necaz.
- Cu Securitatea ați avut probleme?
- Ce probleme? Nu! Eram angajat la MAI. Soldat la poșta secretă. N-am avut probleme, dar au avut unii după meciul de la Liverpool, când i-a chemat la Dinamo, că au schimbat bani. Și eu schimbasem, dar pe mine nu m-au chemat. Eram la MAI! Ha, ha, ha! Numai nemții schimbau bani atunci, rușii doar cu hârtie de la ONT.
292 de meciurica antrenor a avut Iuhas (221 în Divizia A, 51 în Divizia B și 20 în Cupa României), fiind "principal" cu acte în trei mandate la Petrolul (1980, 1984-1987, 1992-1996)
Eduard Iuhas: „Nu mai apuc s-o văd pe Petrolul campioană”
- Cea mai mare împlinire?
- Câștigarea campionatului în 1966 și a Cupei României cu Ion Marin. I-am fost antrenor secund timp de patru ani. Pe vremea aia, toți făceam pregătirea fizică, n-avem antrenori specializați cum e acum. Lui Fane Preda îi dădeam 300 de șuturi la poartă înainte de antrenament! Eu am învățat exercițiile după o carte în germană primită de la Koln.
- Credeți că mai apucați să o vedeți pe Petrolul din nou campioană?
- Nu cred, dar aș vrea... Nu cred pentru că Petrolul ar trebui să aibă un centru de pregătire gen Hagi, cu o bază nemaipomenită. Cu antrenori capabili, cu grupe de copii bine așezate. Fotbalul nu se joacă numai drept, trebuie să mai faci și-o fiță cum face Budescu. Să mai dai și un exterior. Mircea Dridea râdea de mine când dădeam cu exteriorul. De la Guță Tănase am învățat, mare jucător al României! Când veneau echipele din URSS la Jiul Petroșani, Guță îi dribla pe toți rusnacii, și pe portar! Odată s-a pus pe linia de poartă și-a dat-o cu călcâiul. L-a suspendat nu știu cât Federația...
CV EDUARD IUHAS
- s-a născut pe 8 noiembrie 1942, la Mediaș
- a început fotbalul la Vitrometan Mediaș, în 1952; apoi, la 16 ani, a trecut la echipa de juniori a lui Gaz Metan
- a fost promovat la echipa de seniori ce juca în Divizia B, unde a evoluat trei sezoane (1960-1963)
- a fost "ochit" de Ilie Oană la o selecție organizată la Câmpina, fiind adus la Petrolul în 1963, unde a activat fără întrerupere vreme de nouă ani, până în 1972
- a fost transferat la Gloria Buzău, divizionară B, unde a îmbrăcat tricoul echipei timp de trei sezoane (1972-1975)
- sezonul 1975-1976 a fost ultimul ca fotbalist. S-a retras la 34 de ani, de la Metalul Mija, tot în liga secundă
- timp de doi ani a fost antrenor la Metalul Mija; apoi, din 1978, a preluat Centrul de copii și juniori de la Petrolul, unde a activat vreme de un deceniu l a fost secundul lui Ion Ionescu (Divizia B), dar și al lui Petre Dragomir și Mircea Dridea (Divizia A)
- în 1988 a plecat la Gaz Metan Mediaș ca antrenor principal, dar s-a întors în decembrie 1989 la Ploiești, unde a activat până în 1996. Ca antrenor la copii și juniori, dar și ca secund al lui Ion Marin la echipa mare a "lupilor"
- a mai activat ca antrenor la Petrolistul Boldești, Conpet Ploiești, Astra Ploiești, Chimia Brazi, Geamul Scăeni și Fanelli Brazi
Citește și alte interviuri speciale:
