FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - PANDURII 1-0

Lovin' it!

Articol de - Publicat marti, 02 septembrie 2008 00:00

Pentru că sud-americanii n-au mai funcţionat aseară, Steaua s-a impus fără glorie, prin golul închizătorului Florin Lovin

Dacă e Liga I, oaspete în Ghencea a fost o echipă setată pe ultradefensiv. Acelaşi film pentru Lăcătuş, obişnuit să fie provocat să "deviruseze" baricade pe două linii. I-a fost însă tare greu de data asta. Neagoe îşi făcuse şi el temele.

La ordin, gorjenii l-au izolat pe pivotul Arthuro şi apoi au împresurat careul de patru mijlocaşi din spatele atacantului. Cu forţa de atac diluată, Steaua a suferit. Ba chiar a fost permisivă în apărare, raidurile lui Iordache prin careu stîrnind emoţii mari şi huiduieli în tribune. S-a petrecut însă ceva în minutul 23. Ca de atîtea ori, de la Rădoi a venit iniţiativa. Aseară, a fost nevoie de căpitan şi în atac. Incursiunea lui i-a oferit lui Arthuro şansa golului, dar Stanca a scăpat. Apăruseră însă primele fisuri în apărarea olteană şi Abel, Arthuro şi Dayro, în această ordine, au ratat cîte o dată pînă la gol. Deschiderea de scor a venit în ultimul minut al reprizei, la reluarea cu sete din careul mic a lui Lovin.

Neagoe a văzut că nu mai merge în marşarier şi a apăsat repede pe refresh. Pentru elevii săi, s-au ivit orizonturi noi: careul lui Zapata. Era minutul 60 cînd Păcurar i-a verificat pentru prima dată cu adevărat priza portarului columbian printr-o reluare spectaculoasă din 16 metri. Nou-intratul Tilincă a încercat şi el, imprecis. Steliştii au răspuns prin Stancu şi Nicoliţă. Iar experienţa roş-albaştrilor i-a ajutat să-şi menţină fără probleme avantajul pînă în final.

Citește și:
Gigi Becali o acuză frontal pe Dinamo: „Dacă spui asta, ne iei de idioți! Nu mai am încredere în Nicolescu”
Superliga

„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Liga 2

Gigi Becali anunță că plătește 900.000 de euro pentru a-i obține semnătura: „Gata, e rezolvată treaba”

3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială

Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Profit.ro
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă

Comentarii (13)
 •  02 Septembrie 2008, 15:17

AM LUAT 3P ASTA RAMANE.

 •  02 Septembrie 2008, 13:28

steaua ar trebui desfiintata becali se apropie streangu latraule

 •  02 Septembrie 2008, 11:27

steaua nu joaca nimic. An de an spun acelasi lucru. Steaua are in fiecare an echipa tot mai slaba, echivalenta cu cea mai slaba echipa din istorie. Anul asta va face 0 puncte in liga, iar in cazul in care se va juca tot cu un singur atacant nu vom marca nici macar o data. Haideti sa nu ne pacalim singuri, sunt deja destui in jurul nostru care numai asta fac: incearca sa ne traga in piept...

Vezi toate comentariile (13)
Comentează