FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mihai Stoica nu renunță la titlu: "Steaua este și va fi campioana României!"

Articol de - Publicat luni, 15 mai 2017 00:00

Mihai Stoica e convins că steliștii nu au cum să piardă la TAS pentru că regulamentul e de partea lor, iar trofeul decernat Viitorului va ajunge în vitrina roș-albaștrilor

- Domnule Stoica, e cel mai trist final de sezon pe care-l trăiți?
- Va fi un final trist doar dacă nu ni se va face treptate la TAS! Din punctul meu de vedere, am obținut o victorie foarte importantă cu Craiova, pentru că această victorie ne aduce la egalitate de puncte cu Viitorul, iar noi, conform tuturor regulamentelor din țara asta, avem avantajul rezultatelor directe de partea noastră. Dar dacă Liga alege să se facă de râs cu comunicate puerile și să inventeze că există două campionate... Ne facem de râs, domnilor! Sunt niște chestiuni care nu pot stârni decât ilaritate! Sunt sigur că la TAS va exista un singur deznodământ: Steaua București, campioana României!

- Chiar credeți că aveți șanse la TAS în acest proces?
- Îmi puneți întrebări la care răspunsul e unul singur? Nu ai cum să inventezi o asemenea sintagmă: campionatul sezonului regulat?! Doamne... Cine a scris aia? Cei de la Ligă au fost luați prin surprindere, dar pot să recunoască o eroare și să nu se facă de râs cu asemnea comunicate. Nu are nicio scuză LPF! În momentul în care toate par împotriva ta, poate să vină o decizie care să facă dreptate. Rămân la părerea că vom câştiga la TAS şi vom sărbători cu întârziere titlul în 2017. Pentru noi este o situaţie deosebit de clară!

"Suntem mult prea buni față de ceilalți"

- Pe durata întregului sezon v-ați plâns de arbitraje. Credeți că și ele au decis acest campionat?
- Păi eu am fost eliminat pentru că m-am bucurat excesiv și nu s-a ţinut cont de faptul că se juca pentru titlu. M-am bucurat excesiv şi am făcut gesturi provocatoare către banca oaspeţilor, o minciună sfruntată! Se întâmplă ce se întâmplă la meciul Universitatea Craiova – Viitorul, nu este eliminat Ţâru, rămâne Viitorul în 11, Viitorul primeşte cu CFR Cluj o lovitură de pedeapsă care cred că va comporta ceva discuţii, împotriva Viitorului nu se dictează două lovituri de pedeapsă clare... Când arbitrii fac diferenţa la modul ăsta ce să mai discutăm?

- Dar...
- Eu vă spun un lucru. Steaua este cea mai bună echipă din țară! Am demonstrat cel mai bun fotbal. Vom câștiga la TAS și vom sărbători cu întârziere titlul cu numărul 27. Cu un delay mic! O să mergem la TAS și-o să vedeți că atunci când toată lumea e împotriva ta se va face dreptate. Steaua este și va fi campioana României!

- Dacă Steaua câștigă la TAS, ce-ar trebui să se întâmple cu cei de la LPF și FRF?
- Chiar și cei care sunt contra noastră vor spune acum că este o situație complicată. Pentru noi nu este deloc așa, este cât se poate de clar și o să vedeți că vom câștiga acest proces la TAS. Nu știu ce se va întâmpla cu cei care au greșit. Habar n-am cine a făcut aceste regulamente, iar momentan suferim noi din cauza arbitrajelor, dar se va face mare dreptate. Eu consider că suntem campioni acum. Suntem mult prea buni față de ceilalți!

- Există posibilitatea ca Steaua să piardă la TAS.
- Să presupunem prin absurd că TAS va da dreptate LPF, dar nu cred că e posibil așa ceva! Dacă s-ar întâmpla asta, nu s-ar respecta un regulament. Mai mult, o să vedem dacă o echipă merită sau nu să câștige titlul în România. Examenele se dau acolo, în Europa, nu aici! Noi o să ajungem din nou în grupe în Europa, așa cum am făcut-o și în ultimii ani. E foarte complicat să ajungi în Champions League, iar acum devine foarte complicat să ajungi și în Europa League.

"Hagi a făcut minuni la Viitorul, dar noi nu vom ceda! Suntem sută la sută campioni. O să fim campioni, o să vedeţi! Asta-i situaţia din punctul meu de vedere: noi suntem campioni, aşa scrie regulamentul. Dreptatea trebuie făcută şi regulamentul trebuie respectat"
Gigi Becali, patron Steaua

A intrat peste arbitri și a aruncat cu scaune!

MM Stoica s-a dus în vestiarul arbitrilor și le-a reproșat faptul că a fost eliminat. El a bătut cu pumnul în pereții vestiarului arbitrilor, iar după ce a fost dat afară, s-a dus într-o încăpere rezervată antrenorilor și a început să arunce cu scaune, să lovească în tot ce-a prins la îndemână, a înjurat și a țipat. În plus a înjurat și un oficial al LPF, care trecea prin zonă. MM Stoica a fost trimis în tribună după ce la golul de 3-0 al steliștilor s-a dus la banca oltenilor, i-a înjurat și le-a arătat semne obscene acestora.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (24)
853246084756615
Marcel Popa  •  15 Mai 2017, 15:21

Mihai stoica crede ca lumea asta mare incepe cu el si cu el se termina.sa fi modest cateodata nu strica deloc.steaua a fost odata ,din pacate ,acum este fcsb.meciuri bune in europa, fcsb nu a mai facut de mult.cu titlul poate are dreptate mm dar ar trebui sa fie mai bun, el din contra parca vrea numai scandal si circ.lumea vrea sa vada fotbal si un comportament respectuos fata de adversar ,ca intre oameni civilizati.

1069614773107304
Ayșen Boran  •  15 Mai 2017, 14:07

Steaua nu exista,este FCSB(fotbal club sportiv Becali). Astia de la FCSB sunt foarte circari,nu vor deloc sa isi recunoasca infrangerea. Trebuie desfintati .

983732924972315
Soos Vilmos  •  15 Mai 2017, 12:55

Echipa asta este steaua asa cum mimi este fata mare dupa iesirea din puscarie.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează