FOTBAL  »  Superliga  »  STADION

Ministerul de Interne se implică în problema stadionului Dinamo! Reacția ministrului Carmen Dan: "Facem tot ce este necesar"

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 mai 2017 09:40

Carmen Dan, ministrul de Interne, a vorbit despre stadionul Dinamo, care ar urma să fie modernizat pentru EURO 2020, dar care se află într-o situație complicată.

"Facem absolut tot ceea ce este necesar pentru a pune la dispoziţia CNI-ului, pentru modernizare, stadionul Dinamo. Sunt mai multe proiecte, iar proiectul care se va realiza urmează să fie stabilit de specialişti. Obiectivul nostru prioritar în această perioadă este să punem la dispoziţia CNI stadionul.

În acest moment, tot interesul nostru este direcţionat în sensul găsirii unei metode, a unei soluţii juridice care să nu înceteze niciun fel posibilitatea de a moderniza stadionul Dinamo.

Nu este un câştig al Ministerului de Interne, ci al cetăţenilor. Din perspectiva noastră, stadionul este al celor care iubesc sportul, al celor care se raportează la Dinamo şi la baza sportivă de acolo, din perspectiva acestei dorinţe şi pasiuni", a spus Carmen Dan potrivit Mediafax.

În prezent, între CS Dinamo și Nicoale Badea există un contract prin care lui Badea i s-a cesionat stadionul, iar dacă acest contract nu va fi anulat, stadionul nu poate fi modernizat.

Stadionul Dinamo face parte din cele 4 arene din București care trebuiau să fie modernizate prin programul de reabilitare în cadrul proiectului EURO 2020, alături de Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf.

CUM S-A AJUNS AICI

În 2002, Guvernul Adrian Năstase emitea o Hotărâre de Guvern prin care a facilitat transferul stadionului Dinamo de la Ministerul de Interne la societatea lui Nicolae Badea, CS FC Dinamo. Practic, Badea primea dreptul de folosinţă pe durată nedeterminată a unei mari părţi din Complexul Sportiv Dinamo printr-un contract de asociere cu CS Dinamo.

În acest contract, administrator era chiar societatea lui CS FC Dinamo. Practic, Badea a primit dreptul de folosinţă a arenei pe viaţă, iar fără acceptul său, stadionul Dinamo nu poate fi reconstruit şi modernizat. Până aici, lucrurile sunt clare. Apoi variantele celor două tabere se despart.

În 2012 s-ar fi întocmit un act adiţional între CS Dinamo şi CS FC Dinamo în care se preciza că acel contract din 2002 putea fi anulat în următoarele situaţii:

  • dacă societatea lui Badea intră în faliment
  • dacă societatea lui Badea nu desfăşoară timp de un an activităţi care să aducă profit, CS Dinamo având cotă parte din acesta, dar nu mai mai puţin de 7.000 de euro pe lună, deşi în contractul iniţial se stipulau doar 2.000 de euro pe lună.
  • dacă societatea lui Badea înregistrează restanţe mai mari de 3 luni la plata utilităţilor 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (9)
fangigi
fangigi  •  06 Mai 2017, 13:33

Mor valahii ca Rapidul si se pare ca si dinamovistii vor avea stadioane noi, iar fcsbecali va juca pe campul de la Mogosoaia!:))) Poate isi face gigi un stadion ultracentral in Pipera!:)))

aldo_m
aldo_m  •  06 Mai 2017, 13:17

deci...adrian..nastase...spaga...si...badea...cam...asta...e.situatia...stadionului...dinamo

khal_37
khal_37  •  06 Mai 2017, 13:00
Postat de foresta1 pe 06 Mai 2017, 11:01

Pe linie de partid...... Totul se rezolva pe linie de partid, stadioane, coregrafii, suspendari, arbitrii...

Termenul limita 31.04.2017 pentru solutionarea proplemelor si predarea documentelor necesare renovarii sau reconstructiei celor 4 arene a fost depasit de mult!!! Dar fiind vorba de echipa fanion a psd inadn=fcd totul este posibil! Ei au voie! Doar dynam0...singura relicva securisto-comunista din Europa sustinuta de un sistem politic de tip neocominst, singurul club din Europa in care NU SE INVESTESTE NICI UN BAN dimpotriva, statul stergandu-le cu buretele datorii de oeste 17.5 milioane de euro, clubul traind practic din bani de la stat si din drepturi de televizare salariile ajungand la un maxim de 2-3 mii de euro pe luna si aceea platiti din 3 in 3 luini!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează