FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

“Născut din nou”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 iulie 2008 00:00

Didy savurează revenirea în prim-plan şi anunţă un alt campionat de excepţie pentru CFR.

Absenţa lui Didy, în returul cam­piona­tului trecut, a fost o lovitură greu de parat pentru Andone. În amicalul cu Groclin (1-1), brazilianul a revenit cu gol, la singura ocazie pe care a avut-o. Suficient pentru ca tehnicianul să aibă o certitudine în legătură cu configuraţia atacului campionilor.

- Didy, ce înseamnă pentru tine golul marcat cu Groclin? Ţi-a fost puţin teamă ţinînd cont de faptul că ai revenit după o pauză de 6 luni?
- E ca şi cum m-am născut a doua oară. A fost foarte grea pentru mine această perioadă cauzată de accidentare: operaţie, clinici, doctori, tratamente, recu­pe­rare. Mă bucur foarte mult că am revenit şi pentru faptul că am marcat. Mi-a fost puţin teamă de meci, dar e bine că a trecut. Sînt la 70 la sută din potenţial şi urmă­to­rul stagiu de pregătire mă va ajuta să revin la forma sportivă optimă.

- Totuşi, jocul echipei nu a fost prea grozav.
- Nu e nici o problemă. Deo­camdată, sîntem la capătul unei perioade dedicate exclusiv acu­mulărilor fizice. Încă 3-4 jocuri de verificare ne vor ajuta să ajungem la nivelul arătat în turul campio­natului trecut. Sînt sigur că vom juca un fotbal la fel de bun ca şi atunci, dacă nu şi mai bun. Toţi ne dorim acest lucru. De exem­plu, vreau să dau mai multe goluri decît în campio­natul trecut.

- Va fi mai dificilă această stagiune?
- În mod cert. Avem asigurată pre­zen­ţa în Liga Cam­pio­nilor, cel mai tare cam­pionat din lume. Cu entuziasm şi cu determinare am putea ob­ţine cel puţin locul trei în Ligă. E greu, normal, dar cîte lucruri sînt uşoare în viaţă? În plus, mai există încă o miză: aceea de a reprezenta Ro­mânia cu succes în Europa. Nu vrem să ne facem de ruşine.

- Nu va fi o problemă să jucaţi 3 meciuri pe săptămînă, nefiind obişnuiţi cu ritmul?
- Nu, nu cred. CFR are un lot numeros, foarte competitiv. Au venit jucători noi, de calitate. În plus, Andone o să ştie cînd să schimbe şi ce să schimbe. Adversarii noştri din campionat o să rămînă aceiaşi, Rapid, Steaua, Dinamo, Poli, cu un plus pentru giuleşteni în acest an. Cred că sîntem mai tari decît anul trecut, iar meciurile viitoare o vor dovedi.

6 goluri a înscris Didy în campionatul trecut pentru CFR.

Un milion pentru Fabbiani

Clujenii negociază intens cu Independiente trecerea “Căpcăunului” Fabbiani la gruparea argentiniană. După ce Independiente a lansat varianta unui împrumut, neagreată de clujeni, oficialii sud-americanilor au înaintat o ofertă de un milion de euro pentru atacantul lui Andone. CFR vrea să obţină 1,3 milioane de euro , şansele să se ajungă la un numitor comun fiind destul de mari în acest moment.

Oberman cu Kievul

Ultima achiziţie a vişiniilor, atacantul Gustavo Oberman (23 de ani), va juca împotriva lui Dinamo Kiev, în amicalul disputat azi de la ora 19:00. Andone a declarat după partida cu Groclin că-i va oferi fostului campion mondial cu reprezenta­tiva Under 20 a Argentinei, o repriză împotriva echipei lui Tibi Ghioane.

Aproape de Moscova

Preşedintele Iuliu Mureşan a recunoscut ieri că Dorsin (foto) are foarte mari şanse să joace în Rusia. Deşi CFR Cluj şi FC Moscova s-au înţeles asupra transferului, agentul jucătorului, Per Jonsson, susţine că suedezul nu a semnat încă nimic. “Nu ştiu de nici o ofertă concretă din Rusia pentru Dorsin. Probabil că se va duce zilele următoare să vadă despre ce este vorba, ce condiţii oferă clubul. Asta nu înseamnă că va semna. Săptămîna viitoare voi putea spune mai multe”, a declarat agentul.

Trei puşi pe liber

Fundaşii Fredy şi Sandberg şi portarul Petru Ţurcaş nu mai fac parte din planurile lui Ioan Andone . Cei trei nu au participat ieri la fotografiile de grup făcute la Kossen şi nu vor face parte din lotul care va pleca în al doilea stagiu de pregătire. Fredy, Sandberg şi Ţurcaş au fost puşi pe lista de transferuri. Juniorii Traore şi Casanave vor activa la a doua echipă a lui CFR, care activează în liga a treia.

Citește și:

„Nu cred că mă mai interesează” » Sătul să aștepte, Gigi Becali e gata să renunțe la un transfer
Superliga
„Nu cred că mă mai interesează” » Sătul să aștepte, Gigi Becali e gata să renunțe la un transfer
Mihai Stoica a arătat în direct la TV imaginea tulburătoare primită de la Tavi Popescu: „Asta i se plimba în picior”
Superliga
Mihai Stoica a arătat în direct la TV imaginea tulburătoare primită de la Tavi Popescu: „Asta i se plimba în picior”
Tavi Popescu, mesaj de pe patul de spital » Ce a pățit jucătorul de la FCSB: „E prima oară în viață”
Superliga
Tavi Popescu, mesaj de pe patul de spital » Ce a pățit jucătorul de la FCSB: „E prima oară în viață”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează