FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Nicolae Badea negociază cu Munteanu » Ziua decisivă cu Vlăduţ

Articol de - Publicat vineri, 14 ianuarie 2011 00:00

Vlad Munteanu, sub contract cu Wolfsburg pînă în iunie, se întîlneşte azi cu Nicolae Badea pentru a negocia revenirea sa în alb şi roşu

Dinamo trage speranţe că îl va readuce, după cinci ani, pe Vlad Munteanu în Ştefan cel Mare. Mijlocaşul ce va împlini 30 de ani duminică se va întoarce azi din Germania, iar spre prînz se va întîlni cu preşedintele CA, Nicolae Badea.

"Cîinii" susţin că s-au înţeles cu Wolfsburg, echipă cu care Vlăduţ mai are acord pînă în vară, ca salariul fotbalistului să fie suportat în cote egale de cele două cluburi. Munteanu cîştigă 30.000 de euro lunar în Germania, dar Dinamo ar dori să-i asigure doar 10.000 de euro pe lună, avînd în vedere criza economică prin care trece gruparea.

"Sîntem în discuţii avansate cu Vlad Munteanu, iar vineri sperăm să rezolvăm cazul său. Băiatul vrea să vină şi, în principiu, nu ar trebui să apară probleme", au spus oficialii roş-albi. În toamnă, mijlocaşul stînga a fost utilizat numai la echipa a doua a lui Wolfsburg, nefiind în graţiile managerului Steven McClaren, iar acum nemţii au fost de acord să-l cedeze la Dinamo.

5 trofee a cîştigat Vlad Munteanu la Dinamo, două titluri şi 3 Cupe ale României

Burcă pe listă
În căutare de fundaş central, Dinamo ia în calcul şi readucerea lui Ovidiu Burcă. Stoperul de 30 de ani se află în Ungaria, în cantonament cu Poli Timişoara, însă nu mai este în graţiile lui Marian Iancu şi ar putea să-şi rezilieze contractul cu bănăţenii. Burcă ar fi variantă dacă nu se va reuşi aducerea de acum a lui Vlad Chiricheş, de la Pandurii.

Văd mingea doar în Turcia
Ioan Andone a dat milităria jos din pod şi îi rupe la antrenamente pe dinamovişti. Ieri, roş-albii au intrat în cantonament la Săftica pentru două zile, unde fac trei şedinţe de pregătire zilnic, dintre care una la Izvorani. Sîmbătă vor avea două antrenamente, iar liber abia duminică. În tot acest timp, pînă vor pleca în Turcia, fotbaliştii vor efectua doar exerciţii fizice, fără minge.

Pătraşcu, numai liber
Dinamoviştii au variantă de rezervă în caz că transferul lui Takayuki nu se va realiza. Bogdan Pătraşcu (foto), mijlocaşul Sportului Studenţesc, ar putea ajunge în Ştefan cel Mare. Cu o condiţie însă: să vină liber de contract. Mijlocaşul de 31 de ani nu şi-a mai luat salariul în Regie de patru luni şi doreşte să-şi depună memoriu pentru a deveni jucător liber.

Inbox:

- Dinamo aştepta aseară o ofertă concretă de la Karlsruhe pentru Andrei Cristea. "Cîinii" le-au transmis nemţilor să se hotărască pînă pe 18 ianuarie, cînd lotul roş-albilor pleacă în turneul de pregătire din Antalya.
- Preşedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, nu le mai răspunde la telefon şefilor dinamovişti pentru a parafa actele în vederea transferului lui Ştefan Grigorie.
- Marius Niculae nu e încîntat să plece la Hazar Lankaran, deşi azerii ar fi dispuşi să-i ofere 20.000 de euro pe lună. "Săgeată" mai are variante din China, Cipru şi Turcia.

Citește și:
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Superliga
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
Superliga
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
Superliga
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
FOTO Bucureștiul va fi
Profit.ro
FOTO Bucureștiul va fi "tăiat" de o barieră verde. Proiectul care va schimba fața capitalei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (4)
fl0rin.m
fl0rin.m  •  15 Ianuarie 2011, 19:07

domnu badea daca nu stiti sintem in 2011. burca, grigorie, vl.munteanu, kirita,erau jucatori acum 10 ani. de cind nu va mai uitati la fotbal? intre timp au mai aperut altii.

redshadow
redshadow  •  14 Ianuarie 2011, 09:57

=)) Ori sunt cote egale, ori nu mai sunt?

nomadu71
nomadu71  •  14 Ianuarie 2011, 08:29

...Burca?!? E varza!Si,apropos,ma bucur ca Dinu Gheorghe nu le raspunde la telefon: Fane Grigorie e un terminat!;)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează