FOTBAL  »  Superliga  »  INVESTITORI

Noi investitori la club: "Suntem în discuții avansate! Vor să bage bani în fotbalul românesc"

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 septembrie 2016 11:24

CFR Cluj, echipă aflată în insolvență, ar putea avea parte de noi investitori.

Iuliu Mureșan, președintele clubului, anunță că șefii clujenilor discută cu doi investitori, iar negocierile sunt avansate, aceștia având șanse mari să preia echipa.

"Suntem în discuții avansate cu niște investitori. Nu pot să vă spun momentan despre cine este vorba. Dacă se concretizează aceste negocieri până în iarnă se vor rezolva toate problemele. Există oameni care își doresc să investească în fotbalul românesc. Ei ne-au căutat pe noi.

Dacă ies aceste negocieri se vor rezolva toate problemele la club, inclusiv ieșirea din insolvență. S-ar ieși imediat din insolvență. Dacă nu ne vom înțelege vom încerca să mai scădem cheltuielile, să mai producem bani și cred că în vreo trei ani vom reuși să ieșim.

Suntem la zi cu banii, de când am intrat în insolvență. E greu cu insolvența, dar sper să ne descurcăm. Noi suntem obligați să producem bani, prin vânzarea de jucători. Momentan eu iau deciziile la club pentru că domnul Paszkany nu se mai implică", a spus Mureșan la DigiSport.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (8)
jalabert
jalabert  •  11 Septembrie 2016, 17:53
Postat de haideusicfr pe 11 Septembrie 2016, 14:22

Daca CFR isi gaseste niste investitori ,Steaua ajunge iarasi o legenda. Pentru CFR ,formarea unei echipe puternice , de top e o chestiune de 2-3 saptamani. Pentru Steaua e o eternitate.Si are toata lumea in spate.Si asa cum e CFR face fata Ligii 1. Cu plecari de jucatori de baza ( apropo, cand se termina perioada de transferari?) ,cu arbitraje potrivnice cu depunctari ale Federatiei si totusi jucatorii CFR sunt peste cei ai Stelei! Asta e realitatea.!

hai ma tu chiar crezi in mos craciun? nu a gasit u cluj investitori sau alte echipe care au o baza de suporteri gen petrolul, poli, uta, rapid dar au gasit investitori cei de la cfr. naivitate in forma pura. nu a gaurit muresan macaroana. so relax nu vine nimeni.

sibelius
sibelius  •  11 Septembrie 2016, 16:25
Postat de haideusicfr pe 11 Septembrie 2016, 14:22

Daca CFR isi gaseste niste investitori ,Steaua ajunge iarasi o legenda. Pentru CFR ,formarea unei echipe puternice , de top e o chestiune de 2-3 saptamani. Pentru Steaua e o eternitate.Si are toata lumea in spate.Si asa cum e CFR face fata Ligii 1. Cu plecari de jucatori de baza ( apropo, cand se termina perioada de transferari?) ,cu arbitraje potrivnice cu depunctari ale Federatiei si totusi jucatorii CFR sunt peste cei ai Stelei! Asta e realitatea.!

Daca.

plischi
plischi  •  11 Septembrie 2016, 14:59

pascanu si-a facut plinul...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează