Articol de GSP - Publicat vineri, 11 mai 2012 00:00 / Actualizat vineri, 11 mai 2012 19:38
1. Dacă Tudor a spus în seara meciului că a întrerupt partida pentru că în urma încăierării generale ar fi trebuit să elimine cîte 5-6 jucători de la fiecare echipă, de ce doar Bornescu şi Cadu au fost suspendaţi? Ceilalţi s-au bătut cu perne?
2. Dacă tot Tudor ar arbitra rejucarea, ar mai inventa cu aceeaşi naturaleţe un penalty cum a fost cel de marţi seară? Un penalty inexistent, practic sursa focului de după!
3. Dacă, în opinia comisiilor, rejucarea este decizia corectă, înţelegem că şefii Ligii sînt pregătiţi să dicteze de acum rejucări pe bandă rulantă? Teoretic, o echipă condusă cu 3-0 în minutul 85 se va putea folosi de hotărîrea de azi. Va provoca un scandal similar şi va aştepta cuminte o nouă şansă, cînd partida se va relua din minutul 1, de la 0-0.
CITEŞTE AICI OPINIA DE DUPĂ MECI: "CINCI DILEME A LA CLUJ"