Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat marti, 05 decembrie 2023 17:50 / Actualizat marti, 05 decembrie 2023 19:25
Fostul fotbalist Giani Kiriță (46 de ani) este de părere că Dinamo trebuia să aducă jucători noi dacă vrea să evite retrogradarea.
La meciul de debut al lui Zeljko Kopic, Dinamo a fost învinsă de Sepsi la Sfântu Gheorghe, scor 1-2.
Giani Kiriță consideră că tehnicianul a greșit, abordând această partidă cu 3 fundași centrali, printre care și Ricardo Grigore, care nu a mai jucat în ultima perioadă. Kiriță a subliniat faptul că Dinamo are nevoie de achiziții serioase în pauza de iarnă.
Giani Kiriță, după debutul lui Zeljko Kopic: „Nu văd nicio șansă fără jucători!”
„Domnul Kopic a venit la Dinamo și sper că și-a pus o clauză acolo în contract care specifică faptul că trebuie să aducă jucători. Altfel nu văd nicio șansă să ieșim din situația asta, fără jucători.
În primul rând sistemul de joc pe care l-a abordat cu trei fundași centrali a fost unul greșit. Toți au fost foarte lenți. Cu Ricardo Grigore care n-a jucat de câteva luni. Asta trebuia să îți dea niște semne de întrebare.
Când se schimbă antrenorul trebuie o schimbare de atitudine la echipă. În prima repriză nu am văzut-o și asta m-a îngrijorat foarte tare. Eu sper că se va schimba ceva la Dinamo și vorbesc de atitudinea asta. Din contră, prima repriză a fost mai proastă decât în alte meciuri.
Sper ca antrenorul să vină cu atitudinea potrivită pentru Dinamo și subliniez încă o dată: să vină neapărat cu jucători. Nu avem nicio șansă dacă nu vii cu 4-5 jucători, dar vorbim de jucători buni.
Sau poate domnul Kopic are o variantă și aduce câțiva jucători din Croația. Ar fi excelent pentru Dinamo să vină câțiva jucători de acolo pentru că știm ce fel de jucători sunt. Luptători, serioși și atunci Dinamo a rezolvat câteva probleme” a spus Giani Kiriță, potrivit Fanatik.