FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Steaua l-a luat pe Gabi Matei şi îl vrea pe bulgarul Iliev

Articol de , - Publicat marti, 04 ianuarie 2011 00:00

Steaua îl ia pe cel mai bine cotat tînăr fundaş dreapta din România, dar şi pe bulgarul Craiovei

Pandurii semnează actele de transfer, dar ţin să mai aibă fotbalistul pînă la vară, în timp ce stoperul Universităţii a depus memoriu ca să devină liber de contract


Steaua transferă şi pentru returul stagiunii în curs, dar şi pentru campionatul următor. Mihai Stoica e foarte aproape să-şi îndeplinească primul punct din planul de a cumpăra tineri care să devină oameni importanţi din sezonul 2011-2012. Gabriel Matei, de la Pandurii, va semna cu roş-albaştrii, dar va ajunge în Ghencea abia la vară.

Continuă la Tîrgu Jiu
Fundaşul dreapta de 20 de ani, pentru care "militarii" au licitat 250.000 de euro, va evolua pentru gorjeni şi în partea a doua a campionatului. Asta a fost principala condiţie pe care a pus-o Petre Grigoraş ca să accepte tranzacţia. Antrenorul oltenilor a urmărit să beneficieze de serviciile internaţionalului de tineret pînă în ultima etapă, pentru a avea un atu în plus în lupta pentru salvarea de la retrogradare. În plus, Matei risca să nu prindă echipa la Steaua în următoarele şase luni, avîndu-i concurenţi pe Bonfim şi pe Martinovici.

Iliev vine gratis
Roş-albaştrii speră să-l aducă în această iarnă pe Valentin Iliev, un fotbalist pe care l-au dorit şi astă-vară, fără să-l poată lua. Stoperul bulgar şi-a depus memoriu la Ligă şi cere să fie declarat liber de contract, din cauza unei datorii de 115.000 de euro, pe care Universitatea Craiova ar avea-o faţă de el. "Agentul bulgarului mi-a zis că n-are cum să nu cîştige litigiul. Cînd rezolvă şi e liber semnează cu Steaua!", a anunţat Gigi Becali la GSPTV. În acel moment, Gigi a realizat că nu avea voie să-l contacteze pe impresar, jucătorul nefiind încă liber de contract, aşa că a schimbat macazul: "N-am vorbit cu impresarul, de fapt. Nu pot să vă spun exact cu cine am discutat".

"Vreau în Ghencea, dar nu acum!"
Gabriel Matei, declaraţie din luna decembrie 2010

"Iliev mi-a transmis că prima lui opţiune, în momentul în care devine liber de contract, e Steaua"
Gigi Becali, patronul Stelei

3 goluri a marcat Iliev (30 de ani) pentru Craiova în cele 10 apariţii pe care le-a bifat în acest sezon din Liga 1. A lipsit o perioadă din cauza unei accidentări

17 partide din 18 a bifat Gabi Matei la Pandurii în actuala stagiune. A fost folosit doar ca fundaş dreapta

19 meciuri are Iliev pentru "naţionala" Bulgariei. E înalt de 1,85 metri şi cîntăreşte 80 de kilograme

Iliev l-ar înlocui pe Geraldo
Fundaşii centrali pe care Steaua i-a folosit cel mai des în prima parte a sezonului au fost Gardoş, Geraldo şi Galamaz. Portughezul mai are însă contract doar pînă la vară şi Gigi Becali a anunţat deja că se desparte de el, din cauza salariului de 20.000 de euro lunar: "Geraldo şi-a făcut datoria, continuă pînă la sfîrşitul campionatului, după care ne părăseşte". Dacă-l iau pe Iliev acum, roş-albaştrii îşi asigură deja un înlocuitor de calitate pentru lusitan.


A marcat în Ghencea
Steaua l-a vrut prima dată pe Valentin Iliev astă-vară, cînd era antrenată de Victor Piţurcă. N-a izbutit să-l transfere şi, în etapa a doua a campionatului, stoperul a înscris în meciul direct, disputat în Ghencea, deschizînd scorul. "Militarii' au cîştigat acea partidă cu 2-1, dar evoluţia lui Iliev le-a arătat încă o dată că bulgarul le-ar fi util.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (18)
rila
rila  •  05 Ianuarie 2011, 14:58

nu mai aveti alte articole:)):)) asta este cea mai mare prostie...steaua niciodata nu o sa il ia pe matei....

red.blue
red.blue  •  04 Ianuarie 2011, 11:35

nu cred ca e corect sa profitam de problemele stiintei sa-i furam jucatori din pacate avem un patron hot si pervers care ne face numai de rusine!

mugurel08
mugurel08  •  04 Ianuarie 2011, 11:18

gata ma rapa nu mai e bun a ca joaka la galati dak il ia steaua pe matei asta gt asta e cel mai bun dnee ziaristi de kkt naveti nicio treaba cu fenomenu:))))

Vezi toate comentariile (18)
Comentează